Sari direct la conținut
marți 22 martie
Un jurnalist a aflat povestea rusului care a venit cu tancul și s-a predat forțelor locale, citând serviciile secrete ucrainene care au spus că i-au trimis un SMS, acesta i-a sunat înapoi și au stabilit…
Opozantul Kremlinului Alexei Navalnîi a fost condamnat marți de un tribunal rus la nouă ani de închisoare, pentru fraudă pe scară largă, Reuters notând că sentința îl va ține pe cel mai proeminent adversar al…
Ministerul Educaţiei din Afganistan, ţară unde din august se află la conducere talibanii islamişti, a anunţat că toate şcolile îşi vor relua cursurile de miercuri, transmite marţi agenția dpa, citată de Agerpres. Pentru prima dată…
Duma de Stat a Rusiei a adoptat marți un proiect legislativ privind extinderea legii care incriminează difuzarea de „informații false” despre forțele sale armate pentru a acoperi „orice organe de stat” care operează și în…
Rusia s-a folosit de o analogie bizară într-o campanie pe care o descrie ca fiind menită să oprească ”rusofobia”. În centrul propagandei ruse se află, de această dată, niște căței – și prejudecățile oamenilor, aparent.…
Primul spital din Capitală care nu mai are în acest moment locuri pentru internarea pacienților non-COVID este Spitalul Colțea, unde medicii povestesc: „când suntem de gardă, telefonăm mai frecvent la Serviciul de Ambulanță decât în…
Kremlinul a invitat jurnaliștii de la Komsomolskaia Pravda, un tabloid apropiat de puterea de la Moscova, să explice incidentul care a dus la publicarea bilanțului soldaților ruși uciși în războiul din Ucraina, relatează Interfax. „Am…
Care ar fi prima măsură care ar trebui reintrodusă dacă numărul de cazuri de COVID va crește în România? „Masca”, este răspunsul medicului epidemiolog Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Adriana Pistol spune…
Dmitri Muratov, redactor-şef al Novaia Gazeta, câştigător al Premiului Nobel pentru Pace în 2021, a decis împreună cu ziarul pe care îl conduce să doneze medalia către Ukrainian Refugee Fund pentru a fi scoasă la…
Femeia pentru care Marica a pornit un scandal a semnat contractul vieții: „Sunt emoționată” Citește mai mult pe gsp.ro
Batalionul Azov a lovit o navă de patrulare blindată rusească lângă Mariupol, trăgând în aceasta cu două rachete antitanc. Informații privind atacul apăruseră de luni, dar acestea nu au putut fi confirmate până la apariția…
Evaluările ministrilor PNL anunțate de Florin Cîțu sunt contestate deschis. Mai mult, premierul Nicolae Ciucă este nemulțumit de demersul președintelui PNL. Lucian Bode, ministru de Interne și dat pe surse la remaniabil, spune că șeful…
Gaviota Simbac Eastern Europe SRL, parte del grupo Gaviota, con sede en Alicante (España), es una empresa que produce toldos, pérgolas, rollos y sistemas móviles con vidrio de seguridad. Gaviota, cuyo lema es “El futuro…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus marți, în Parlamentul Italiei, că Ucraina este la limita supravieţuirii și că, în opinia sa, aceasta este poarta prin care preşedintele rus Vladimir Putin vrea să pătrundă în Europa:…
Majoritatea polițelor de asigurare de viață, de sănătate ori de locuințe nu au în acoperire și riscul de război și nu doar în România, ci peste tot în lume, deoarece nimeni nu poate previziona pagubele…
Fabricile din zona industrială a Mariupolului, unde se află și cea mai mare uzină siderurgică și metalurgică din Ucraina și una dintre cele mai mari din Europa, Azovstal, sunt ținta atacurilor armatei ruse. Au fost…
Răpit de forțele rusești în data de 5 martie, Nikita, un colaborator ucrainean al Radio France, a fost ținut prizonier timp de 9 zile, perioadă în care soldații ruși l-au torturat brutal, bătându-l cu o…
5.140 de noi cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în România în ultimele 24 de ore, cu aproape 3.000 de cazuri mai mult decât în ziua precedentă, a anunțat marți medicul epidemiolog Adriana Pistol, secretar de…
Președintele Consiliului Național al IMM-urilor, Florin Jianu, a declarat că premierul Nicolae Ciucă i-a spus că în cursul zilei de marți, 22 martie 2022, ar urma să se publice Ghidul solicitantului pentru Acțiunea 4.1.1-POC, cu…
Oamenii de afaceri chinezi de la Moscova au fost îndemnați să profite de oportunitățile economice create de criza din Rusia, în ideea de a atenua lovitura dată de sancțiunile internaționale, conform Bloomberg. Ambasadorul Zhang Hanhui…
Simularea examenelor naționale începe luni, 28 martie, cu simularea bacalaureatului 2022. Simularea Evaluării Naționale va avea loc începând cu 4 aprilie 2022. Calendarul simulării BAC 2022 și Evaluării Naționale a fost aprobat ordinul de ministru…
”Oameni. De vânzare”, povestea celui mai amplu negoţ de oameni din Europa secolului XX, este cel mai nou spectacol aflat în pregătire la Teatrul German din Timișoara. Un spectacol documentar în regia lui Carmen Lidia…
Liderii țărilor din Uniunea Europeană vor conveni, în cadrul unui summit care va avea loc săptămâna aceasta, să achiziționeze în comun gaze, gaze naturale lichefiate (GNL) și hidrogen înainte de iarna viitoare, potrivit unui proiect…
Leul Simba, mascota orașului Zaporojie, este unul din puținele animale din grădinile zoologice din Ucraina care a reuşit să scape cu viaţă în urma bombardamentelor. După un drum de câteva zile, a ajuns în România,…
O companie care produce și repară tancuri rusești, singura fabrică din Rusia ce se ocupă de asamblarea tancurilor, aflată în Celeabinsk, și-ar fi oprit producția din cauza lipsei de piese, în special de import, spune…
Timp de încă un an, până la 31 martie 2023, preţurile finale la energie electrică și gaze vor fi plafonate, conform unei Ordonanțe de Urgență publicată în Monitorul Oficial. Acestea vor intra în vigoare începând…
Producătorul american de medicamente Eli Lilly nu va exporta în Rusia medicamente pentru tratarea disfuncției erectile, anunță Kommersant. Potrivit Financial Times, compania farmaceutică americană a anunțat săptămâna trecută că va sista exporturile de medicamente neesențiale…
Cazul lui Floricel Achim, un subofițer din Ministerul Apărării, a făcut valuri în anul 2009, atunci când a ieșit la iveală faptul că a vândut secrete militare clasificate către state din afara NATO. Totul s-a…
Armata ucraineană a capturat încă un tanc rusesc T-72, pe rețelele de socializare fiind distribuită o imagine sugestivă cu un soldat din forțele locale ce ține arma ațintită spre tanchistul întins cu fața în jos…
Săptămâna trecută s-a lansat licitația pentru proiectarea și execuția metroului ușor din Cluj-Napoca. Estimată la peste 6,6 miliarde lei fără TVA, este momentan una din cele mai mari investiții în infrastructura de transport europeană, scrie…
Președintele companiei Rostelecom, cea mai mare companie de telecomunicații din Rusia, acuză că atacurile cibernetice „fără precedent” îndreptate împotriva site-urilor rusești continuă și că acestea devin mai diverse, relatează TASS. „Au fost multe provocări. În…
Rusia pare să se confrunte în continuare cu mari probleme logistice și există riscul să rămână fără provizii și muniție. Pe fondul acestor lipsuri, nici nu e de mirare că apar noi imagini stânjenitoare pentru…
Rusul Ivan Vavassori (29 de ani) a devenit un adevărat erou în Ucraina. Portarul a mers voluntar la Kiev, pentru a apăra țara după invazia lui Vladimir Putin. Citește mai mult pe Digisport.ro
Imaginea inocenței – zeci de copii dorm pe saltele sau pături întinse pe jos, în gara centrală din Varșovia. Sunt copii care au reușit să scape din războiul declașat de Rusia în Ucraina în urmă…
Premierul ungar Viktor Orban spune că „pe masa NATO” se află „propuneri periculoase” în ceea ce priveşte răspunsul la războiul din Ucraina, scrie MTI. „Pe masa NATO se află propuneri periculoase”, a afirmat Orban, după…
Parchetul ceh l-a inculpat pe fostul premier Andrej Babis într-un dosar de fraudare a fondurilor europene prin holdingul său agricol, relatează AFP și Euronews, potrivit News.ro. Poliţia cehă îl acuză pe Andrej Babis de faptul…
Teama că forțele ruse din regiunea separatistă Transnistria ar putea ataca Ucraina și să ajute armata Rusiei în capturarea zonei Odesa există încă din primele zile ale războiului. Acum, odată cu intensificarea activităților în nord-vestul…
Un super-iaht misterios despre care se crede că aparține lui Vladimir Putin este ancorat în Italia, printre membrii echipajului său numărându-se bodyguarzi ai președintelui rus din Serviciul Federal de Protecție (SFP) de la Moscova, relatează…
Sri Lanka a ordonat armatei sale să trimită soldați la sute de benzinării marți, pentru a ajuta la distribuirea carburanților, după o creștere a prețurilor la mărfurile cheie și a penuriei care a forțat zeci…
Contraspionajul ucrainean afirmă că a dejucat o nouă posibilă tentativă de asasinat împotriva preşedintelui Volodimir Zelenski, conform dpa. Un grup condus de un agent al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a fost arestat…
Peste 3,4 milioane de ucraineni au plecat din țară în ultimele săptămâni, iar 73.000 de copii părăsesc zilnic Ucraina din cauza războiului – un copil aproape în fiecare secundă. World Vision România anunță că va…
Oraşul chinez Shenyang, cu nouă milioane de locuitori, a fost plasat marţi în lockdown, în contextul în care China se confruntă în această perioadă cu cea mai gravă recrudescenţă epidemică înregistrată după 2020, punând la…
Românii au reacționat extrem de prompt în a sprijinii oamenii din Ucraina care au trecut granițele țării noastre, fugind din calea războiului chiar din prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie 2022.…
Dmitro Kotenko, soldat în armata ucraineană, a murit în sudul Ucrainei în a treia zi a inveziei rusești. Niciun membru al familiei lui Kotenko nu a fost prezent la înmormântarea sa. Citește mai mult pe…
14.494 de români s-au vaccinat împotriva COVID-19 în ultima săptămână, dintre care doar 2.018 cu prima doză, anunță Comitetul Național de Coordonare a Vaccinării împotriva COVID-19. Câți români s-au vaccinat în ultima săptămână: 1. Persoane…
Dmitro și Tania Shvets și-au petrecut primele 23 de zile de război ascunși în pivnița lor din Mariupol alături de fiica lor de 7 ani, Vlada, și de părinții lor. Familia a reușit să scape…
Un tribunal rus l-a declarat marți pe Alexei Navalnîi vinovat de fraudă pe scară largă, transmite Reuters. Opozantul rus a fost judecat în timp ce era deja încarcerat pentru alte condamnări, pe care el le…
Trupele ruse, care au invadat Ucraina în 24 februarie, ar mai avea stocuri de muniție, de combustibil și de alimente pentru cel mult trei zile, afirmă Ministerul ucrainean al Apărării, conform The Guardian. UPDATE 12:45…
Statele Unite trimit Ucrainei unele echipamente de apărare aeriană de producție sovietică pe care Washingtonul a pus mâna în urmă cu zeci de ani printr-un program secret de achiziții, potrivit Wall Street Journal. Sistemele, printre…
În urmă cu doar șase săptămâni, președintele chinez Xi Jinping și omologul său rus, Vladimir Putin, s-au întâlnit cu puțin timp înainte de începerea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing și au lansat o…