Sari direct la conținut

Ucraina: Cinci morţi în atacuri aeriene ruseşti asupra oraşului Harkov

HotNews.ro
Soldați ucraineni în Harkov, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Soldați ucraineni în Harkov, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Cinci persoane au murit în cursul nopţii de miercuri spre joi în urma noilor atacuri aeriene ruse asupra oraşului Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, au anunţat autorităţile, notează AFP.

Patru persoane au decedat, printre care trei salvatori, iar cinci au fost rănite în timpul unei „a doua lovituri” asupra unui loc care tocmai fusese bombardat într-un „cartier dens populat din Harkov”, a anunţat primarul Ihor Terehov.

În plus, o lovitură într-un „cartier rezidenţial” s-a soldat cu al cincilea mort, a declarat edilul pe Telegram.

Şeful regiunii militare Harkov, Oleh Sinehubov, a raportat „cel puţin patru” lovituri asupra oraşului în cursul nopţii. Terehov, la rândul său, a raportat utilizarea dronelor de fabricaţie iraniană Shahed.

Oraşele din Ucraina fac obiectul loviturilor ruseşti aproape în fiecare noapte, oraşul Harkov, aproape de frontieră în nord-estul ţării, fiind printre cele mai ţintite.

Responsabilii ucraineni îşi înmulţesc strigătele de alarmă pentru ca aliaţii occidentali ai ţării să furnizeze mai multe mijloace de apărare antiaeriană, în special sistemele moderne americane Patriot.

Ajutorul militar american acordat Ucrainei, în special, se epuizează din cauza opoziţiei taberei republicane a lui Donald Trump, care blochează un pachet de aproximativ 60 de miliarde de dolari promis de preşedintele în exerciţiu Joe Biden. (Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro