Sari direct la conținut

UE afirmă că aprovizionarea cu uraniu a Europei nu va fi afectată de lovitura de stat din Niger, unul dintre cei mai mari furnizori ai săi

HotNews.ro
Reactor nuclear, Foto: Monty Rakusen / ImageSource / Profimedia Images
Reactor nuclear, Foto: Monty Rakusen / ImageSource / Profimedia Images

Comisia Europeană a dat asigurări marţi că nu există riscuri pentru aprovizionarea cu uraniu a UE din cauza loviturii de stat din Niger, care este responsabil pentru un sfert din aprovizionarea cu uraniu a ţărilor europene, şi că au fost făcute deja stocuri, informează AFP și Agerpres.

„Nu există riscuri de aprovizionare în ceea ce priveşte UE. Operatorii din UE dispun de stocuri suficiente de uraniu natural pentru a atenua orice risc de aprovizionare pe termen scurt”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului comunitar într-o conferinţă de presă.

Având în vedere că procesul de îmbogăţire a uraniului, pentru a realiza combustibilul utilizat în centralele nucleare, se realizează pe teritoriul european, comerţul cu uraniu nu este unul care să se deruleze pe perioade scurte de timp.

„Pe termen mediu şi lung, există suficiente zăcăminte pe piaţa mondială pentru a acoperi nevoile UE”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Nigerul este un important furnizor de uraniu, contribuind la fabricarea combustibilului utilizat de aproximativ 103 de reactoare nucleare care funcţionează în 13 ţări europene, din care jumătate sunt în Franţa.

Cât uraniu furnizează Nigerul Uniunii Europene

În 2022, Nigerul a fost al doilea furnizor de uraniu natural al UE (cu o cotă de 25,38%), după Kazahstan, a precizat luni Euratom.

Kazahstanul este de departe cel mai mare producător mondial de uraniu natural, cu o cotă de 40,6% din tot uraniul natural extras în 2020, urmat de Australia (12,8%), Namibia (11,3%), Canada (8,1%) şi Niger (7,6%).

Această pondere ocupată de Niger în oferta mondială a scăzut până la 4,7% în 2021, potrivit datelor Euratom.

„Situaţia din Niger nu prezintă niciun risc pentru securitatea aprovizionării Franţei cu uraniu natural”, a afirmat şi Ministerul francez al Tranziţiei Energetice, insistând asupra eforturilor de diversificare a surselor de aprovizionare cu uraniu.

În plus, acelaşi minister a adăugat că grupul energetic EDF a pus la punct un proces de „gestionare a stocurilor care acoperă mai mulţi ani şi dezvoltă şi proceduri pentru reciclarea combustibilului utilizat”.

UE a tăiat ajutoarele pentru țara africană

Franța a ordonat marți evacuarea cetățenilor săi din Niger, la o zi după ce junta militară care l-a răsturnat de la putere pe președintele ales democratic al țării a acuzat Parisul că pregătește o intervenție militară împotriva noii conduceri.

Uniunea Europeană a condamnat lovitura de stat din Niger, ţară pe care o consideră un bastion esenţial al stabilităţii în regiunea instabilă Sahel.

Ea şi-a suspendat ajutorul bugetar pentru Niger şi a avertizat că ar putea impune noi sancţiuni în urma acestui puci. Nigerul este una dintre cele mai sărace ţări din lume, în pofida resurselor sale de uraniu.

Măcinat de atacurile unor grupări loiale reţelelor teroriste Al Qaeda şi Stat Islamic, este a treia ţară din regiune care a suferit o lovitură de stat cu începere din 2020, după Mali şi Burkina Faso.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro