Trump first, America second și Europa în coada listei. Chestiunea siriană și efectul deciziilor unilaterale

Decizia luată ieri de președintele Donald Trump de a retrage 2000 soldați americani din Siria reconfirmă succesul substanțial al lui Putin obținut în cadrul întâlnirii bilaterale de la Helsinki (link). Din păcate, pentru administrația din Washington DC, această opțiune atrage o serie de consecințe pe termen scurt și mediu. Primul efect de natură internă al deciziei lui Trump este reflectat prin demisia Șefului Pentagonului, generalul Jim Mattis, care transmite un mesaj cu nuanțe accentuate de nemulțumire față de politica președintelui.

O personalitate respectată la nivel internațional, ce a reușit până de curând să contrabalanseze puseele „ambigue” ale președintelui american, generalul Mattis transmite printre rânduri că motivele demisiei sale sunt legate de faptul că Donald Trump nu își respectă aliații, oferind concesii adversarilor. Dar mai grav, Mattis, prin mesajul său, trage un semnal de alarmă asupra faptului că deciziile președintelui american pun în pericol securitatea Statelor Unite, scăpând anumite situații de sub control.

Decizia unilaterală a președintelui Trump de a retrage forțele americane din Siria conduce inevitabil spre noi simptome cu implicații geopolitice:

• retragerea SUA din Siria va avea ca efect slăbirea relației transatlantice a Turciei și oferirea unui cadru de consolidare a trilateralei cu Rusia și Iran;
• aliații europeni își vor revizui opțiunile politice pentru Orientul Mijlociu, în timp ce 3M – vocile Mogherini, Macron și Merkel vor reprezenta indicatorul de parcurs al abordării europene în Orientul Mijlociu, incluzând în mod specific Iranul și poziția față de regimul lui Bashar al-Assad;
• clivajul în relația SUA-UE se adâncește, fiind totodată accentuat și de semipareza europeană a Regatului Unit;
• o nouă redistribuire a puterii în Levant, conduce inevitabil la repoziționări în rândul aliaților tradiționali ai SUA din Orientul Mijlociu, în special pentru Israel și posibil Arabia Saudită;
• Siria este „eliberată” de sarcina americană într-un moment în care climatul intern al Damascului este departe de a fi stabil din perspectiva aliaților europeni; grupurile interne pro-occidentale devin totodată mai expuse și vulnerabilizate.

În cadrul tradiționalei conferințe de presă susținută de Vladimir Putin la sfârșitul anului (link), în aceeași zi cu decizia lui Trump privind chestiunea siriană, liderul de la Kremlin salută retragerea forțelor militare americane susținând că: „Statele Unite au adoptat mișcarea corectă prin decizia de a-și retrage contingentul; SUA se află în Afganistan timp de 17 ani, anunțând retrageri aproape în fiecare an, dar trupele sale sunt încă acolo; am dat o lovitură serioasă împotriva Statului Islamic din Siria, iar în acest sens, Donald are dreptate; nu știu dacă o întâlnire cu Trump se va întâmpla sau nu”.

Sindromul „Trump first” sau cadoul de Moș Crăciun pentru Putin?

• unilateralismul lui Trump vulnerabilizează SUA, îndepărtează aliații și apropie adversarii, în timp ce țara sa pare să intre în dificultate relațională pe plan extern cu democrațiile tradiționale;
• decizia lui Trump demonstrează că agenda sa personală nu este consecventă și conformă cu angajamentele pe termen lung ale SUA față de parteneri. Rusia câștigă prin perseverență graduală, speculând incoerența atitudinală a lui Trump – un efect post-summit Helsinki;
• mesajele lui Donald Trump și Mike Pompeo ce au fost îndreptate împotriva regimului politic din Iran și care au forțat direcția politicii europene față de Iran sunt anulate printr-o turnură decizională unilaterală cu privire la Siria;
• Administrația Trump înregistrează de cinci ori mai multe concedieri și demisii decât angajări în primii doi a de mandat;
• China și Golful Persic sunt punctele cheie de interes geopolitic, declarate de SUA pe termen lung. Redistribuirea influențelor în Orientul Mijlociu poate genera dificultăți în proiectarea puterii maritime a SUA la nivelul oceanului planetar, și implicit al unui statut militar dominant ce îi conferă predominanța strategică la scară globală.

Remarci de final

• Statul Islamic este departe de a fi învins și poate găsi un teren propice pentru reîntoarcere în Siria;
• europenii sunt forțați de Trump să își asume costuri proprii mult mai ridicate în Siria. Franța este un membru cu funcții de coordonare ce lupta în cadrul coaliției americane din Siria și Irak având forțe speciale în nordul Siriei, desfășurate alături de forțele kurde și arabe. Franța exercită un rol decisiv în regiune prin efectuarea de atacuri aeriene împotriva grupării Statul Islamic;
• o retragere din Siria era anticipată totuși cu doi ani în urmă, însă dacă plecarea americanilor nu reprezintă o problemă, unilateralitatea deciziei denotă absența principiului consensului și a coeziunii la nivelul partenerilor;
• „Trump first” trezește suspiciunea de a susține jocul geopolitic rusesc, ignorând interesul național american pe termen lung. În schimbul mediatizatei Ucraina, Putin primește sub bradul de Crăciun un cadou mai consistent, promisiunea influenței discreționare în Levant și probabil un acces militar mai facil la Marea Mediterană;
• „efectul Helsinki” confirmă astăzi previzibilitatea ca lupta de influență a Rusiei pe continentul european să continue prin Marea Neagră și Balcani. Președinția Consiliului Uniunii Europene reprezintă o oportunitate pentru susținerea procesului de integrare a unor state din Balcani în UE;
• în lupta cu Uniunea Europeană, Rusia a dat semne pe parcursul anului că devine din ce în ce mai nervoasă prin pierderea pe rând a aliaților balcanici. Judecând după modelul Ucrainei, în Occident au apărut temeri că Rusia folosește Serbia pentru a stimula tensiunile din Balcani prin înarmarea acesteia cu avioane și tancuri, în timp ce depune eforturi pentru destabilizarea Bosniei, Muntenegrului și Macedoniei. În luna februarie a.c., Sergei Lavrov afirma „Europa se confruntă cu o situație nesănătoasă” datorită expansiunii spre est a NATO. Ministrul de externe rus considera că „actualul statut al Serbiei este unul dintre principalii factori care asigură stabilitatea în Balcani și pe continentul european în general”.
• odată ce Rusia primește certitudini pentru influență sporită în Levant, se poate concentra mai bine pe Ucraina, elocventă fiind și amorțeala lui Trump pe acest subiect. În cadrul conferinței anuale de presă, Putin a afirmat: „Biserica ortodoxă ucraineană era complet independentă de Patriarhia Moscovei, singura legătură era cea spirituală … și acum această dependență va fi de Turcia, în patriarhia turcă. Cred că acesta a fost motivul principal al lui Bartolomeu – aluzie la Washington. […] Fără îndoială că are o rațiune politică. Nimic bun nu va veni din ea pentru libertatea religioasă în general. Și eu sunt cel mai preocupat de împărțirea proprietății care va urma. Se întâmplă deja, în mod eficient. Ar putea … să devină sângeros …”;

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro