Sari direct la conținut

„Ucraina este o scenă a crimei”, afirmă procurorul Curții Penale Internaționale după ce a fost la Bucha

HotNews.ro
Procurorul Karim Khan, Foto: EyePress via AFP / AFP / Profimedia
Procurorul Karim Khan, Foto: EyePress via AFP / AFP / Profimedia

Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI), britanicul Karim Khan, a declarat miercuri, în timpul unei vizite la Bucha (Bucea), că Ucraina este o „scenă a crimei”, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

„Ucraina este o scenă a crimei. Suntem aici pentru că avem motive întemeiate să credem că au fost comise crime care sunt de competenţa Curţii. Trebuie să risipim ceaţa războiului pentru a ajunge la adevăr”, a declarat el presei în cursul vizitei în această localitate de la periferia Kievului, unde sute de civili au fost găsiţi ucişi după ocupaţia rusă.

Khan a precizat că o echipă medico-legală a CPI se pregăteşte să lucreze „pentru ca noi să putem într-adevăr separa adevărul de ficţiune”. „Trebuie să ne păstrăm mintea deschisă şi să ne bizuim pe dovezi”, a adăugat el.

„Legea trebuie să fie mobilizată şi aruncată în luptă pentru a proteja civilii”, a subliniat procurorul.

Crimele rusești la Bucha

Jurnalişti de la AFP care au putut să se deplaseze la Bucha în 2 aprilie au văzut cadavrele a circa 20 de bărbaţi îmbrăcaţi în civil împrăştiate pe o rază de mai multe sute de metri pe o stradă a oraşului. Unul stătea întins lângă o bicicletă, alţii aveau lângă ei pungi de cumpărături.

Un altul, întins pe o parte, avea mâinile legate la spate. Cel puţin două dintre aceste cadavre aveau răni mari la cap. Reporterii AFP asistă de mai multe zile la exhumarea corpurilor din gropi comune la Bucha şi în alte localităţi de la periferia Kievului, care s-au aflat timp de mai multe săptămâni sub ocupaţia trupelor ruse.

Volodimir Zelenski în vizită la Bucha (FOTO: Ronaldo Schemidt / AFP / Profimedia Images)

Masacrul de la Bucha a îngrozit lumea, provocând un val de condamnări energice pe plan internaţional şi i-a determinat pe aliaţii Kievului să impună noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Rusia respinge orice responsabilitate pentru aceste morţi şi califică drept „fake” acuzaţiile de ucidere a civililor de către soldaţii ruşi, chiar atunci când se aduc probe concludente în acest sens.

Rusia încearcă să își șteargă urmele la Mariupol

În acelaşi timp, trupele ruse intenţionează să elimine orice tip de probe care ar putea să confirme că au fost comise crime împotriva umanităţii în Ucraina şi în acest scop utilizează crematorii mobile în special la Mariupol, pentru a nu lăsa nicio urmă a atrocităţilor lor, a declarat miercuri serviciul de informaţii al armatei ucrainene, potrivit EFE.

„Conducerea Rusiei a ordonat distrugerea oricăror dovezi ale crimelor armatei sale în Ucraina”, se menţionează în mesajul serviciului de informaţii militare ucrainean, care a fost reprodus pe contul Telegram al Consiliului municipal din Mariupol, oraş-port la Marea Azov.

„După genocidul împotriva poporului ucrainean la Bucha care a fost pe larg reflectat pe plan internaţional, ‘raşistî’ (‘fasciştii ruşi’, aşa cum numesc ucrainenii forţele ruse) au început să utilizeze crematorii mobile în Ucraina”, se afirmă în text.

„La Mariupol au fost detectate 13 crematorii mobile pentru curăţarea străzilor de cadavrele civililor morţi”, iar forţele de ocupaţie ruse „încearcă să-i identifice pe toţi martorii posibili ai atrocităţilor” pentru a-i elimina, atenţionează serviciul de informaţii al armatei ucrainene.

Mariupolul, distrus de bombardamentele rusești (FOTO: EyePress News / Shutterstock Editorial / Profimedia Images)

Armata rusă ar folosi crematoriile mobile și pentru proprii morți

Mariupol, un oraş care avea aproximativ o jumătate de milion de locuitori, s-a aflat sub asediu de la începutul invaziei ruse şi 80% din clădirile rezidenţiale au fost total distruse, potrivit unor surse municipale.

Mesajul reprodus de Consiliul municipal din Mariupol conţine o fotografie arătând ceea ce pare să fie un camion de dimensiune mare, cu un cilindru voluminos în partea din spate şi cu un capac, semănând cu un cuptor de crematoriu.

Serviciul de informaţii militare al Ucrainei, adaugă în mesajul său, că a înregistrat în mod repetat utilizarea crematoriilor mobile în regiunea Cernihiv (Cernigău), în nord, şi în regiunea Luhansk, din estul ţării.

Armata rusă, potrivit acestuia, foloseşte aceste crematorii şi pentru a elimina rămăşiţele propriilor soldaţi morţi „pentru a ascunde numărul real al pierderilor şi pentru a nu plăti indemnizaţiile cuvenite rudelor acestora”.

„Acţiunile armatei ruse se încadrează în definiţia genocidului în conformitate cu Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid şi cu articolul 6 din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale”, subliniază Serviciul de informaţii al armatei ucrainene.

Urmărește ultimele evoluții din a 49-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro