marți 31 mai
VIDEO Premieră națională în tratarea adenomului de prostată, prin terapia Rezūm. Dr. Marcel Rad, Spitalul MedLife Humanitas: Este o afecțiune foarte des întâlnită la pacienții de peste 50 de ani
Terapia Rezūm a fost efectuată în premieră națională de către Dr. Marcel Rad, medic primar urolog în cadrul Spitalului MedLife Humanitas Cluj, și reprezintă o nouă tehnică de tratament pentru adenomul de prostată. “Avantajul major…Daraban, Camera de Comerț: România nu-și mai poate permite cele 42 de județe. Se culcă omul în județul Tulcea și se trezește a doua zi în Constanța. Am dat un exemplu minor…
România nu-și mai poate permite cele 42 de județe.Nu mai putem ține acest aparat administrativ. Economia reală nu-l mai poate susține. Să nu mai fie comune sub 5000 de locuitori. Insist asupra nevoii de reorganizare…VIDEO Rușii insistă cu „demilitarizarea” NATO: „A început al treilea război mondial”
La televiziunile din Rusia se insistă că alianța NATO trebuie demilitarizată, afirmându-se că a început deja un al treilea război mondial. Comentariile au fost făcute de prezentatoarea TV Olga Skabeeva de la postul public Rossiya-1,…Cod galben de furtuni și ploi torențiale în jumătate de țară, până marți noapte – HARTĂ
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil în aproximativ jumătate de țară marți, de la ora 12.00 până la ora 22.00. În intervalul menționat, în Oltenia, Muntenia,…VIDEO INTERVIU Cum te poate ajuta banca să obții finanțări europene. Ramona Ivan, Asociația Română a Băncilor: Principalele oportunități de finanțare prin PNRR vizează mai ales energia verde
În ultimii 15 ani, proiectele cu finanțare europeană care au fost cel mai bine implementate sunt cele care și-au ales bine consultanții și au ținut cont de regulile impuse, afirmă Ramona Ivan, președintele Comisiei pentru…Digi24: GALERIE FOTO. Egiptul dezvăluie 250 de sarcofage recent descoperite în Saqqara, vechi de 2.500 de ani
Egiptul a dezvăluit luni 250 de sarcofage şi 150 de statui de bronz descoperite în necropola Saqqara, la sud de Cairo, cea mai recentă dintr-o serie de descoperiri arheologice importante în regiune. Citește continuarea știrii…VIDEO Lovitură de precizie a rușilor: Au lovit în plin un grup de ucraineni lângă un blindat
În Ucraina acum se duce o luptă de artilerie la o scară nemaivăzută de zeci de ani, iar ambele tabere au început să se folosească din ce în ce mai mult de obuziere. În imagini…fanatik.ro: Diana Șoșoacă s-a înscris în partidul unui fabricant de gemuri și dulcețuri. Fondatorul „S.O.S. România” se teme de evrei și de reptilieni
După excluderea din AUR, Diana Iovanovici-Șoșoacă a rămas senator independent mai bine de un an de zile, însă acum a anunțat noua sa afiliere politică. Este vorba de Partidul SOS România, partid înființat de un…VIDEO La televiziunile rusești se militează deschis pentru un genocid în Ucraina: Două milioane de ucraineni trebuie uciși
La televiziunile rusești a început să se discute pe față despre comiterea unui genocid în Ucraina, un deputat rus afirmând că două milioane de ucraineni trebuie uciși după cucerirea țării fiindcă ar fi „incurabili”. Afirmațiile…Noi tipuri de dispute care decurg din practicile comerciale neloiale în comerțul agricol și alimentar
Legea privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, adoptată recent, are multiple implicații juridice, inclusiv în privința disputelor care pot apărea ca urmare a aplicării noilor reglementări. Având…VIDEO Imagini greu de înțeles: Rușii, cât pe ce să-și prăbușească singuri un elicopter de atac într-un lac
Imagini ciudate au apărut pe rețelele de socializare cu două elicoptere de atac rusești Ka-52 ce zboară haotic deasupra unui lac din regiunea Luhansk, cât pe ce să se prăbușească. Filmate de pe margine cu…Evaluare britanică: Dacă vrea tot Donbasul, Rusia trebuie să cucerească alte obiective operaționale problematice dincolo de Severodonețk
Dacă trupele de invazie vor să-și asigure întreg teritoriul Donbasului ucrainean, ele au nevoie – fie și dacă cuceresc Severodonețk – să realizeze obiective operaționale problematice, precum orașul strategic Kramatorsk sau drumul principal M04, spune…„Este visul oricărui medic care tratează cancer”. Tratamentul revoluționar care îți învață propriile celule să lupte împotriva cancerului, disponibil în premieră la Institutul Fundeni
Cum ar fi ca celulele sănătoase ale unui pacient bolnav de cancer să poată fi recoltate, duse la laborator și „învățate” să lupte împotriva cancerului, apoi reintroduse în corp, unde distrug celulele tumorale? Acum este…[P] SIKA și Adeplast – “Mai puternici împreună”
La doi ani de la preluarea Adeplast, Sika România demarează campania “Mai puternici împreună”, cu un mesaj adresat tuturor categoriilor de clienți prezenți pe piața materialelor de construcții. Odată cu procesul de integrare al Adeplast,…Nicușor Dan. Da, al doilea copil. Da, al doilea mandat! Uite ce are el în cap
Nicușor Dan nu dă apă caldă și căldură. Asta e o problemă de zeci de ani nerezolvată, asumată de Nicușor Dan. Nicușor Dan nu se mișcă eficient în curățenia parcurilor, în asfaltarea străzilor, în sistematizarea…Câte locuri de joacă se construiesc în România
Un nou loc de joacă se construiește în România în fiecare zi, în condițiile în care majoritatea proiectelor sunt noi (360), dintr-un total de 628 de șantiere și proiecte ce reprezintă și construirea de spații…Șomajul în rândul tinerilor continuă să fie foarte ridicat: 22,7%
În luna aprilie 2022, rata şomajului a fost de 5,5%, potrivit anunțului făcut marți de Institutul Național de Statistică, fiind ușor mai mică (cu 0,1 puncte procentuale) față de cea din martie. Rata șomajului la…Bulgaria începe să mute refugiații ucraineni din hotelurile de pe litoral, dar aceștia nu sunt prea dornici să plece
Refugiaţii de război din Ucraina urmează să fie mutaţi din hotelurile de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre în centre de primire înainte de începutul sezonului estival, potrivit guvernului de la Sofia, citat de DPA…Apple a înregistrat marca „RealityOS”
Prima cască Apple de realitate mixtă se apropie de lansarea oficială şi urmează să folosească un sistem de operare numit RealityOS. Apple a înregistrat oficial marca RealityOS (prin Realityo Systems LLC, o firmă fără prezenţă…GSP: Sorana Cîrstea, după ce l-a surprins pe Ion Ion Țiriac flirtând cu fosta parteneră: „Oamenii distrug lucruri minunate”
Relația dintre Sorana Cîrstea (32 de ani, 26 WTA) și Ion Ion Țiriac (45 de ani) pare să fi intrat într-un impas. Cei doi formau un cuplu de aproape trei ani. Citește mai mult pe…Lider separatist pro-rus: O treime din Severodonețk se află sub controlul nostru / Asaltul asupra orașului durează mai mult decât speram
Forțele rusești au preluat controlul a aproximativ o treime din orașul ucrainean Severodonețk, dar asaltul lor durează mai mult decât sperau, potrivit unui lider separatist susținut de Moscova, citat de agenția de știri TASS, preluată…Rabla pentru electrocasnice – Când începe, ce se schimbă și care este valoarea voucherelor
Programul Rabla pentru Electrocasnice 2022 va începe pe 17 iunie. Bugetul de anul acesta este de 100 de milioane de lei, cu 25 de milioane mai mare decât anul trecut, dar de data aceasta televizoarele…Calendarul gregorian. Scuze, gregorasian…
Dacă tot s-a agitat oareșce lume prin mediul online că acum vreo două zile am aniversat circa 500-600 de ani de la căderea Constantinopolului, am zis să ne băgăm și noi în seamă cu un…Cercurile militare și naționaliste rusești, furioase din cauza modului în care războiul este gestionat de Kremlin / Trupele ruse din Harkov încearcă să împiedice contraofensiva ucraineană să ajungă la graniță – ISW
Disensiunile interne din cadrul cercurilor militare rusești, care susțin că Kremlinul nu face suficient pentru a câștiga războiul, continuă să crească, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima evaluare privind situația invaziei. Fostul ofițer…LIVE Război în Ucraina: Rusia spune că Polonia anexează Vestul Ucrainei chiar acum / Rușii au ocupat jumătate din Severodonețk, ucrainenii spun că încă luptă pentru oraș / Putin a dat termen pentru armata rusă să cucerească Luhansk și Donețk
Forțele ucrainene încă rezistă marți, ziua 97 a invaziei, în Severodonețk, contra asaltului total al Rusiei în acest oraș distrus de bombardamente, devenit în ultimele zile principalul obiectiv al trupelor rusești. Cele mai importante informații…Cozi interminabile și personal nepoliticos: cele mai proaste 10 aeroporturi din lume / Aeroportul Henri Coandă figurează printre ele
Europa are opt dintre cele mai proaste zece aeroporturi din lume, potrivit unui sondaj al German AirHelp, care evaluează experiența vizitatorilor pe baza a trei criterii: punctualitatea zborurilor și a serviciilor aeroportuare (60% din punctaj),…Peste un milion de români sunt așteptați anul acesta în Grecia
Peste un milion de turişti români sunt aşteptaţi anul acesta în Grecia în sezonul estival, cu o preferinţă deosebită pentru regiunea extinsă a Macedoniei de Est, în special Kavala şi Thassos, scrie presa elenă, citată…Recensamânt 2022: De astăzi începe recenzarea pe teren a populaţiei / Cum vor putea fi identificaţi recenzorii
Etapa de colectare a datelor de recensământ prin deplasarea recenzorilor la adresele de reşedinţă obişnuită a populaţiei care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022 începe marţi. Aproape 47% din…Financial Times: Banca lui Viktor Orbán
Premierul Ungariei a căutat de multă vreme o influență economică pe măsura puterii sale politice. Acum, planul său vizând fuziunea a trei bănci prinde viață La începutul lunii aprile,un vânt rece bătea prin Budapesta în…Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Ucraina: Forţele ruse încercă să încercuiască trupele noastre în regiunile Doneţk şi Lugansk / Bătăliile au atins intensitatea maximă
Ministerul Apărării din Ucraina spune că forţele ruse efectuează lovituri de artilerie de-a lungul unei mari părţi a frontului care străbate regiunile Lugansk şi Doneţk, în timp ce încearcă să spargă poziţiile defensive ucrainene, potrivit…Primele de asigurare pentru companiile expuse la războiul din Ucraina au crescut puternic
Primele de asigurare pentru unele companii aeriene şi maritime expuse în special războiului din Ucraina au crescut de peste două ori, mărind costurile suportate de acestea, spun surse din industrie, citate de Reuters și news.ro.…Press report: Este adevărat că Pasajul Unirii a fost construit în 34 de zile, iar ministrul a locuit pe șantier, într-un container? De Ziua Copiilor, Lucian Bode, le-a arătat elevilor arme. Deși nu suntem în SUA, tot e profund greșit. Oficialii primăriei din Ştefăneşti admit că nu au raportat 5000 de locuinţe noi la INS
Povestea Pasajului Unirii. Este adevărat că a fost construit în 34 de zile și că ministrul responsabil a locuit pe șantier, într-un container? ● De Ziua Copiilor, ministrul de Interne, Lucian Bode, le-a arătat elevilor…UE acordă Ucrainei 9 miliarde de euro pentru nevoi imediate
Liderii celor 27 de state membre ale UE, reuniți luni la summitul de la Bruxelles, au convenit să acorde guvernului ucrainean 9 miliarde de euro pentru a acoperi nevoile imediate de numerar pentru a menține…UE este de acord să reducă importurile de petrol rusesc cu mai mult de "două treimi” / von der Leyen: Vom taia 90% din importuri
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat luni seară un embargo asupra petrolului rusesc care acoperă mai mult de „două treimi” din importurile lor din această țară, a anunțat președintele Consiliului European,…Osetia de Sud: Preşedintele regiunii separatiste a anunţat anularea referendumului privind integrarea în Rusia
Preşedintele regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud, Alan Gagloiev, a suspendat luni organizarea unui referendum anunţat anterior privind integrarea în Rusia înainte de finalizarea consultărilor cu Moscova, informează Reuters și Agerpres. „Până la finalizarea consultărilor…Serghei Lavrov justifică invazia rusă comparând situația cu Franța-Belgia
Ministrul rus al afacerilor externe a încercat să justifice la postul TF1 agresiunea împotriva Ucrainei. Şi de astă dată a folosit un alt argument decât denazificarea Ucrainei. „Şiţi, facem asta pentru că suntem obligaţi să…MAE: România va găzdui, în premieră, Reuniunea Liderilor de la München, la finalul lunii noiembrie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută anunţul organizatorilor Conferinţei de Securitate de la München (MSC) privind organizarea unei sesiuni a Reuniunii Liderilor de la München (Munich Leaders Meeting), format restrâns, la nivel înalt, al MSC, la…Germania: Cancelarul Scholz se declară neimpresionat de avertismentele preşedintelui Putin
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu este impresionat de avertismentele preşedintelui rus Vladimir Putin privind continuarea livrărilor de arme occidentale către Ucraina, transmite Agerpres citând dpa. Nu trebuie să ne lăsăm înspăimântaţi…Borrell: Conflictul din Ucraina se va prelungi
Înaltul reprezentant pentru probleme străine și politica de securitate al UE, Joseph Borrell, este de părere că conflictul din Ucraina se va prelungi, motiv pentru care s-a pronunțat pentru continuarea exercitării de presiuni asupra Rusiei…UE „nu îşi poate permite” să nu se ajungă la un acord privind noul pachet de sancţiuni contra Rusiei, spune șefa Parlamentului European, Roberta Metsola
Uniunea Europeană „nu-şi poate permite” să nu se ajungă la niciun acord cu privire la cea de-a şasea rundă de sancţiuni propusă de blocul comunitar împotriva Rusiei, a declarat luni preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola,…luni 30 mai