12 iul. • International Care este valoarea totală a activelor rusești sechestrate în UE. Comisarul european pentru justiție spune că aproape 90% dintre acestea au fost blocate de 5 țări Uniunea Europeană a înghețat până în prezent active în valoare de 13,8 miliarde de euro deținute de oligarhi și alte persoane și entități rusești sancționate pentru războiul pornit în Ucraina, a declarat marți cel mai…
12 iul. • PRESSHUB Marea Neagră rămâne teatrul preferat al revizionismului rusesc. Cum luptă NATO, după summitul de la Madrid Un nou document strategic al NATO – denumit, pe scurt, Conceptul Strategic – a fost făcut public în urma summitului de la Madrid al alianței, care a avut loc la finalul lunii iunie. În acest…
12 iul. • International Motivul atacurilor rechinului din Egipt soldate cu moartea a două turiste, inclusiv o româncă. Ce a scos la iveală ancheta Atacurile recente ale rechinilor în Marea Roşie, care s-au soldat cu moartea a două turiste, o româncă şi o austriacă, în staţiunea Sahl Hashish, din Egipt, s-au produs pentru că peştii marini răpitori se aflau…
12 iul. • Educatie Noua lege a educației: examen de admitere la Colegiile Naționale înaintea Evaluării Naționale Colegiile Naționale vor avea dreptul să organizeze examen de admitere înainte de susținerea evaluării naționale, potrivit proiectului noii legi a educației. Examenul de admitere la Colegiile Naționale se va organiza pentru maximum 90% din numărul…
12 iul. • Defense Înalt oficial SUA: „Acum sunt 3.000 de soldați americani în România. Vom adăuga și o brigadă de luptă” / Ce spune de ajutorul României pentru Ucraina Marea Neagră este acum o zonă pe care se concentrează alianța nord atlantică, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, iar aliații analizează zonele specifice unde pot disloca elemente militare care să întărească postura…
12 iul. • International „Prea puțin, prea târziu”. Compania minieră rusă Petropavlovsk a ajuns pe marginea prăpastiei din cauza Gazprombank Compania minieră rusă Petropavlovsk intenționează să ceară intrarea în administrare specială după ce sancțiunile impuse Gazprombank, principalul său creditor și singurul cumpărător al aurului său, au făcut-o incapabilă să ramburseze împrumuturile și au plasat-o printre…
12 iul. • Război în Ucraina Efectele sistemelor HIMARS stârnesc îngrijorare în rândul invadatorilor ruşi. Câte lovituri au efectuat cu succes ucrainenii Mai multe persoane pro-Kremlin și-au exprimat o îngrijorare publică rară după ce armele furnizate de ţările occidentale au ajutat Ucraina să lanseze mai multe atacuri de succes asupra unor ținte ruse aflate la mare distanță…
12 iul. • EuROfonduri Măsura 2-2022: Înainte de începutul lunii august, ministerul nu va putea demara plata granturilor de max. 120.000 EUR către beneficiari Beneficiarii Măsurii 2 din cadrul schemei de ajutoare de stat pentru sectorul agro-alimentar nu vor putea să primească primele granturi de câte 5.000-120.000 de euro înainte de începutul lunii august 2022, când este așteptată prima…
12 iul. • Articol susținut de PwC România Acordul de Restructurare, noul instrument de prevenire a insolvenței, în curs de a fi introdus prin ultimele modificări ale Legii 85/2014 Acordul de Restructurare, noul instrument de prevenire a insolventei, va fi pus la dispoziția companiilor aflate într-o stare de dificultate, în vederea depășirii acesteia și a evitării insolvenței, într-un cadru ordonat și reglementat de Legea…
12 iul. • Articol webPR Art Safari și Muzeul Antipa prelungesc expozițiile temporare simultane „Prelungim cu o săptămână expoziția Antipa în Art Safari, precum și expoziția Art Safari din Antipa. Girafa s-a acomodat foarte bine în Palatul Dacia-România, așa că mai rămâne în Centrul Vechi pentru încă o săptămână,…
12 iul. • Educatie Se schimbă examenul de BAC: probele pe care absolvenții le vor susține la bacalaureat indiferent de profil / Când ar urma să se aplice noul format Promoția de liceeni din 2027 va fi prima care ar urma să susțină bacalaureatul într-un nou format. Astfel, potrivit Ministerului Educației, elevii care încep clasa a IX a în anul școlar 2023-2024 vor susține Examenul…
12 iul. • Articol susţinut de A10 by Artmark Iulie este luna cu cele mai mici prețuri de pornire O mare colecție de importantă artă românească și europeană va fi scoasă la licitație peste 3 zile, în cadrul evenimentului „O Poveste de Vară”. Licitația unui Patrimoniu de galerie de artă bucureșteană, ocazionat de lichidarea…
12 iul. • International „Să ai relicva supremă, sângele lui Iisus, în casa ta, este un blestem". Cum a fost recuperat „Prețiosul Sânge”, furat din abația Fécamp, unde era păstrat de 1.000 de ani Era ora 22.30 într-o zi de vineri, când Arthur Brand a primit coletul pe care îl aștepta cu nerăbdare. Soneria îi sună în noapte, deschide ușa și nu vede pe nimeni. La picioarele lui, o…
12 iul. • International Cum au urcat navele de război rusești din Marea Neagră prețul orezului în Sri Lanka și cine ar putea fi următorii oameni înfometați de războiul din Ucraina Deși la prima vedere pot fi făcute puține legături între protestele din Sri Lanka și războiul din Ucraina, lucrurile sunt în realitate foarte conectate. Împreună cu Antonia Colibășanu, analist geopolitic la Geopolitical Futures, explicăm care…
12 iul. • Auto Marca Smart va începe în decembrie livrările în Europa pentru cel mai mare model din istoria sa: un SUV electric aproape la fel de lung precum un Duster Marca Smart, cunoscută pentru mașinile de mici dimensiuni, se duce tot mai mult către segmentul C, în dorința de a-și crește vânzările care anul trecut au fost de peste trei ori mai mici decât cele…
12 iul. • Coronavirus Peste 4.000 de cazuri de COVID-19 într-o zi – recordul ultimelor luni 4.044 de noi cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în România în ultimele 24 de ore, un record al ultimelor luni. Peste 1.300 de români bolnavi de COVID-19 sunt internați în spitale, 90 dintre ei la…
12 iul. • Esential Costel Alexe, trimis în judecată într-un nou dosar. De ce îl acuză procurorii anticorupţie Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a fost trimis marţi în judecată de către procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de două infracţiuni de abuz în serviciu. Alţi doi angajaţi ai CJ Iaşi…
12 iul. • Energie Szijjarto, la București: Ungaria negociază cu România creșterea capacității interconectorului de gaze Ungaria și România sunt în discuții pentru a crește capacitatea unui gazoduct de interconectare la peste 3 miliarde de metri cubi (bcm.) de gaz pe an, a declarat marți ministrul ungar de externe Peter Szijjarto,…
12 iul. • Război în Ucraina Rusia pregăteşte alte teste cu noua sa rachetă balistică intercontinentală şi producţia în masă. Ce se ştie despre Sarmat sau Satan 2 Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos și fost viceprim-ministru rus responsabil de industria de apărare, a declarat marţi că racheta Sarmat este gata pentru noi teste iar uzina care o asamblează este pregătită să asigure producţia în…
12 iul. • Economia "En el Golf, las negociaciones se llevan a cabo en campo abierto" Marina Coanda BunDac, directora de la Cámara de Comercio Bilateral Rumanía Portugal, en diálogo con Santiago Muñoz, jugador profesional español y entrenador de golf “En el golf, las negociaciones se llevan a cabo en campo…
12 iul. • Media și Publicitate Televiziunea este principala sursă de știri pentru cetățenii UE, platformele de știri online sunt pe locul doi, arată un studiu Eurobarometru Televiziunea este principala sursă de știri pentru cetățenii UE, urmată de paltformele online de știri, radioul și rețelele sociale, arată un sondaj Eurobarometru. În România, TV-ul are o pondere mai mare decât media UE, la…
12 iul. • International FOTO Protest în Budapesta: Un pod peste Dunăre a fost blocat de 1.000 de manifestanți din cauza unui proiect al guvernului Viktor Orban Aproximativ 1.000 de manifestanți au blocat marți un pod din centrul Budapestei, în timp ce parlamentul dezbătea o propunere a guvernului premierului Viktor Orban care ar urma să crească rata de impozitare pentru sute de…
12 iul. • Esential GSP: Imagini inedite. De ce a ieșit Gigi Becali la „ocazie” pe Calea Victoriei. Cine l-a dus până la urmă acasă Gigi Becali (64 de ani) a oferit scene inedite la finalul protestului derulat duminică pe Calea Victoriei. Citește mai mult pe gsp.ro
12 iul. • Subiectele zilei fanatik.ro: Cât costă un sejur all-inclusive în stațiunea Elenei Udrea din Sălaj. Cifra de afaceri a crescut în 2021, deși firma a intrat în faliment Deși a intrat în procedură de faliment încă din luna aprilie, stațiunea Boghiș Băi, deținută de Elena Udrea, continuă să fie deschisă și să-și îmbie clienții cu oferte competitive. Inaugurată în anul 2013, atunci când…
12 iul. • International Celebra cercetătoare Jane Goodall a fost onorată cu o păpușă Barbie cu chipul ei Jane Goodall a fost onorată cu o păpuşă Barbie care-i seamănă, împlinirea unui vis mai vechi al cercetătoarei britanice, care doreşte astfel să inspire tinerele fete, informează Reuters, preluată de Agerpres. Parte din seria „Inspiring…
12 iul. • Educatie VIDEO Sorin Cîmpeanu prezintă proiectele noilor legi ale educației: Învățământul obligatoriu va cuprinde grupa mică începând cu anul 2030 / Liceele vor avea dreptul să-și organizeze propriile examene de admitere Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a prezentat marți proiectele noilor legi ale educaţiei. Noutățile sunt: învățământul obligatoriu va cuprinde grupa mică începând cu anul 2030, colegiile naționale vor putea organiza propriile examene de admitere, structura examenului…
12 iul. • Auto Vânzările Dacia în lume au crescut cu 6%, cele ale Renault au scăzut cu 16% Vânzările Dacia în primele 6 luni ale anului în curs s-au ridicat la 277.885 unităţi, în creștere cu 5,9% faţă de cele înregistrate în perioada similară a anului trecut, a anunțat compania. Sandero a fost…
12 iul. • Articol susținut de PwC România Platforma PayWell 2022 PwC România: Date și analize care sprijină HR în deciziile de recompensare și beneficii Peste 60% dintre companii și-au ajustat bugetele de salarizare pentru acest an, în contextul nivelului record al inflației. Află din platforma PayWell care sunt nivelurile salariale în 2022, cu cât cresc salariile companiile din România,…
12 iul. • International Digi24: Expert în energie: Ar trebui să ne ținem nervii tari în această perioadă. Jocul Gazprom nu poate ține mult, n-are unde înmagazina gaze Jocul pe care îl face Gazprom, întrerupând, sub diverse pretexte, livrările spre Europa, pentru a crea panică și o eventuală creștere a prețurilor, nu poate dura mult, pentru că Rusia pur și simplu nu mai…
12 iul. • Esential editiadedimineata.ro: Sediul celebrei firme Neckermann, demolat de compania unui român. O firmă care ne-a marcat istoria recentă ”Eheee, se îmbracă după Neckermann!”, exclamau, ciudos, câte unele, la vederea cuiva care avea rude ”afară”. Vorbim despre o pagină din trecutul nostru recent, adică anii comunismului românesc, care au fost marcați de penurie și…
