Trei tinere au ajuns la spital cu cioburi în ochi, după ruperea pantografului de la locomotiva unui tren
Trei tinere au ajuns luni dimineață la spitalul din Sinaia după ruperea pantografului de la locomotiva unui tren, la ieşirea din staţia Azuga, transmite Agerpres.
Conform datelor comunicate de conducerea Spitalului Sinaia, toate cele trei persoane au suferit zgârieturi şi disconfort ocular (obiect străin) de la spargerea geamurilor vagonului.
Persoanele care au ajuns la unitatea sanitară au vârstele de 18, respectiv 20 de ani şi sunt din Bucureşti şi din Buftea.
Tinerele au fost evaluate, sunt în stare stabilă, iar în prezent sunt în investigaţii la Oftalmologie.
CFR SA a anunțat că pantograful trenului IR 1742 s-a rupt în staţia Azuga, iar traficul feroviar pe segmentele Valea Largă – Braşov şi Predeal – Azuga, inclusiv pe anumite linii din staţiile Predeal şi Azuga, s-a desfăşurat pe un singur fir, din ambele sensuri.
Intervenţiile pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact pe relaţiile Valea Largă – Braşov şi Predeal – Azuga au fost finalizate, fiind asigurate astfel condiţii normale de trafic, a informat CFR SA.
Singurul tren care încă staţionează este IR 1742, deoarece aşteaptă locomotiva de ajutor. R 3024 şi trenul privat 11632 au fost reînscrise în circulaţie, însă vor ajunge la destinaţie cu întârzieri de peste două ore, conform CFR.
Din cauza defecţiunii de la locomotiva trenului IR 1742, garnitura R 3024 şi trenul privat 11632 au staţionat în spatele trenului IR 1742. Celelalte trenuri, care tranzitau cele două segmente feroviare, au circulat pe celălalt fir.