Sari direct la conținut

Tribunalul Militar judecă astăzi cererea de redeschidere a urmăririi penale privind controlul ISU de la Ferma Dacilor

HotNews.ro
Ferma Dacilor dupa incendiu, Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda
Ferma Dacilor dupa incendiu, Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

​Judecătorii de la Tribunalul Militar București judecă azi solicitarea DNA de a redeschide urmărirea penală în dosarul privind modul în care inspectorii ISU au făcut controale înainte de 2021 la Ferma Dacilor. Opt persoane au murit după ce pensiunea din Tohani, județul Prahova, a luat foc în 26 decembrie.

Dosarul care are ca obiect „confirmare redeschidere urmărire penală” a fost înregistrat la Tribunalul Prahova, dar instanța a declinat competența de soluționare către Tribunalul Militar, potrivit Agerpres.

De acest dosar erau vizați fostul prim-adjunct al inspectorului-şef al ISU Prahova Dumitru Elisei şi Cristina Chelba, fost inspector de prevenire din cadrul ISU Prahova, însă ulterior, conform datelor de pe portalul instanţelor de judecată, a apărut ca intimată în dosar şi Adelina Ilie, administrator al Fermei Dacilor.

Elisei Tiberiu Dumitru a condus ISU Prahova şi s-a pensionat în anul 2021. Șeful DSU, Raed Arafat a dezvăluit public, după incendiul de la Ferma Dacilor, că pensionarea acestuia şi a unui alt fost şef din cadrul ISU Prahova nu s-a făcut „cu voia lor”.

Mai exact, fostul inspector-şef de la ISU Prahova Mihai Drăgan şi adjunctul său Elisei Dumitru au ieşit la pensie în 2021, după ce au apărut suspiciuni că ar fi trecut cu vederea nereguli descoperite la mai multe pensiuni şi crame din Prahova, printre care şi la Ferma Dacilor.

„Fostul inspector șef al Inspectoratului Județean Prahova și fostul prim-adjunct al Inspectoratului Județean Prahova, care amândoi au plecat acum doi ani, nu au plecat, și vreau să subliniez, nu au plecat de voia lor. Deci ei au plecat în urma mai multor sesizări și în urma chiar ridicării accesului la documente clasificate, în urma unor constatări asupra activității lor în relație cu mai multe situații. Așa că plecarea lor atunci a arătat că ministerul a sesizat că sunt probleme, motiv pentru care ei au trebuit să treacă în rezervă”, a spus Raed Arafat.

Cristina Chelba a fost ofiţer specialist I în cadrul Inspecţiei de Prevenire din ISU Prahova. De mai mult timp ea a avansat, iar surse din instituţie au declarat pentru News.ro că lucrează în cadrul IGSU, pe o funcţie superioară celei pe care o deţinea în ISU Prahova, având atribuţii care îi permit să îi controleze pe foştii ei colegi de la Prahova.

În iulie 2019, inspectorii de la ISU Prahova au efectuat un control la pensiunea Ferma Dacilor din satul Tohani, complexul fiind administrat, prin interpuşi, de Cornel Dinicu, prin firma Ferma Dacilor Production SRL. Deşi pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, pompierii au dat doar un avertisment şi în schimb ar fi primit o masă de protocol.

Un incendiu devastator soldat cu opt morţi, între care trei copii, s-a produs, în dimineaţa zilei de 26 decembrie 2023, la Ferma Dacilor din satul prahovean Tohani.

Administratorii complexului turistic – Cornel Dinicu, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie – sunt cercetați într-un dosar deschis imediat după tragedie. Ei sunt acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Potrivit anchetatorilor, construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro