Sari direct la conținut
sâmbătă 13 noiembrie
Preşedintele american Joe Biden şi-a exprimat vineri îngrijorarea serioasă cu privire la criza migranţilor de la graniţa Belarusului cu Polonia, după declaraţii similare ale vicepreşedintei Kamala Harris, informează AFP şi Reuters. „Credem că este o…
Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, a declarat vineri seară, la Digi 24, că trecerea de la cota unică la impozitul progresiv ar urma să fie făcută în etape, ”nu din prima”. „A pune…
Un tribunal din Los Angeles a decis vineri să pună capăt, după 13 ani, tutelei care a ținut-o captivă pe cântăreața Britney Spears și pe care vedeta a descris-o ca fiind ”abuzivă”, redându-i astfel controlul…
Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a atacat vineri seara la Digi 24 pe premierul interimar Florin Cîțu, despre care spune că are un singur obiectiv: să fie „preșmier”, adică și președinte, și premier, iar pentru aceasta…
Zeci de milioane de diabetici nu reuşesc să-şi procure insulina de care au nevoie, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, solicitând o scădere a preţurilor şi un acces îmbunătăţit, informează AFP. Peste 420 de milioane…
Clinica Nera a fost închisă temporar, pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni. Decizia aparține conducerii clinicii, pe fondul scandalului iscat după moartea cântărețului de muzică populară Petrică Mîțu-Stoian, potrivit B1 TV. Decizia se…
vineri 12 noiembrie
Începând de vineri de la ora 12.00, Căsuța lui Moș Crăciun din Piața Mare a Sibiului a devenit centru de vaccinare. Totodată, Primăria a amplasat în cele mai vizibile locuri din oraş panouri cu mesajul…
Poliția olandeză a folosit vineri un tun cu apă pentru a dispersa protestatarii de la Haga care aruncau cu pietre și trăgeau focuri de artificii pentru a protesta față de o nouă carantină parțială anunțată…
Steve Bannon, un apropiat al fostului președinte Donald Trump, a fost acuzat de „sfidarea Congresului” pentru refuzul său de a participa la investigațiile privind atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie, a declarat vineri Departamentul de…
Glen de Vries, unul dintre cei patru pasageri ai rachetei Blue Origin a lui Jeff Bezos, care a făcut o scurtă călătorie în spațiu în octombrie, a murit într-un accident de avion în apropiere de…
UE trebuie să se pregătească pentru o creștere a numărului de migranți care încearcă să intre în blocul comunitar, în timp ce mulți din Orientul Mijlociu vor continua să sosească prin Belarus, a declarat vineri…
Oficiali din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au precizat vineri că speră să convoace în curând o şedinţă pentru a stabili recomandări de utilizare a pilulelor antivirale contra COVID-19, adăugând că acestea oferă noi…
Doi soldați ruși au murit accidental vineri, în timpul exercițiilor aeriene comune cu Minsk, în vestul Belarusului, în apropiere de granița cu Polonia, în mijlocul unei crize migraționale, relatează AFP. Într-un comunicat citat de agențiile…
Franţa a avertizat vineri Rusia să nu afecteze integritatea teritorială a Ucrainei, după ce Statele Unite i-au prevenit pe aliaţii europeni cu privire la mişcările de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina şi cu privire…
Pe lângă progresele în explorare, în ultimul timp s-au investit mulți bani și timp în tehnologii care pot permite utilizarea resurselor din spațiu. Iar pe primul plan al atenției este aflarea celui mai bun mod…
La nivel național, 71,86% din școli vor funcționa în săptămâna 15-19 noiambrie în format fizic, cu activitate față în față, în timp ce 27,8% din școli își vor desfășura activitatea integral în sistem online ca…
Lansat în februarie, este filmul care a prezis succesul lui Squid Game/Jocul calamarului, care a adunat 111 milioane de vizualizări în lume. Space Sweepers/Gunoierii spațiali este un film la scară vastă, cu o narațiune ambițioasă…
Grupul pop suedez ABBA a urcat în fruntea topurilor din Marea Britanie cu „Voyage”, primul album de studio al cvartetului din 1981 încoace, relatează AFP. „Voyage” a realizat 204.000 de vânzări în șapte zile de…
Statele Unite ale Americii trag un semnal de alarmă pentru aliații din Uniunea Europeană că Rusia ar putea cântări asupra unei potențiale invazii a Ucrainei, pe măsură ce tensiunile izbucnesc între Moscova și blocul Occidental…
O nouă terapie, dezvoltată de cercetători din SUA, a reușit să repare cu suces leziunile grave ale măduvei spinării la șoareci, iar animalele și-au recăpătat capacitatea de a merge la numai patru săptămâni după o…
Majoritatea celor 17 candidați români la alegerile locale din Danemarca se bat pentru a reprezenta municipalități din Iutlanda, una în Fyn și trei în Zealand. Dar, în ciuda distanței dintre ei, există paralele notabile între…
Una dintre cele mai costisitoare achiziții făcută de cineva de Black Friday a fost un ceas cu carcasă din aur, la prețul de 38.000 de lei. Modelul fabricat de o companie elvețiană a fost redus…
Comisia Europeană a autorizat introducerea pe piață a unei a doua insecte – Locusta migratoria (lăcusta călătoare) – ca aliment nou. Va fi disponibilă sub formă congelată, uscată și de pudră și este destinată comercializării…
Proprietățile deținute de străini în Marea Britanie s-au dublat în ultimul deceniu, în special achizițiile din paradisuri fiscale sau din Asia, potrivit unui studiu publicat vineri de un think tank, relatează AFP. Peste 247.016 titluri…
Bucureștenii vor avea în acest târg de Crăciun, pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii, începând din 26 noiembrie și până în 26 decembrie, a anunțat vineri Primăria Capitalei. Accesul la Târgul de Crăciun va…
Un nou videoclip NASA evidențiază gaura gigantică din stratul de ozon care s-a deschis peste Antarctica anul acesta. O iarnă rece în emisfera sudică și posibilele efecte ale încălzirii globale au făcut ca această gaură…
ANPC a anunțat că a amendat opt companii, printre care Orange România și Jysk, după ce verificările au scos la iveală nereguli legate de campaniile de Black Friday. Cuantumul total al amenzilor a fost de…
Situația epidemiei de Covid-19 continuă să se deterioreze în Uniunea Europeană și este considerată „foarte îngrijorătoare” în zece țări și „îngrijorătoare” în alte zece, a anunțat vineri Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor…
Trei sferturi dintre profesorii care au răspuns unui sondaj realizat de federația sindicală „Spiru Haret” au afirmat că nu sunt de acord să supravegheze copiii în timp ce-și administrează testele din salivă. Sindicatele cred că…
Aproape 100.000 de persoane s-au vaccinat anti-Covid în România în ultimele 24 de ore, dar dintre acestea doar 27.793 au fost cu prima doză și 26.217 cu doza a treia, astfel că numărul total este…
Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), cea mai mare creștere a numărului de copii nevaccinați în ultimii 20 de ani și…
Trilioane de dolari în subvenții pentru combustibili fosili sunt „însăși definiția nebuniei”, a declarat vineri reprezentantul american John Kerry, la conferința climatică de la Glasgow, potrivit AFP. Aceste observații făcute în fața tuturor delegațiilor reunite…
Rusia a anunțat vineri că a trimis parașutiști în apropierea graniței poloneze pentru exerciții comune cu Belarus. Moscova și-a intensificat astfel implicarea militară pe teritoriul statului condus de Aleksandr Lukașenko, pe fondul tensiunilor cu Occidentul…
A șaptea extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare va avea loc duminică, 14 noiembrie, și va fi difuzată pe TVR 1 la orele 20:50, informează Loteria Română. La această extragere participă numerele de ordine din…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat lista cu rata de vaccinare raportată vineri de fiecare școală și grădiniță din Capitală și, potrivit acesteia, în 85% din școli și grădinițe s-au vaccinat 60% din angajați.…
Deputatul Ionel Dancă anunţă că demisionează din PNL, după excluderea fostului preşedinte al partidului Ludovic Orban. Dancă a fost șef al cancelariei în mandatul de premier al lui Orban și unul dintre susținătorii acestuia în…
Brutal, imprevizibil și capricios, președintele belarus Alexander Lukașenko nu încetează să testeze răbdarea Europei, oscilând la nevoie între Occident și Moscova, ale cărei rivalități le exploatează pentru a rămâne la putere, arată AFP într-o analiză.…
Începând de vineri intervine o schimbare în cadrul procesului de raportare a ratei de vaccinare din școli și grădinițe, așa încât să se ia în considerare, spre exemplu, și grădinițele ca unități de sine stătătoare,…
Grupul Raiffeisen Bank International (RBI) a desemnat noul CEO al Raiffeisen Bank Romania, in urma unui proces de selectie international: Zdenek Romanek se va alatura echipei Raiffeisen Bank incepand cu data 1 februarie 2022, si…
Romania a căzut anul trecut pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE) în topul privind economia și societatea digitală (DESI), care abordează cinci domenii cheie: conectivitate, capital uman, utilizarea internetului, integrarea tehnologiei digitale și servicii…
Unii chinezi spun că după ce au venit acasă din carantină, unde au fost tratați, au descoperit că animalele de companie le-au fost ucise, potrivit South China Morning Post. În același timp, acei angajați ai…
Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va face în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, la nivelul fiecărei unități de învățământ – școli și grădinițe. Testarea se va face…
O procedură de informare judiciară pentru „viol” a fost deschisă pe 12 iulie după acuzaţii ale unei femei cadru militar de la Palatul Elysee împotriva altui militar, iar acesta a fost plasat sub statutul intermediar…
La o zi după ce Nelu Tătaru a anunțat consens PNL-PSD și pe Sănătate și un amendament la legea privind certificatul verde privind testarea gratuită a angajaților de la stat pentru 60 de zile, Florin…
Parlamentul Letoniei a votat vineri să le retragă dreptul de vot al legiuitorilor care refuză să se vaccineze anti-Covid și să le interzică prezența în plen, relatează Reuters. Letonia, țară care are una din cele…
Norvegia va reintroduce restricții anti-Covid la nivel național în contextul creșterii numărului de cazuri, în special prin autorizarea municipalităților să folosească pașaportul sanitar, a anunțat vineri guvernul, relatează AFP. Țara scandinavă, care și-a ridicat toate…
Vedeta americană Paris Hilton, în vârstă de 40 de ani, a anunţat că s-a căsătorit joi cu omul de afaceri Carter Reum în Bel-Air, cartierul de lux din Los Angeles, după doi ani de relaţie,…
Probabil că pisica ta ține evidența unde ești, chiar dacă prietenul tău felin nu se află în aceeași cameră cu tine și nu te poate vedea. Oamenii de știință au aflat recent că pisicile domestice…
Liberalii şi social-democraţii și-au negociat funcțiile din TVR și SRR iar săptămâna viitoare Parlamentul va decide noua conducere a celor două instituții. Potrivit surselor HotNews.ro Dan Turturică este susținut de PNL pentru șefia TVR iar…
Certificatul digital COVID – care a intrat în vigoare din 1 iulie pentru călătoriile în statele Uniunii Europene, iar acum este obligatoriu și pentru accesul în magazine sau la restaurant – este recunoscut, la acest…