Sari direct la conținut
sâmbătă 29 ianuarie
Un tânăr de 27 ani a ajuns la spital, sâmbătă, cu multiple leziuni, după ce a fost atacat de un urs în timp ce se afla la o partidă de vânătoare, între localităţile Atid şi…
Preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, a respins sâmbătă apelurile pentru deschiderea unei anchete internaţionale asupra revoltelor sângeroase care au zguduit această ţară din Asia Centrală la începutul lui ianuarie, în cea mai gravă criză din istoria…
Preşedintele italian Sergio Mattarella a fost reales în funcție, sâmbătă seară, la capătul unui maraton parlamentar care a scos la iveală diviziuni profunde între partidele de la guvernare și într-o perioadă critică pentru relansarea post-Covid,…
Într-un moment în care ţările occidentale ameninţă Moscova cu sancţiuni fără precedent în cazul unei intervenţii în Ucraina, organizaţii neguvernamentale şi un oficial britanic trag un semnal de alarmă cu privire la fonduri ruseşti provenite…
Autorităţile ucrainene au îndemnat sâmbătă Occidentul să dea dovadă de „vigilenţă şi fermitate” în negocierile lor cu Rusia, acuzată că a comasat trupe la frontiera cu Ucraina în vederea unei invazii, informează AFP și Agerpres.…
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol spune că testarea copiilor de două ori pe săptămână face diferenţa între a închide şcoala şi a o ţine deschisă, menţionând că prin această metodă pot fi…
Salvamontiştii desfășoară o operaţiune pentru salvarea unui schior care a fost dat dispărut de către prieteni în afara domeniului de schi Transalpina. „Acţiune în derulare a salvamontistilor din cadrul serviciului Salvamont Voineasa pentru căutarea şi…
Câteva sute de camionagii au format un „convoi al libertății” și au ajuns sâmbătă în faţa sediului Parlamentului canadian, la Ottawa, în aplauzele susținătorilor, relatează The Huffinagton Post, potrivit News.ro. Protestul șoferilor de TIR vine…
Un şofer de 29 de ani a decedat la volan, iar maşina în care se afla a ajuns pe trotuar şi a accidentat o fată de sase ani care se afla pe stradă alături de…
Un incident ciudat a avut loc vineri dimineața pe aeroportul Internațional O’Hare din Chicago, în timpul unei puternice ninsori. Un avion Boeing 747-400F al China Airlines Cargo a suferit daune după ce a izbit mai…
Pe fondul dramei psihologice din familia istorică a extremei drepte franceze, Marine Le Pen, candidată la preşedinţia Franţei, le-a cerut sâmbătă persoanelor tentate să-i părăsească tabăra în favoarea rivalului său Eric Zemmour să o facă…
Un bărbat din judeţul Dâmboviţa a sunat la 112, sâmbătă după amiază, anunţând că l-a ucis pe vecinul său, cu un cuţit. Verificările făcute de poliţişti arată că cele reclamate se confirmă, bărbatul fiind ridicat…
Militari ucraineni în ţinută de camuflaj de iarnă s-au antrenat în folosirea rachetelor antitanc de tipul NLAW (Next generation Light Anti-tank Weapon) livrate de curând de către Marea Britanie ca ajutor pentru ca Ucraina să…
În scurt timp Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va prinde din ce în ce mai mult contur, iar primele elemente ale tablierului vor fi montate. Teoretic la finalul anului podul în sine ar…
Peste o sută de execuţii extrajudiciare de foşti angajaţi ai statului au avut loc în Afganistan după ce talibanii au revenit la putere în această ţară, în august anul trecut, potrivit unor afirmaţii considerate credibile…
19.133 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, iar de la debutul campaniei de imunizare s-a ajuns la un număr de 8.067.657 de persoane vaccinate, 7.973.302 dintre acestea cu…
Parlamentarii şi liderii regionali italieni au votat sâmbătă pentru a şaptea oară în încercarea de a decide cine va fi următorul preşedinte al Italiei, însă nici de data aceasta niciun candidat nu a întrunit majoritatea…
Igor Tișkoveț, un tânăr din Novosibirsk, îşi spune părerea despre Uniunea Sovietică, care s-a destrămat în anul nașterii sale. Citește integral pe Digi24.ro
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat sâmbătă că adoptarea legii offshore reprezintă o urgenţă a noii sesiuni parlamentare. El a prezentat, într-o conferinţă de presă la sediul central al PNL, provocări pe termen scurt, mediu…
Omul de afaceri Ioan Neculaie, dat în urmărire după ce a fost condamnat definitiv la doi ani și jumătate de închisoare cu executare, pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, a fost prins…
El 24 de enero se conmemora la Unión de los Principados Rumanos, también conocida como la Pequeña Unión, que tuvo lugar cuando a mediados del siglo XIX los estados de Moldavia y Valaquia se unieron…
