Sari direct la conținut

Trump acuză fraude electorale într-un stat pe care l-a câștigat detașat

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia
Donald Trump, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia

Fostul președinte american Donald Trump a pus sub semnul întrebării rezultatul votului pentru alegerile prezidențiale de anul trecut înregistat în Montana, un stat pe care l-a câștigat confortabil, relatează Business Insider.

Trump a contestat fervent legitimitatea scrutinului prezidențial din luna noiembrie a anului trecut pe care l-a pierdut în fața lui Joe Biden, promovând teorii ale conspirației nefondate potrivit cărora alegerile au fost fraudate masiv de către Partidul Democrat.

Acuzațiile sale s-au învârtit preponderent în jurul unor state pe care le-a pierdut la limită, ca Georgia și Arizona.

Însă în timpul unui miting ce a avut loc sâmbătă în Ohio, primul miting major de după plecarea de la Casa Albă, Trump a sugerat că rezultatul votului din Montana – un stat în care a obținut 56,9% din voturi comparativ cu procentul de 40% înregistrat de Biden, ar fi putut fi de asemenea viciat.

„În Montana peste 6% din voturile prin corespondență ale unui anumit comitat au dispărut, dovezi care să demonstreze dacă au fost legitime sau nu. Le lipsesc toate aceste dovezi. Gândiți-vă la asta, Montana, multe voturi prin corespondență. Unde au loc aceste voturi prin corespondență, apropo?”, a declarat Trump în fața susținătorilor săi.

Audit al alegerilor

Decizia fostului președinte american de a critica alegerile din Montana i-a lăsat perplecși pe mulți observatori.

„Nu îmi amintesc de niciuna dintre aceste ‘nereguli’ în timpul relatărilor mele despre alegerile din 2020 din Montana. Amintiți-vă că Donald Trump a câștigat statul cu 16 puncte. De asemenea, secretarul de stat republican a certificat alegerile”, a scris pe Twitter jurnalistul Bradley Warren de la KHO, o televiziune locală afiliată NBC News.

Este posibil ca Trump să se fi referit la acuzațiile făcute de legiuitorul republican Brad Tschida care a declarat că au existat nereguli cu voturile prin corespondență trimise în Comitatul Missoula din Montana la alegerile de anul trecut.

Missoula este unul dintre comitatele în care au câștigat democrații însă oficialii locali au respins acuzațiile lui Tschida ca fiind nefondate și au afirmat că acestea „erodează inutil încrederea votanților în alegeri” într-o scrisoare trimisă în luna aprilie secretarului de stat al Montanei.

Trump a lăudat în timpul discursului de sâmbătă statele unde legislativele locale controlate de republicani, precum cel din Arizona, au demarat verificări ale alegerilor din luna noiembrie a anului trecut.

Auditul din Arizona a fost denunțat de către critici și oficialii locali responsabili de organizarea alegerilor ca fiind o tentativă partizană de a submina legitimitatea alegerilor.

Trump a amenințat vineri că va susține tentativele de a schimba conducerea Partidului Republican din statul Wisconsin dacă membrii acesteia nu vor susține un audit similar cu cel din Georgia.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro