Turcan, despre lipsa sancțiunilor în starea de alertă: Decizia CCR a generat o întârziere pe care adversarii politici au pus-o tot în cârca noastră
Vicepremierul Raluca Turcan, lider al PNL Sibiu, a declarat sâmbătă, întrebată de presă despre lipsa prevederilor privind aplicarea de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor prevăzute de hotărârea de instituire a stării de alertă, că decizia „pur şi simplu înfiorătoare” a Curţii Constituţionale cu privire la contestarea amenzilor aplicate pe durata stării de urgenţă a „generat o întârziere”, pe care „adversarii politici au pus-o în cârca” PNL, potrivit Agerpres.
„Să ştiţi că în această situaţie, folosită în mod iresponsabil de nişte politruci care până acum în Parlamentul României au blocat tot ce a fost bun pentru populaţia României, s-a ajuns tot din cauza blocajelor permanente cu care a trebuit să ne confruntăm de la preluarea guvernării.
Nu uitaţi că am ajuns să se conteste legalitatea amenzilor, pentru că decizia CCR a fost una, pur şi simplu, înfiorătoare. Adică o instituţie care veghează la respectarea legii îndeamnă printr-o decizie la nerespectarea legii. Şi culmea este că această măsură de sfidare a legii a fost pe aceeaşi linie, la unison, cu punctul de vedere al PSD-ului.
Deci indiferent că ar trebui să nu mai facem această diferenţiere între, cum să spunem, PNL care este la guvernare şi PSD care este în opoziţie, din nefericire, decizia Curţii Constituţionale a fost la unison cu linia politică a PSD-ului şi a generat o întârziere care, după aceea, adversarii politici au pus-o tot în cârca noastră”, a afirmat Turcan, într-o declaraţie de presă susţinută la Sibiu, după o întrevedere cu prefectul judeţului.
Totodată, întrebată cu privire la invitarea premierului Ludovic Orban luni, în Parlament, la dezbaterea ‘Ora prim-ministrului’, vicepremierul Turcan a spus că acesta este un lucru bun, chiar dacă „pare a fi deranjantă”, împreună cu alte „şicane pe care PSD-ul le face la adresa Guvernului”.