12 iul. • IT Uber a plătit sute de mii de dolari unor profesori universitari faimoși, pentru ca aceștia să publice studii care să laude în presă modelul de afaceri al companiei Câțiva profesori universitari și economiști cunoscuți din Europa și SUA au fost plătiți de Uber cu sute de mii de dolari pentru a întocmi studii și cercetări care să prezinte într-o lumină favorabilă modelul de…
12 iul. • EuROfonduri Programul Start-Up Nation 2022: Ministrul Antreprenoriatului a anunțat când va putea deschide, foarte probabil, programul de finanțare Ministrul Antreprenoriatului, Daniel Cadariu, a anunțat, marți, când va putea deschide, foarte probabil, programul de finanțare Start-Up Nation 2022, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii noi vor putea obține fonduri nerambursabile de maximum…
12 iul. • International Trupele speciale britanice au ucis zeci de persoane neînarmate în Afganistan / Unitățile SAS se întreceau între ele la numărul de omoruri Soldați din trupele de elită britanice SAS din Afganistan au ucis în mod repetat deținuți și oameni neînarmați în circumstanțe suspecte, potrivit unei anchete BBC. Rapoartele militare obținute recent sugerează că o unitate SAS ar…
12 iul. • Esential Primul laborator de extragere secundară a cocainei descoperit în România. Cinci persoane – doi români, un israelian şi doi columbieni – au fost reţinute Primul laboratorde de extragere secundară a cocainei descoperit în România a fost identificat de poliţişti într-o cabană izolată din judeţul Bihor, unde drogul era extras din cafea, pe cale chimică, scrie news.ro. Valoarea de piaţă…
12 iul. • Politic Cătălin Drulă: Criza care urmează va fi mai mare decât cea anterioară / Cred că PSD va pleca de la guvernare înainte de criză, cum au făcut de fiecare dată / Pentru mine e o dezamăgire ceea ce a făcut dl. Cioloș Liderul USR Cătălin Drulă consideră că PSD va ieși de la guvernare deoarece urmează o criză economică mai gravă decât cea din urmă cu mai bine de 10 ani. „Au de gând să plece de…
12 iul. • International Digisport: Prințul George către tatăl său: "Mi-e cald!" Imaginile au devenit virale. Ce s-a întâmplat în Loja Regală Novak Djokovic (35 de ani, locul 3 ATP) l-a învins pe Nick Kyrgios (27 de ani, locul 40 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 7-6, și a cucerit cel de-al 7-lea său titlu la Wimbledon. În…
12 iul. • Finante - Banci Marii câștigători ai creșterilor de salarii și marii perdanți /Topul salariilor din România Inflația din perioada ianuarie-iunie 2022 a fost de 10%, ea erodând creșterile de salarii din aceeași perioadă. Din 70 de activități economice, doar în 18 cazuri creșterile salariale au depășit scumpirile, iar în unele situații…
12 iul. • Finante - Banci Gazele, uleiul și cartofii au dus inflația la peste 15% în iunie Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 este 15,1%, a transmis marți Institutul Național de Statistică. De la începutul anului, creșterea medie a prețurilor a fost de 10,0%. Citește…
12 iul. • Război în Ucraina Armata rusă pune presiune pe forțele ucrainene în timp ce se regrupează pentru noi ofensive – evaluare britanică Trupele de invazie trimise de Vladimir Putin mențin presiunea pe forțele ucrainene în timp ce se regrupează pentru a încerca noi ofensive în viitorul apropiat, afirmă ministerul britanic al apărării în evaluarea de marți dimineață.…
12 iul. • Opinii De la Romanovi la Putin: război şi stat în Imperiul Rus Politica Rusiei face apel, din chiar momentul întemeierii Imperiului, la instrumentul războiului. Iar războiul este inseparabil de modul în care regimul autocratic se construieşte şi se consolidează, căci despotismul şi agresivitatea externă se potenţează reciproc.…
