luni 6 decembrie
VIDEO Cum a fost amanat pentru a patra oara procesul lui Sorin Ovidiu Vintu
Magistratii Tribunalului Bucuresti au decis sa amane pentru a patra oara procesul in care Sorin Ovidiu Vintu este judecat pentru favorizarea infractorului in dosarul privind fuga din tara a fostului director al Gelsor, Nicolae Popa…Bursele europene au deschis in crestere luni
Principalele burse europene au deschis pe plus sedinta de tranzactionare de luni, dupa ce Ben Bernanke, presedintele Federal Reserve, a declarat ca banca centrala americana ar putea cumpara mai multe titluri de stat pentru a…AUDIO Mihai Voicu (PNL): Colaborarea dintre noi si PDL este exclusa
„Nu avem nici un fel de gând să facem o colaborare sau să intrăm la guvernare cu Partidul Democrat”, a declarat la RFI vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu. El a raspuns astfel unor democrat-liberali, care au…Kinetoterapia in durerile coloanei vertebrale lombare. Programul Williams
Lombosacralgia (low back pain sau durere de mijloc) este o durere lombara inferioara de cauza mecanica si poate fi generata atat de suferinta tesuturilor moi lombare, cat si de afectarea structurilor vertebrale (disc, ligamente, pediculi…Ultimele cifre BRAT: Ziarele au continuat sa piarda cumparatori in cel de-al treilea trimestru
Principalele ziare si saptamanale romanesti au continuat sa inregistreze scaderi ale vanzarilor medii pe aparitie in cel de-al treilea trimestru din acest an, potrivit ultimelor date BRAT. Comparativ cu perioada iulie-septembrie 2009, aproape toate pierd…VIDEO UPDATE Intalnire fara rezultat a liderilor coalitiei, valoarea plafonului indemnizatiei de crestere a copilului nu a fost stabilita. Emil Boc: Decizia finala va fi luata in Guvern
Liderii coalitiei s-au reunit din nou, luni dimineata, pentru a stabili valoarea maxima a plafonului pentru indemnizatia de crestere a copilului, dupa ce, duminica seara, au decis ca durata concediului maternal sa ramana de doi…Costul orar al fortei de munca a scazut cu 3,53% in cel de-al treilea trimestru, ca urmare a reducerilor salariale din sectorul bugetar
Costul orar al fortei de munca in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare a scazut in cel de-al treilea trimestru cu 3,53% fata de trimestrul precedent si cu 1,09% comparativ cu perioada similara a anului…VIDEO Mariana Campeanu, aleasa deputat in Colegiul nr. 3 din Hunedoara
Mariana Campeanu (PNL), fost ministru al Muncii, a castigat alegerile partiale pentru Camera Deputatilor in Colegiul nr. 3 din Hunedoara, cu 8.738 de voturi din cele 25.069 voturi valabil exprimate, a anuntat, luni dimineata, Biroul…AUDIO Jurnalul Economic RFI – HotNews.ro: Ministrul german de Finante, Wolfgang Schaeuble: Riscul aparitiei unui partid anti-euro trebuie luat serios in calcul. Premierul Cehiei: Nu vom fixa o data pentru trecerea la euro. Nimeni nu ne poate obliga
Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale – HotNews.ro Descarca fisierul audio in format MP3 Ministrul german de Finante, Wolfgang Schaeuble: Riscul aparitiei unui partid anti-euro trebuie luat serios in calcul Ministrul german de Finante, Wolfgang…The last Schengen evaluation visit starts on Monday
The last Schengen evaluations visit for Romania to join Schengen is taking place from 6-10 December and is related to the SIS/SIRENE sector. The schedule sees the evaluation of the Interior Ministry structures with competences…Neamt: Patru localitati fara curent electric si doua drumuri blocate, din cauza zapezii si a viscolului
Iarna continua sa faca probleme in Moldova. Prefectura Neamt, citata de Agerpres, a anuntat ca doua drumuri judetene sunt blocate, de duminica seara, dupa ce viscolul a troienit zapada, iar pe alte 5 sectoare de…What the newspapers say: December 6, 2010
Romania’s capital city has plans to become a weekend destination for tourists with a 20 million investments while Romania’s Foreign Affairs minister meets his Egyptian counterpart to mark 105 years since bilateral relations were established…Rusia: O eroare umana, cauza cea mai probabila a accidentului aviatic de sambata
O eroare umana este cauza cea mai probabila a accidentului aviatic produs sambata la Moscova, anunta AFP, citand autoritatile ruse. Un avion rusesc cu 169 de persoane la bord a iesit de pe pista sambata,…Porturile maritime Constanta si Constanta Sud – Agigea au fost inchise din cauza cetii
Centrul Infotrafic a anuntat, luni dimineata, ca au fost inchise ¬Porturile maritime Constanta si Constanta Sud – Agigea. Aceasta decizie a fost luata din cauza cetii dense. Si traficul rutier este afectat de ceata densa,…Usoara stabilitate pe bursa japoneza, la finalul sedintei de luni
Stabilitate pe bursa japoneza, la finalul sedintei de luni. Potrivit France Presse, la finalul tranzactiilor, indicele Nikkei a inregistrat o foarte usoara scadere, de 11,09 puncte (0,11%) si a ajuns la valoarea de 10.167,23 puncte.…Ultima vizita de evaluare a Romaniei pentru aderarea la Schengen incepe luni
Ultima vizita de evaluare a Romaniei pentru aderarea la spatiul Schengen are loc in domeniul SIS/SIRENE in perioada 6 – 10 decembrie, anunta Agerpres. Programul vizitei de evaluare Schengen in domeniul SIS/SIRENE vizeaza evaluarea din…Alunecari de teren in Columbia: aproximativ 200 de persoane, ingropate de vii
Cel putin 200 de persoane au fost surprinse de o alunecare de teren care a acoperit, duminica, zece case dintr-un cartier din Medellin – o localitate situata la 400 km nord-vest de capitala tarii, Bogota.…Bon fiscal sau card bancar?
In lupta cu evaziunea fiscala, autoritatile ar putea decide sa acorde anumite deductibilitati fiscale clientilor care solicita bonul fiscal la cumparaturi. Pana la momentul in care aceasta masura ar ajunge sa fie pusa in practica,…(P) Numarul 1 mondial in leadership, John Maxwell, vine la Bucuresti
John C. Maxwell, unul dintre cei mai respectati si influenti experti in leadership de pe tot globul, vine sa sustina cel mai important eveniment de training pentru dezvoltare personala si profesionala al anului 2011 organizat…Stai sa-l intreb pe sefu' (de Rupert Wolfe Murray)
De curand, cineva m-a intrebat care este principalul obstacol care impiedica Romania sa isi realizeze potentialul economic. „Incapacitatea de a delega”, am raspuns eu fara sa ezit. Delegarea este unul dintre factorii cheie pentru functionarea…Asia: Pretul petrolului continua sa creasca
Pretul petrolului este in crestere pe pietele asiatice, urmand tendinta inregistrata, vineri, la New York, cand a atins cel mai mare nivel din ultimii doi ani. Astfel, la cateva minute de la reluarea tranzactiilor, barilul…WikiLeaks a publicat lista secreta a obiectivelor – cheie pentru SUA
WikiLeaks a publicat, in noaptea de duminica spre luni, o lista secreta a locurilor sensibile in lume, protejate de Statele Unite impotriva unor atentate teroriste, pentru ca pierderea lor ar afecta semnificativ securitatea americana. Din…Metodele contraceptive. Nu se aplica femeilor care inca nu sunt la curent cu faptul ca a face sex poate genera o sarcina
Metodele contraceptive, pentru cine nu a aflat inca, sunt esentiale pentru cei care nu vor sa-si dea peste cap viata si organismul. Ele ne apara de lucruri evidente, precum bolile cu transmitere sexuala sau sarcinile…Inundatii in Australia: mii de persoane au fost evacuate
Ploile abundente care au cazut in Autralia au produs cele mai mari inundatii din ultimii 36 de ani, iar mii de persoane din New South Wales (sud-est tarii) fost evacuate. Potrivit autoritatilor, citate de France…Se incalzeste vremea. La Bucuresti, temperatura maxima va fi de 7 grade
Meteorologii anunta ca luni vremea se incalzeste in cea mai mare parte a tarii, in special in regiunile vestice si in zonele de deal si de munte. Totusi, aceasta incalzire se va simti mai putin…Nu voi descifra niciodata ce il face pe sotul meu sa imi ofere in dar exact ce nu imi place. Pana si banalul martisor ii da batai de cap
Cu tristete, spun ca sotul meu este cel mai neinspirat Mos, Iepuras etc… Desi ii spun foarte clar ce anume imi place sau nu, ce imi doresc sau chiar nu as vrea, el exact cadourile…De Sfantul Nicolae, peste 800.000 de romani isi sarbatoresc onomastica
Peste 800.000 de romani isi sarbatoresc onomastica de Sf. Nicolae. Dupa cum relateaza Agerpres, din cei 811.243 de romani care poarta acest nume, 523.312 sunt barbati, iar 287.931 sunt femei. Sfantul Nicolae este cunoscut ca…Bucuresti: Statuia Regelui Carol I, amplasata in Piata Palatului Regal. Ceremonia de dezvelire are loc luni seara
In Bucuresti va fi si luni seara un eveniment important. Dupa cum informeaza Radio Romania Actualitati, Primaria Capitalei a decis reamplasarea statuii Regelui Carol I, in Piata Palatului Regal. Statuia care urmeaza sa fie dezvelita…Mugur Isarescu si-a schimbat structura depozitelor din banci. Ponderea economiilor in euro si dolari a scazut, cea in lei a urcat: Euro-66,4%, USD-10,8%, Leu-23%
Economiile Guvernatorului BNR Mugur Isarescu si-au schimbat structura in ultimele 6 luni, ponderea monedei unice si a dolarului scazand in favoarea depozitelor in lei, potrivit ultimelor declaratii de avere postate pe site-ul Bancii Nationale. Astfel,…Echilibru pe bursa japoneza, in deschiderea sedintei de luni
Echilibru pe bursa din Tokio, in deschiderea sedintei de luni. La cateva minute de la reluarea tranzactiilor, indicele Nikkei a inregistrat o crestere de 2,50 puncte (0,02%) si a ajuns la valoarea de 10.175,82 –…Neuronul stingher: Cristian Andrei se declara mandru ca a fost luat de barbat, iar Adelina Pestritu declara cu nedumerire: "Nu inteleg ce a cautat Varciu cu reptila de Iguana"
Adelina Pestritu a declarat plina de nedumerire: „Nu inteleg ce a cautat Varciu cu reptila de Iguana”. (Libertatea) Cristian Andrei pare sa fie foarte mandru de statutul sau. El a spus: „Eu nu am cerut…Faze Tari: Femeile pot avea trei sani!; Protest "sangeros" in pielea goala la Barcelona; Au alergat goi prin New York pentru Mos Craciun
Ce distractie: nemtii se dau in pielea goala pe derdelus. Profitand de prima ninsoare, nemtii n-au stat pe ganduri si au organizat un concurs de sanius nonconformist, in timpul caruia participantii au alunecat pe derdelus…Caru' cu Vedete: Robbie Williams a ramas in fundul gol, in direct la TV; Anne, "Fata de la miezul noptii", de la Taraf TV: "Cu sanii astia fac cariera XXX"; Florin Calinescu, sponsor la politie
Florin Calinescu, sponsor la politie. Masinile politistilor argeseni din comuna Babana nu mai risca sa rugineasca de la ploaie sau zapada, pentru ca garajul are acoperis nou-nout. Cel care a platit lucrarea este nimeni altul…Utile: Ceaiul verde- remediu impotriva acneei; Cum iti poti albi dintii fara a-ti distruge smaltul; Cinci sfaturi pentru un par sanatos iarna; Usturoiul tine la distanta racelile si bolile de inima; Bronzul prelungeste viata
Ceaiul verde- remediu impotriva acneei. Specialistii in dermatologie sustin ca, datorita continutului bogat in antioxidanti, ceaiul verde poate fi utilizat cu incredere de persoanele care au acnee. Potrivit acestora, bautura are proprietati antibacteriene, fapt ce…VIDEO Cum arata noua interfata Facebook
Mark Zuckerberg, fondatorul retelei de socializare Facebook, a prezentat luni o varianta noua a paginii principale a fiecarui utilizator, pagina Profil. Noul design face imaginile mai proeminente si modifica modul in care utilizatorii navigheaza in…Business Report: Nicolae Danila, cel mai bogat bancher roman, a ajuns la 21 mil. euro active lichide. Cum se apara de risc: are conturi la 15 banci; Cum s-a jucat Volksbank cu ratele de credit ale clienţilor; Una din trei companii italiene se retrage din Romania
Piata de medicamente generice ar putea creste cu peste 50% in urmatorii 3-4 ani. Piata medicamentelor generice ar putea creste in urmatorii trei-patru ani la 700 de milioane euro, de la 450 milioane euro cat…Politic Show: Basescu, dupa sase ani: "Sa munciti bine!"; Udrea: Nu stiu ce as face daca eu as fi mama, dar cu siguranta n-as putea sa stau departe de munca; Planurile lui Boagiu: "Nu stiu, discutam, vom vedea"
Basescu, dupa sase ani: „Sa munciti bine!”. Taierea salariilor cu 25% a marcat schimbarea mesajului prezidential in cel de-al doilea mandat castigat de Traian Basescu la 6 decembrie 2009. Implinirea unui an de cand Traian…Bill Dodson, TrendsAsia: China a fost la locul si timpul potrivit pentru a profita de excesele americanilor si europenilor
Larry Summers, principalul consilier economic al presedintelui Obama, spunea recent ca, la sfarsitul secolului, atunci cand oamenii vor privi inapoi, nu vor vorbi despre actuala criza, ci despre ascensiunea Chinei. Cu doar cativa ani inainte…Subiectele Zilei: Cum ar trebui sa arate harta autostrazilor peste zece ani; Iisus a intrat in taxi; Ce nota ia eleva Romania, la patru ani de la intrarea in UE, din partea fostului examinator Gunter Verheugen
Romanul care le-a suflat in ureche celor doi Kim. Pentru ca a coborat in 1954 pe un peron din Phenian, Isidor Urian (fost diplomat in capitala Coreei de Nord) poate sa povesteasca astazi cum a…Clipul zilei: Cum sa tai un tort cu…elicopterul
Iata un pilot cu adevarat precis!:) NOTA: Ai un banc sau un clip funny? Vrei sa le impartasesti si celorlalti cititori? Atunci asteptam propunerile tale pe adresa fun@hotnews.ro. Vezi mai multe din Documentare, Science &…Bancul zilei: Neuronul singuratic
Un neuron ajunge intr-un creier masculin. Totul este intunecat, fara sa mai fie altcineva… -Yu-huuu, striga neuronul. Striga degeaba, nici un raspuns. -Yu-huuuuuu… nu este nimeni, repeta neuronul. Deodata din intuneric apare un alt neuron:…Presa in Diagonala: Venezuela: Presedintele Hugo Chavez acuza capitalismul de producerea dezastrelor naturale; Universitatea Columbia avertizeaza studentii ca isi pun in pericol viitorul daca acceseaza documentele publicate de WikiLeaks; Mike Hancock neaga ca Katia Zatuliveter ar lucra pentru serviciile secrete
Universitatea Columbia avertizeaza studentii ca isi pun in pericol viitorul daca acceseaza documentele publicate de WikiLeaks. Panica ce a cuprins guvernul american in urma dezvaluirilor WikiLeaks s-a extins si in cadrul campusurilor universitare. Universitatea Columbia…Mike Hancock neaga ca Katia Zatuliveter ar lucra pentru serviciile secrete
Mike Hancock, membru al Parlamentului Britanic, a negat presupunerea potrivit careia asistenta sa rusa s-ar afla pe teritoriul Marii britanii pentru spionaj, relateaza Ria Novosti. Katia Zatuliveter, in varsta de 25 de ani, a fost…La Multi Ani celor care-si serbeaza onomastica de Sf. Nicolae!
Venezuela: Presedintele Hugo Chavez acuza capitalismul de producerea dezastrelor naturale
Presedintele Hugo Chavez acuza capitalismul „criminal” pentru ploile si inundatiile care au adus starea de haos din Venezuela, ucigand 32 de persoane si lasand fara locuinte aproximativ 70.000 de oameni, anunta The Guardian. Chavez s-a…Teatru de papusi la Clubul Taranului Roman stagiunea 2011
Teatrul de papusiPaiatava invita la teatru de papusi, in fiecare sambata. Spectacolele sunt programate la orele 10.30 si 12.00, la Clubul Taranului Roman in cadrul Muzeului Taranului Roman (strada Monetariei, nr. 3, langa Piata Victoriei).…duminică 5 decembrie