Sari direct la conținut

Ucraina anunţă că nu a înregistrat niciun progres în discuţiile cu Polonia în legătură cu protestele şoferilor de la graniţă

HotNews.ro
Protest al camionagiilor polonezi la granița cu Ucraina, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Protest al camionagiilor polonezi la granița cu Ucraina, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Kievul şi Varşovia au înregistrat un nou eşec în încercarea de a ajunge la un acord pentru a pune capăt protestului de o săptămână al camionagiilor polonezi la graniţa cu Ucraina, a anunţat marţi un oficial ucrainean, potrivit Reuters și News.ro.

Şoferii polonezi au blocat drumurile către trei puncte de trecere, în ceea ce ei numesc un răspuns la inacţiunea guvernului în legătură cu pierderile pe care le au din cauza concurenţilor străini, în special ucraineni, de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022.

Ei insistă asupra acordării unui număr limitat de licenţe pentru şoferii de TIR ucraineni, o cerere pe care Kievul a declarat că nu o va lua în considerare.

„Negocierile nu au dus încă la nimic, iar transportatorii polonezi continuă să blocheze trei direcţii principale”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei de frontieră ucrainene, Andrii Demcenko, într-o declaraţie la televiziune.

O altă rundă de negocieri a avut loc luni, a declarat adjunctul ministrului ucrainean al infrastructurii. Ucraina a încercat să găsească un compromis, dar situaţia este complicată, a spus Serhi Derkaci. „Absurditatea situaţiei este că protestatarii polonezi nu apelează la guvernul lor, ci vor ca Ucraina să solicite licenţe la UE”, a afirmat Derkaci pe Facebook.

____

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro