Sari direct la conținut

Trump se va preda săptămâna viitoare, dar nu va fi încătușat – avocat. „Am fost șocați. Nu există nicio infracțiune”

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Andrew Harnik / AP / Profimedia
Donald Trump, Foto: Andrew Harnik / AP / Profimedia

Fostul președinte Donald Trump nu va fi încătușat când se va preda săptămâna viitoare la New York când va fi prezentat judecătorului pentru a i se prezenta acuzațiile, în condițiile unui acord convenit între avocații săi și procurorii din Manhattan, a declarat vineri avocatul apărării, Joe Tacopina, relatează Reuters.

Tacopina a spus într-un interviu că se aștepta ca reținerea lui Trump să aibă loc marți, când fostul președinte urmează să apară în fața instanței de la New York pentru a fi înștiințat oficial despre acuzațiile sale, după ce un mare juriu a adoptat un rechizitoriu privind plata efectuată către starul porno Stormy Daniels în timpul campaniei lui Trump din 2016.

„Nu știu cum vor decurge toate astea. Nu există un manual pentru a vedea cum să judeci un fost președinte al Statelor Unite într-un tribunal penal”, a spus Tacopina.

Biroul procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg, nu a putut fi contactat imediat pentru o reacție privind comentariile lui Tacopina.

Tacopina a spus că Trump și echipa sa de avocați au fost surprinși de vestea rechizitoriului: „Inițial, am fost cu toții șocați. Nu credeam că vor merge mai departe cu asta pentru că nu există nicio infracțiune aici”.

Trump va pleda „nevinovat”

Donald Trump a fost pus sub acuzare de un mare juriu din Manhattan în urma unei anchete privind banii plătiți starului porno Stormy Daniels pentru a-i cumpăra tăcerea, devenind astfel primul fost președinte american care se confruntă cu acuzații penale, chiar în timp ce s-a lansat pentru o nouă candidatură pentru Casa Albă.

Justiția din New York a deschis o investigație în 2018 cu privire la o plată de 130.000 de dolari făcută actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels chiar înainte de alegerile prezidențiale din 2016, pentru a ascunde o presupusă relație extraconjugală a lui Donald Trump.

Suma nu fusese declarată în conturile de campanie ale candidatului republican, încălcând legile electorale, și înregistrată ca „taxe legale” în conturile companiei sale, al cărei sediu se află la New York.

„Va fi fotografiat, amprentele lui vor fi înregistrate și Trump va fi prezentat unui judecător care îl va întreba cum intenționează să pledeze: cert este că va spune „nevinovat””, explică Carl Tobias, profesor de drept la Universitatea din Richmond, Virginia.

Trei scenarii

Este probabil ca avocații lui Donald Trump să se angajeze într-un război legal de gherilă pentru a încerca să invalideze rechizitoriul. Dacă nu reușesc să facă acest lucru, cursul normal al justiției prevede trei scenarii după un rechizitoriu:

  • se poate renunța la acuzații. Acest lucru este relativ frecvent și poate fi legat în special de sosirea unui nou procuror, dar destul de puțin probabil în cazul lui Donald Trump.
  • învinuitul poate încheia o înțelegere cu procurorii și poate accepta să pledeze vinovat pentru a evita un proces și a obține o pedeapsă mai ușoară. Este și mai puțin probabil, Donald Trump repetând că nu a greșit cu nimic.
  • justiția organizează un proces, dar trebuie să respecte mai întâi mai multe proceduri, cu diverse audieri prealabile. Din nou, este probabil ca avocații lui Donald Trump să folosească toate pârghiile posibile pentru a amâna acest termen.

Îl împiedică asta pe Trump să candideze pentru un al doilea mandat?

Absolut nu. În Statele Unite, o persoană acuzată sau condamnată penal poate candida pentru orice funcție și poate fi aleasă. Constituția prevede o singură excepție de la exercitarea unei funcții oficiale: a participat la o „rebeliune” împotriva Statelor Unite.

Donald Trump, care s-a lansat în noiembrie anul trecut în cursa prezidențială din 2024, face obiectul unei anchete ale justiției federale pentru rolul său în atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, dar nicio acuzație nu a fost reținută împotriva lui în acest stadiu.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro