Trump cere anularea condamnării în dosarul Stormy Daniels, după decizia Curții Supreme privind imunitatea prezidențială
Avocații fostului președinte au cerut instanței să anuleze condamnarea acestuia în cazul plăților ilegale făcute pentru cumpărarea tăcerii actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels și să amâne pronunțarea sentinței ce ar urma să fie anunțată în această lună, scrie BBC.
Decizia de luni a Curții Supreme a SUA, care oferă președintelui american o imunitate parțială pentru acțiunile oficiale din timpul mandatului, a fost citată de avocații lui Donald Trump, care vor acum anularea condamnării în cazul plăților făcute către Stormy Daniels.
Sentința în acest caz urmează să fie anunțată pe 11 iulie.
Argumentul avocaților este că Trump a semnat actele care au autorizat plățile către Daniels în timpul mandatului său la Casa Albă, în 2017, ceea ce, susțin avocații săi, ar trebui luat în considerare.
Luni, avocații lui Trump au trimis o scrisoare în acest sens judecătorului Juan Merchan, din New York, relatează presa americană. Scrisoarea nu a fost încă făcută publică, iar judecătorul Merchan nu a comentat această chestiune.
Anul trecut, avocații au susținut în mod similar, dar fără succes, că acuzațiile din acest caz implicau acte oficiale, legate de atribuțiile prezidențiale ale lui Trump.
Ce a decis Curtea Supremă
Curtea Supremă a constatat luni că un președinte are imunitate pentru „actele oficiale”. Decizia instanței supreme a fost salutată de Trump drept o „mare victorie” pentru democrație.
Verdictul se referea la un caz separat împotriva lui Trump, în care acesta este suspectat că a făcut eforturi pentru a anula ilegal rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020, câștigate de Joe Biden.
Cu o majoritate de șase voturi la trei – judecătorii conservatori împotriva celor liberali – Curtea a stabilit că „președintele nu se bucură de imunitate pentru actele sale neoficiale”, dar că „are dreptul la cel puțin o prezumție de imunitate pentru actele sale oficiale”.
În numele majorității, președintele Curții, John Roberts, a motivat această decizie prin „principii constante ale separației puterilor”.
Reacționând la decizie, președintele Biden a descris-o drept un „precedent periculos” care subminează „statul de drept” în America.
„Această națiune a fost fondată pe principiul că în America nu există regi. Fiecare dintre noi este egal în fața legii. Nimeni, nimeni nu este mai presus de lege. Nici măcar președintele Statelor Unite”, a subliniat Biden.
Condamnarea lui Trump
În mai, un grup de 12 jurați din Manhattan l-a condamnat în unanimitate pe Trump pentru toate capetele de acuzare de falsificare a înregistrărilor comerciale.
În timpul procesului, instanța a audiat o serie de martori, inclusiv pe fosta vedetă de filme pentru adulți Stormy Daniels, a cărei presupusă relație sexuală cu fostul președinte s-a aflat în centrul cazului.
Fostul președinte a fost acuzat că a ascuns o plată pentru a cumpăra tăcerea lui Daniels în ultimele zile ale campaniei sale electorale din 2016.
Procurorii au susținut că, prin aprobarea unei scheme de ascundere a plăților, sub acoperirea unor cheltuieli juridice, Trump a încălcat legea electorală.
Trump a negat că este vinovat și a susținut că verdictul în cazul din New York este o „rușine”.