Sari direct la conținut

Ucraina a primit avioane de luptă și piese de schimb pentru a-și întări forțele aeriene (Pentagon)

HotNews.ro
MiG-29 polonez, Foto: Polish Air Force
MiG-29 polonez, Foto: Polish Air Force

Ucraina a primit avioane de luptă și piese de schimb pentru a-și consolida forțele aeriene, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, care a refuzat să precizeze numărul, tipul sau originea aeronavelor, potrivit AFP.

„Astăzi au mai multe avioane de vânătoare decât aveau în urmă cu două săptămâni”, a declarat purtătorul de cuvânt în cadrul unei conferințe de presă.

„Fără a intra în detalii despre ceea ce oferă alte țări, aș spune că au primit avioane suplimentare și piese de schimb pentru a-și mări flota”, a adăugat el.

El nu a precizat tipul de avioane furnizate armatei ucrainene, care cerea avioane de război de săptămâni întregi, dar a sugerat că sunt de fabricație rusă.

„Alte națiuni care au experiență cu acest tip de aeronavă au putut să-i ajute să pună în funcțiune mai multe aeronave”, a spus el.

Kirby a precizat că Statele Unite, care nu doresc să fie văzute ca o țară beligerantă în conflict, au facilitat trimiterea de piese de schimb pe teritoriul ucrainean, dar piloții americani nu au dus niciun avion acolo.

Kievul le cerea partenerilor săi occidentali Mig-29, pe care armata sa știa deja să le piloteze și pe care le aveau câteva țări din Europa de Est.

La începutul lunii martie s-a discutat despre un posibil transfer de astfel de avioane rusești din Polonia, dar Statele Unite s-au opus, temându-se că Rusia ar putea considera că este vorba de o implicare prea directă a NATO în conflict. (AFP)

  • știrea se actualizează

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro