Ucraina susține că rușii au suferit „pierderi semnificative” în timp ce încearcă să avanseze spre vest
Armata ucraineană a susținut că forțele ruse „au suferit pierderi semnificative de oameni și echipamente” în timp ce încearcă să avanseze spre vest, până la granițele regiunilor Lugansk și Donețk, potrivit unui purtător de cuvânt al Statului Major al Forțelor Armate, relatează CNN.
„În unele zone, personalul unităților [rusilor], ca o consecință a ostilităților, este mai mic de 20%”, a declarat purtărorul de cuvânt al Statului Major duminică seara.
„În direcția Popasna, din cauza pierderilor mari și a incapacității de a acționa independent, trupele aeriene ale forțelor armate ale Federației Ruse fac echipă cu reprezentanții companiilor militare private ruse pentru acțiuni ulterioare”, a susținut Oleksandr Ștupun, purtătorul de cuvânt al Statului Major.
Popasna a căzut în mâinile forțelor ruse la începutul acestei luni, dar de atunci se pare că au ocupat puțin teren în zonă.
Rușii au încercat, de asemenea, să avanseze spre sud de Izium de câteva săptămâni, dar purtătorul de cuvânt a declarat duminică că încearcă fără succes să desfășoare operațiuni ofensive și de asalt spre două sate la sud de oraș.
Armata a mai spus că forțele ruse de la nord și de la est de orașul Harkiv încearcă să-și apere pozițiile pentru a „preveni avansarea trupelor noastre la frontiera de stat a Ucrainei”, în timp ce continuă să bombardeze orașele și satele recent recucerite de Ucraina.
Urmărește ultimele evoluții din a 81-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO