Turcia a anunțat că a arestat 115 suspecți cu legături cu gruparea Stat Islamic, care plănuiau atacuri de Anul Nou
Autoritățile turce transmit că au dejucat atacuri planificate pentru a avea loc de Crăciun și de Anul Nou, după ce au arestat peste 100 de suspecți, presupuși membri ai grupării Stat Islamic, potrivit BBC.
Procurorul șef din Istanbul a declarat joi că au avut loc percheziții, descinderi de amploare la 124 de adrese din oraș. Autoritățile au confiscat arme de foc, muniție și „documente organizaționale”.
Potrivit unui comunicat citat de agenția turcă de presă Anadolu, investigațiile desfășurate de Direcția Antiteroristă a Poliției din Istanbul au descoperit că gruparea pregătea atacuri care vizau persoane de altă religie decât cea musulmană, în perioada sărbătorilor.
Oficialii de la Istanbul au declarat că susținătorii ISIS planificaseră în mod activ atacuri în toată Turcia în această săptămână.
Așadar, poliția a reținut 115 suspecți, dar eforturile de a-i găsi pe ceilalți 22 continuă, transmite BBC.
Anunțul vine la două zile după ce agenții serviciilor secrete turce au efectuat razii împotriva grupului la granița dintre Afganistan și Pakistan.
Un cetățean turc despre care se presupune că a deținut o funcție importantă în cadrul aripii Stat Islamic care operează în regiune a fost reținut și acuzat de planificarea unor atacuri împotriva civililor. Serviciile de securitate turce țintesc în mod regulat persoane suspectate de legături cu gruparea Stat Islamic.
Turcia are o frontieră de 900 de kilometri cu Siria, unde gruparea continuă să opereze în anumite părți ale țării, amintește BBC. Președintele Siriei, Ahmed al-Sharaa, care are legături strânse cu guvernul turc, a promis să colaboreze cu SUA și Europa pentru a Statul Islamic.
„Atacuri masive” ale SUA după ce au fost uciși doi soldați americani
La finalul săptămânii trecute, armata americană a desfăşurat un „atac masiv” pentru a „elimina luptătorii grupării Stat Islamic, infrastructuri și depozite de arme”, ca răspuns la uciderea a trei cetățeni americani, doi dintre ei militari, într-un atac armat produs în deșertul sirian, anunță Pentagonul, transmite BBC.
Comandamentul Central al SUA (Centcom) a transmis că avioane de vânătoare, elicoptere de atac şi artilerie au „lovit peste 70 de ţinte în mai multe locaţii din centrul Siriei”. Au fost implicate şi aeronave din Iordania.
Operaţiunea a folosit „peste 100 de muniţii de precizie”, vizând infrastructura cunoscută a SI şi depozite de arme, a precizat Centcom, care coordonează operaţiunile militare americane în Europa, Africa şi regiunea Indo-Pacific, într-un comunicat pe X.
Operaţiunea „Hawkeye Strike” a fost lansată vineri, la ora 16:00, ora Coastei de Est a SUA (sâmbătă, 00:00 ora României).
Comandantul Centcom, amiralul Brad Cooper, a declarat că Statele Unite „vor continua să urmărească neobosit teroriştii care încearcă să facă rău americanilor şi partenerilor SUA din regiune”.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR), cu sediul în Marea Britanie, a declarat că poziţii ale Statului Islamic din apropierea oraşelor Raqqa şi Deir ez-Zor au fost vizate, iar un lider important al SI şi mai mulţi combatanţi au fost ucişi.
