Sari direct la conținut

UE impune reguli mai stricte și pentru WhatsApp. Măsura vizează o singură funcție a rețelei

HotNews.ro
UE impune reguli mai stricte și pentru WhatsApp. Măsura vizează o singură funcție a rețelei
Logo-ul WhatsApp, afișat pe ecranul unui smartphone, 24 august 2022, Rusia. FOTO: Daniel Felipe Kutepov / Zuma Press / Profimedia

Comisia Europeană a decis luni că serviciul de mesagerie WhatsApp trebuie să respecte reguli mai stricte în Uniunea Europeană, deoarece funcţia sa Canale ajunge acum la cel puţin 45 de milioane de utilizatori în blocul comunitar, relatează DPA, citată de Agerpres.

În conformitate cu Legea privind serviciile digitale (DSA) a UE, furnizorii de „platforme online foarte mari” sunt supuşi unor reguli mai stricte decât serviciile mai mici.

WhatsApp, deţinută de Meta, are la dispoziţie patru luni pentru a se conforma regulilor, a anunţat Comisia într-un comunicat.

Desemnarea se aplică doar funcţiei Canale a WhatsApp, care „permite destinatarilor să difuzeze informaţii, actualizări şi anunţuri către un public larg de utilizatori WhatsApp”, a precizat Comisia.

Mesajele private şi apelurile sunt excluse din aplicarea DSA, se arată în comunicat.

În conformitate cu DSA, platformele sunt obligate să elimine rapid conţinutul ilegal din serviciile lor – sau, în cazul WhatsApp, din canale – şi să implementeze măsuri de siguranţă pentru a preveni manipularea alegerilor. Regulamentul stabileşte, de asemenea, cerinţe de transparenţă pentru publicitatea online.

Comisia a deschis anterior anchete împotriva Meta în temeiul DSA pentru încălcări comise de platformele sale Facebook şi Instagram. În octombrie, Comisia a anunţat că Meta va fi amendată pentru lipsa de transparenţă a datelor şi pentru gestionarea conţinutului ilegal pe platformele sale.

INTERVIURILE HotNews.ro