Skip to content

UE a reușit, în sfârșit, să ajungă la un acord privind noile sancțiuni contra Rusiei: „Statele membre au dat dovadă de solidaritate față de Grecia”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ambasadorii Uniunii Europene au ajuns la un acord politic cu privire la cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, au spus joi sursele diplomatice ale Reuters și AFP.

Lucrările tehnice privind pachetul de sancțiuni vor fi finalizate în continuare, iar joi după-amiază va fi lansată o procedură scrisă de adoptare, a precizat o sursă Reuters.

Ambasadorii UE au convenit să „înghețe” plafonul de preț pentru petrolul rus pentru 12 luni, după ce Comisia Europeană propusese înghețarea acestuia pentru șase luni la nivelul actual de 44,10 dolari / baril.

De asemenea, emisarii țărilor UE au convenit asupra unei excepții pentru transferurile de gaz natural lichefiat rusesc către țări terțe pentru un an de zile, cu reînnoire automată.

„Statele membre au dat dovadă de solidaritate față de Grecia și se așteaptă ca Grecia să procedeze la fel față de alte țări în viitor”, a declarat un diplomat al UE.

Uniunea Europeană încearcă să ajungă la un acord asupra pachetului cel puțin din prima parte a lunii iunie când Comisia Europeană l-a prezentat oficial, negocierile neducând la niciun rezultat până acum.

Încă 32 de bănci pe lista de sancțiuni

Șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen a scris joi dimineață pe X că sancțiunile UE slăbesc bazele economice ale efortului de război al Rusiei într-un moment în care Ucraina câștigă avânt pe plan militar.

Von der Leyen:

  • Adăugăm încă 32 de bănci rusești pe lista noastră de interdicții privind tranzacțiile.
  • La fel și firme din domeniul criptomonedelor și platforme de tranzacționare a petrolului.
  • Înghețăm ajustarea plafonului prețului petrolului pentru un an, astfel încât mașina de război rusă să nu beneficieze de șocurile pieței.
  • Pentru prima dată, vizăm navele care asistă flota fantomă a Rusiei.

Grecia a fost principalul obstacol privind un acord

Informațiile de joi dimineață privind un acord vin după ce miercuri ambasadorii UE au încercat să ajungă la un compromis cu Grecia.

Noul pachet vizează sectorul bancar al Rusiei, în efortul de a exercita presiuni asupra sistemului financiar al Moscovei într-un moment pe care UE îl consideră vulnerabil.

Cu toate acestea, Grecia a vrut ca UE să atenueze restricțiile deja convenite privind livrările de gaz natural lichefiat (GNL) din Rusia, fiind principalul obstacol în calea adoptării noului pachet.

Începând cu 1 ianuarie, UE va interzice importurile de GNL din Rusia și va interzice companiilor din UE să furnizeze servicii terminalelor rusești de GNL care sunt deținute în majoritate de o entitate rusă.

Atena a susținut săptămâna trecută că o viitoare interdicție privind serviciile de transfer al GNL-ului rusesc către țări terțe ar duce pur și simplu la mutarea cotei de piață în afara Europei și nu ar avea impact asupra veniturilor Rusiei.

Grecia domină piața europeană a navelor de transport de GNL și se numără printre cei mai mari actori la nivel global, concurând cu Japonia, China și Statele Unite.