Tunisia a anunțat că refuză „mila” UE
Preşedintele tunisian, Kais Saied, a indicat luni seară că ţara sa a refuzat fondurile alocate de Uniunea Europeană Tunisiei, care, potrivit acestuia, sunt asemănătoare cu „mila” şi a căror sumă „derizorie” contravine acordului încheiat în iulie între cele două părţi, notează AFP.
Comisia Europeană a anunţat pe 22 septembrie că va începe să aloce „rapid” fondurile prevăzute în cadrul acordului cu Tunisia pentru a reduce sosirile de migranţi din această ţară.
Comisia a precizat că, din cele 105 milioane de euro ajutoare prevăzute în acest acord pentru combaterea imigraţiei ilegale, aproximativ 42 de milioane de euro vor fi „alocate rapid”. La care se adaugă 24,7 milioane de euro deja planificate în cadrul programelor în curs.
„Tunisia care acceptă cooperarea nu acceptă nimic care să semene cu mila sau bunăvoinţa, deoarece ţara noastră şi poporul nostru nu vor simpatie şi nu o acceptă atunci când este fără respect”, a declarat el, potrivit unui comunicat al preşedinţiei.
În consecinţă, Tunisia refuză ceea ce a fost anunţat în ultimele zile de UE”, a spus Saied care l-a primit pe ministrul său de externe, Nabil Ammar.
El a explicat că acest refuz nu este „nu din cauza sumei mici (…), ci pentru că această propunere contravine” acordului semnat la Tunis şi „spiritului care a domnit în timpul conferinţei de la Roma” în iulie.
Potrivit Comisiei Europene, urmează să fie utilizat parţial pentru a reabilita ambarcaţiunile folosite de paza de coastă tunisiană şi pentru a coopera cu organizaţiile internaţionale atât pentru „protecţia migranţilor”, cât şi pentru operaţiunile de returnare a acestor exilaţi din Tunisia în ţările lor de origine.
Acest protocol de înţelegere între Tunisia şi UE prevede, de asemenea, un ajutor bugetar direct de 150 de milioane de euro în 2023, în timp ce ţara se confruntă cu dificultăţi economice grave.
Kais Saied a mai adăugat că ţara sa „face tot posibilul pentru a destructura reţelele criminale de traficanţi de persoane”.
Tunisia este, alături de Libia, principalul punct de plecare pentru mii de migranţi care traversează Mediterana centrală spre Europa şi sosesc în Italia. (Agerpres)