12 iul. • Opinii Un OAU! și de la critic Excelentă ideea conducerii Teatrului Tineretului din Piatra Neamț de a-i invita pe membrii formației Fără zahăr (Bobo Burlăcianu și Bobi Dumitraș) să pună pe muzică și în versuri savuroasa și, totodată, tandra proză a Antoanetei…
12 iul. • Opinii Putinismul ca ideocrație totalitară Leviatanul numit URSS s-a nascut in decembrie 1922 prin tratatul semnat de reprezentanții auto-desemnați ai Federației Ruse, Ucrainei, Bielorusiei (Belarus) si Transcaucaziei. A fost un imperiu totalitar dominat de o ideologie mesianic revoluționară care atribuia…
12 iul. • Ultima știre - 00:35 LIVE Război în Ucraina: Rusia susţine că a omorât numeroşi "mercenari străini", inclusiv români / Mai mult de 5.000 de civili au fost uciși în Ucraina / Sancțiunile au adus compania minieră rusă Petropavlovsk în pragul falimentului Ucrainenii anticipează lupte crâncene în regiunea Donețk din Donbas. „Există semne că unitățile inamice se pregătesc să intensifice operațiunile de luptă în direcția Kramatorsk și Bahmut”, a avertizat statul major ucrainean. Cele mai importante evenimente…
12 iul. • Telecom Apple a lansat prima versiune beta publică de iOS 16 După mai multe versiuni beta dedicate exclusiv dezvoltatorilor, Apple lansează prima versiune beta publică de iOS 16, ce poate fi instalată şi testată de orice posesor de iPhone, transmite News.ro. Apple a deschis accesul publicului…
12 iul. • Finante - Banci Salariaţii de la Statistică pichetează sediul INS, între orele 10:00 şi 12:00 Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti – SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, pichetează marţi sediul INS, între orele 10:00 şi 12:00, cu ocazia Zilei Statisticianului, pentru a atrage atenţia asupra…
12 iul. • Război în Ucraina VIDEO Ucrainenii au distrus un mare depozit de muniții din regiunea ocupată Herson / Rușii spun că zeci de persoane au fost rănite în atac Oficialii ucraineni au anunțat că forțele lor au distrus un depozit de muniție din Nova Kakhovka din regiunea ocupată Herson, în timp ce rușii afirmă că atacul de luni seară al forțelor Kievului a provocat…
12 iul. • International Funeraliile fostului premier Shinzo Abe au loc azi la Tokyo Funeraliile fostului premier Shinzo Abe au loc la Tokyo, după ce acesta a fost împuşcat mortal vinerea trecută, transmite CNN, citat de news.ro. Slujba de înmormântare a lui Shinzo Abe are loc astăzi la Templul…
12 iul. • Război în Ucraina Zelenski: Nu există nicio îndoială că Rusia va încerca să oprească complet furnizarea de gaze către Europa în cel mai acut moment / Nu a jucat niciodată după reguli în sectorul energetic Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că Rusia va încerca nu doar să limiteze livrările de gaze către Europa, ci chiar să le oprească complet, ”în cel mai acut moment”. ”Rusia nu a jucat niciodată după…
12 iul. • International Biden pleacă în căutare de petrol în Arabia Saudită Joe Biden se deplasează vineri în Arabia Saudită pentru prima dată în calitate de preşedinte al Statelor Unite, sperând să convingă Riadul să pună mai mult petrol pe piaţă pentru a calma creşterea preţurilor aurului…
12 iul. • Esential Press report Tot ce (nu) știm despre algoritmii Facebook. Mașinăria UBER. Cât de puțin muncesc românii. Criză de recenzori în peste 20 de judeţe. De ce nu mai vor tinerii să lucreze în HoReCa. Plimbare prin orașul unde se prinde harta în cui Mașinăria UBER ● „12 ore pe zi, șase zile pe săptămână”. De ce nu mai vor tinerii să lucreze în HoReCa ● Plimbare prin orașul unde se prinde harta în cui ● Cât de puțin…