Trump avertizează Iranul că atacurile SUA se vor intensifica dacă nu se ajunge la un acord: Este în curs „cea mai mare resetare din lume”
Preşedintele american Donald Trump a avertizat Iranul că, dacă nu se ajunge la un acord de pace, Statele Unite vor relua acţiunile militare cu o intensitate şi mai mare, afirmând că este „în curs” cea mai mare „resetare” din lume.
„Iranienii nu par să-şi dea seama că nu au niciun atu, în afară de şantajul pe termen scurt al comunităţii internaţionale prin utilizarea unor căi navigabile internaţionale. Singurul motiv pentru care mai sunt în viaţă astăzi este acela de a negocia!”, a scris ameninţător Donald Trump într-o postare pe rețeaua sa Truth Social, vineri, în timp ce vicepreşedintele său, JD Vance, a plecat în Pakistan pentru primele discuţii cu iranienii de la începutul războiului.
„Iranienii se pricep mai bine la gestionarea presei care difuzează ştiri false şi la relaţii publice decât la luptă!”, afirmă într-o altă postare Donald Trump.
„Cea mai mare resetare din lume”
El şi-a început vineri seria postărilor cu o formulare eliptică, scrisă cu litere mari: „CEA MAI PUTERNICĂ RESETARE DIN LUME!!!”, relatează CNN și News.ro.
Ulterior a reluat formularea într-un interviu pentru New York Post, fiind clar că se referă la Iran.
„Încărcăm navele cu cea mai bună muniţie, cele mai bune arme fabricate vreodată – chiar mai bune decât cele pe care le-am folosit anterior şi cu care i-am făcut praf”, a declarat Trump pentru New York Post într-un interviu telefonic acordat vineri, continuând să spună că SUA le vor „folosi foarte eficient”, dacă nu se ajunge la un acord.
În timp ce vicepreşedintele JD Vance se îndreaptă spre Pakistan pentru a conduce discuţiile cu iranienii, Trump a spus că următoarele 24 de ore vor dezvălui dacă negocierile vor avea succes.
„Vom afla în aproximativ 24 de ore. Vom şti în curând”, a spus Trump.
Preşedintele şi-a exprimat, de asemenea, îndoiala cu privire la mesajele transmise de Iran. „Avem de-a face cu oameni despre care nu ştim dacă spun sau nu adevărul”, a spus el. „În faţa noastră, ei se debarasează de toate armele nucleare, totul a dispărut. Apoi se duc la presă şi spun: «Nu, am dori să îmbogăţim uraniu». Aşa că vom afla”, a spus Trump, recunoscând implicit o imprevizibilitate a Teheranului pe care, de altfel, o practică şi el însuşi.