Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson – VIDEO
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și Agerpres.
Potrivit paginii oficiale de pe Instagram a duo-ului muzical, în 2025 va avea loc un turneu care va include şi două concerte în Africa de Sud: unul pe 25 februarie la Cape Town şi altul pe 28 februarie la Pretoria.
Per Gessle şi Lena Philipsson au lansat piesa de titlu de pe viitorul album – „Sällskapssjuk”.
„Este vorba despre cântecele mele pentru Roxette pe care le scriu de peste trei decenii. Nu am de gând să încep un nou duo. Marie va fi întotdeauna de neînlocuit. Cu toate acestea, sunt foarte norocos că am găsit o voce incredibilă şi o interpretă genială în Lena”, a declarat Gessle.
Philipsson este o artistă foarte cunoscută în Suedia, inclusiv pentru telespectatorii fideli Eurovision, de când şi-a reprezentat ţara în ediţia din 2004 cu piesa „It Hurts”, cu care a ajuns pe locul cinci.
„Sunt încântată să pornesc în acest turneu. Îmi doresc foarte mult să lucrez cu Per: este un compozitor fenomenal şi o forţă muzicală inepuizabilă”, a declarat cântăreaţa, al cărei prim hit din 1986 a fost scris în colaborare cu Gessle.
Roxette a devenit unul dintre cele mai de succes grupuri suedeze la nivel internaţional, mai ales după lansarea celui de-al doilea album de studio, ‘Look Sharp!’ (1988), care a inclus hiturile „Dressed For Success”, „Listen To Your Heart” şi „The Look”.
Va urma „Joyride” (1991), care se numără printre cele mai bine vândute 100 de albume din lume datorită unor şlagăre precum „Spending My Time”, şi „Crash! Bum! Bang!” (1994), care includea single-ul „Sleeping In My Car”.
O tumoare cerebrală a obligat-o pe Frederiksson să ia o lungă pauză de recuperare şi, deşi a lansat ulterior un album solo în 2004, trupa Roxette nu a mai lansat material nou până în 2011, când au produs „Charm School”, urmat de încă două albume de studio, „Travelling” (2012) şi „Good Karma”.
Însă boala a recidivat, Marie Frederiksson fiind nevoită să anuleze turneul dedicat aniversării a 30 de ani ai trupei Roxette. Artista a încetat din viaţă în 2019.