Turcan: Dăncilă să își țină darurile pentru ea, ca simbol a ceea ce nu a făcut în carieră
Raluca Turcan i-a transmis Vioricăi Dăncilă că poate păstra cele trei daruri pe care i le-a oferit lui Klaus Iohannis, ca simbol a ceea ce nu a făcut în cariera sa. Vicepremierul a adăugat că liderul PSD ar trebui să se gândească că a călcat în picioare tricolorul, constituția și morala, potrivit Mediafax.
„Viorica Dancilă poate să își țină pentru ea cele trei daruri, ca simbol a ceea ce nu a făcut într-o carieră politică dezastruoasă. Tot ce a spus în această seară este ultimul pumn de praf pe care îl aruncă în ochii oamenilor! Diaspora deja a ieșit la vot, duminică trebuie să o facă și românii din țară. Viorica Dancilă își poate pune cele trei daruri în vitrina sufrageriei de la Predeal și să le contemple ca simplă persoană fizică. Să se gândească în sfârșit la cât rău a făcut românilor atunci când a călcat în picioare esența acestei națiuni: Tricolor, Constituție, Morala”, a scris Raluca Turcan, pe Facebook.
Viorica Dăncilă a venit la dezbaterea din Parlament cu trei daruri pe care ar fi vrut să i le dea lui Klaus Iohannis: tricolorul, Constituția și cu o Biblie. Prezidențiabilul PSD a așezat cele trei obiecte pe pupitrul unde e trecut numele lui Iohannis, susținând că speră ca acestea să ajungă la el.