Sari direct la conținut
marți 30 martie
 • 

Klaus Iohannis: Intolerabile şi complet de neacceptat sunt manifestările violente, extremismul, xenofobia, toate ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viaţa şi sănătatea tuturor

Președintele Klaus Iohannis condamnă, într-un mesaj transmis marți, violențele și manifestările extremiste și xenofobe de la protestele care au avut loc cu o zi în urmă. Președintele mai spune că, „încercarea de a captura politic…
 • 
Dosare Juridice - Companii

Obligația companiilor de a reglementa protecția avertizorilor din mediul privat. Implicații proiect implementare Directiva nr. 2019/1937 – Whistleblowers protection

​​În decembrie 2019 a intrat în vigoare Directiva privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (Directiva UE 2019/1937). Potrivit acesteia, persoanele care dezvăluie nereguli în cadrul companiilor sau autorităților publice, denumiți avertizori de…