Trei romani deghizati in politisti italieni, surprinsi, la Roma, jefuind o turista din SUA
Trei romani care jefuisera o turista americana pretinzand ca sunt politisti au fost arestati in apropierea Garii centrale din Roma, informeaza site-ul de stiri RomaOggi, citat de Mediafax.
Cei trei romani au fost surprinsi in flagrant in timp ce o minteau pe o turista din Statele Unite ca sunt politisti, sustragandu-i 400 de euro si 150 de dolari dupa „o perchezitie”.
Romanii erau urmariti de mult timp de politia din Roma, dupa semnalarea mai multor incidente in care falsi politisti inselasera turisti in zone din centrul capitalei Italiei.
Potrivit autoritatilor italiene, romanii sunt specializati in astfel de escrocherii, actionand in principal in apropierea Garii Termini din Roma. Nu este exclusa posibilitatea ca infractorii sa faca parte dintr-o grupare extinsa.