Sari direct la conținut

România inaugurează Consulatul onorific în Asturias

HotNews.ro
Inaugurarea Consulatului onorific al României în Asturias, Foto: Ambasada Romaniei in Spania
Inaugurarea Consulatului onorific al României în Asturias, Foto: Ambasada Romaniei in Spania

Inaugurarea oficială a Consulatului onorific al României în Asturias a avut loc la 26 martie 2021 în cadrul unei ceremonii restrânse desfășurate la sediul Delegației guvernului central în Comunitatea Autonomă Principatul Asturias.

Ambasadorul român Gabriela Dancău a precizat că deschiderea Consulatului onorific în Asturias “se înscrie în strategia Ministerului Afacerilor Externe român de extindere a rețelei consulare onorifice în zone în care nu există o prezență consulară de carieră” și „reprezintă o oportunitate de aprofundare şi diversificare a legăturilor dintre România şi o regiune dinamică precum Asturias”.

„Noul consulat onorific vine în întâmpinarea interesului antreprenorilor români de a face cunoscută oferta de afaceri a țării noastre în regiunea Asturias. Am convingerea, totodată, că Santiago Estrada Azcona, consulul onorific, un prieten şi bun cunoscător al României, va contribui la dezvoltarea relațiilor economice româno-spaniole şi la facilitarea de investiții reciproce în cele două țări”, a adăugat ambasadorul român.

Consulul onorific al României în Asturias este avocat de profesie, preşedinte al unei importante firme de avocatură spaniole, cu o vastă experiență în domeniul relațiilor internaționale.

Cu prilejul vizitei, ambasadorul Gabriela Dancău a avut reuniuni de lucru cu delegata guvernului central spaniol în Comunitatea Autonomă Principatul Asturias, Delia Losa, si cu președintele Guvernului Comunităţii Autonome Principatul Asturias, Adrián Barbón.

Gabriela Dancău a mulțumit pentru eforturile si deschiderea autorităților spaniole în vederea bunei integrări a cetățenilor români și a sprijinirii misiunilor diplomatice și consulare românești.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro