Un OAU! și de la critic

Excelentă ideea conducerii Teatrului Tineretului din Piatra Neamț de a-i invita pe membrii formației Fără zahăr (Bobo Burlăcianu și Bobi Dumitraș) să pună pe muzică și în versuri savuroasa și, totodată, tandra proză a Antoanetei Zaharia, Scriitorul și mașina de scris. Întru înfăptuirea spectacolului, Bobi Burlăcianu l-a invitat să-i fie co-regizor pe Cosmin Panaite, actor de nădejde al trupei tinere de la Teatrul Matei Vișniec din Suceava, în vreme ce co-partener în compunerea muzicii i-a fost atât de simpaticul și inventivul actor al Teatrului-gazdă, Paul-Ovidiu Cosovanu.

Spectacolul are drept public-țintă declarat copiii, însă premiera petrecută în aer liber, într-un canicular început de iulie și la final de stagiune a stârnit în mod evident interesul și adeziunea publicului de toate vârstele. Îndeobște, premierele de sfârșit de stagiune se consumă în nerăbdătoarea așteptare a concediillor, despre care toată lumea e de acord să susțină că ar fi binemeritate, și într-un greu de mascat lasă-mă să te las. Cum am urmărit destul de îndeaproape ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamț în această stagiune pot spune cu mâna pe inimă că aici creatorii chiar își binemerită vacanța, la fel și personalul tehnic, iar despre lasă-mă să te las nici nu poate fi vorbă. Nici urmă de această pecingine în Oau!

Ce au vrut să facă artiștii în Oau? Cum au izbutit ei să obțină respectiva interjecție plus greu de oprit ropote de aplauze la finalul spectacolului?

Oau este un basm modern, și, totodată, o mare glumă cu schepsis. O imensă canto-fabulă, o moralitate modernă și un reușit amestec de parodie și auto-parodie, de ironie și auto-ironie. Totul se consumă într-un bloc, la fel ca în de neuitatul Pisici, dar și la curtea regelui Costel 2. Regele, veșnic somnoros, gata oricând să tragă un pui de somn, amuzant, cvasi-ridicol, chinuit totuși de faptul că este al doilea când nici vorbă să fi existat un al primulea, dar și de lipsa de respect a lui Attila din Vest (grea problemă politica externă !), excelent jucat de Dragoș Ionescu, sfătuit de curteni mai mult sau mai puțin înțelepți ar vrea să iasă cumva în evidență. Însă așa, ușor, fără prea mult efort. Și astfel să scape de blestemul supranumelui. Fiindcă de data asta nu prea se potrivește ceea ce susținea Shakespeare când se întreba un nume ce-i un nume ?. Cum prin Regatul său sunt tot felul de talente (și toate stau la bloc, ies la ferestre, iar blocul și ferestrele sunt aici însuși sediul Teatrului și el cu poveștile sale) lăsate să se consume în anonimat și în râncezeală – talente precum un om-televizor (Corina Grigoraș), un scriitor nepublicat până atunci de nimeni (Emanuel Becheru), o super-femeie (Maria Hibovski), o soprană (Gina Gulai), o balerină (Cătălina Eșanu), o graficiană (Cătălina Bălălau), lor alăturându-li-se încă mulți mulți alții (doar dj-ul Câinele Mâțu, jucat inspirat de Paul-Ovidiu Cosovanu,beneficiază de un plus de notorietate obținută, pesemne, grație dublei lui condiții de raisonneur și de enterteiner), cum pe aolo sunt și oameni de bine, asemenea doamnei Veghel și domnului Renț (cu un farmec aparte aduși pe scenă de Nora Covali și de Andrei Merkea Zapotoțki) Regelui i se sugerează ideea unui concurs. Poarta talentelor. Doamna Veghel și domnul Renț au favoritul lor propriu în persoana Scriitorului. Căruia îi fură un manuscris pe care îl publică și îl înscriu în concurs. Cartea astfel apărută este pe placul Regelui care pretinde că i-ar aparține. Lipsa de respect pentru proprietatea intelectuală fiind o meteahnă de când lumea și pământul. Numai că pe la curte este și un copil (Iulia-Paula Niculescu), iar copiii, cum bine se știe, nu spun doar lucruri trăsnite. Mai spun și adevăruri.Citeste articolul in intregime pe Contributors.ro