Un bărbat de 33 de ani, infectat cu SARS-CoV-2, a fost descoperit la PTF Nădlac în timp ce intra în ţară, el testându-se la un centru din Arad, dar nu a mai aşteptat rezultatul şi…
O petrecere de nuntă care se desfăşura în incinta unui restaurant din staţiunea Mamaia a fost oprită de poliţişti vineri seara, iar 30 de participanţi la petrecere şi administratorul localului au fost amendaţi cu suma…
Rusia a mai trimis un divizion format din mai multe baterii antiaeriene Panţîr-S din Extremul Orient în Belarus pentru exerciţiile comune „Allied Resolve 2022”, a anunţat sâmbătă Ministerul rus al Apărării, citat de Interfax, în…
Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că a fost plăcut suprins de faptul că PSD a renunţat la promisiunea lor de creştere a pensiilor cu 40%. „Toţi vrem să creştem…
Primarul PNL al comunei Mogoşoaia, Paul Precup, anunţă că i-a cerut demisia din partid, dar şi din Consiliul Local, consilierului local Valentin Ene. Acesta din urmă a fost implicat în incidentul care a avut loc…
Cerul va fi variabil la Bucureşti, cu unele înnorări în a doua parte a nopţii de sâmbătă, iar vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări spre dimineaţă, potrivit prognozei speciale pentru Capitală…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că fiul său are COVID-19 şi urmează să îl vaccineze după ce trece de perioada de boală, transmite News.ro. Rafila a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, dacă…
Pe 11 ianuarie 1922, adolescentul canadian Leonard Thompson, în vârstă de 14 ani, devenea prima persoană din lume căreia îi era administrată o injecție cu insulină. Evenimentul a avut loc într-un spital din Toronto și…
Rusia a depășit sâmbătă, pentru prima dată, pragul simbolic de 100.000 de infecții zilnice cu coronavirus, un record care ilustrează forța noului val al contagioasei variante Omicron, transmite AFP. Potrivit statisticilor guvernamentale, în ultimele 24…
Partidele aflate la guvernare în Italia i-au cerut sâmbătă lui Sergio Mattarella să rămână președinte pentru un al doilea mandat, după ce nu au reușit să găsească un candidat de compromis într-o săptămână de blocaj…
Presa turcă va face obiectul unor „represalii” dacă publică informaţii care aduc prejudicii valorilor de bază ale naţiunii, a ameninţat sâmbătă preşedintele Recep Tayyip Erdogan, într-un gest care ar putea releva o amplificare a cenzurii.…
Franţa este pregătită să trimită sute de militari în România şi să-şi asume responsabilitatea de a constitui o forţă internaţională pentru apărarea acestei ţări membre a NATO care se învecinează cu Ucraina, dacă Alianţa Nord-Atlantică…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă că se aşteaptă ca în luna martie să înceapă discuţiile cu organizatorii de evenimente şi cu industria HORECA, iar începând din luna mai evenimentele să poată fi reluate,…
Nu mai puțin de 23 județe, aproape o jumătate din total, au raportat peste 400 de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Capitala raportează cel mai mare număr de cazuri noi,…
Nu mai puțin de 30.168 de cazuri noi de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore. În ultima zi au fost raportate 96.492 de teste efectuate – 32.748 teste RT-PCR și 63.744 teste…
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe coduri galbene și portocalii de vânt puternic și ninsori, până luni dimineață, în mai multe zone din țară. Cod galben de ninsori moderate și intensificări ale vântului…
Statele europene care luptă împotriva militanților islamiști din Mali vor încerca să găsească o modalitate de a-și continua misiunea, dar există limite în ceea ce privește prețul pe care Franța este dispusă să îl plătească…
O femeie a stârnit o dezbatere aprinsă în mediile sociale după ce a distribuit o înregistrare cu soțul ei care urmărea imagini cu alte femei pe telefon, probabil fără a fi conștient de supravegherea atentă…
În zece zile România va intra pe un trend descrescător al acestui val de pandemie, estimând că săptămâna viitoare vom depăşi 40.000 de cazuri zilnic, susține ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Rafila a fost întrebat, sâmbătă,…
În noiembrie, Volodimir Zelenski trăgea un semnal de alarmă care să fie auzit în toată lumea. „Astăzi există o amenințare că mâine va fi război. Suntem pe deplin pregătiți pentru o escaladare”, spunea atunci președintele…
Arată ca un morcov, are gust de morcov, dar este la fel de bun pentru noi cum a fost cândva? Valorile nutriționale ale unor legume populare, de la sparanghel la spanac, au scăzut semnificativ din…
Consilierul local al PMP Dinu Gheorghe, implicat în incidentele de la Mogoşoaia, a demisionat din partid, potrivit News.ro. „Consilierul local PMP implicat în altercaţia de la Mogoşoaia şi-a dat demisia din partid. PMP are Toleranţă…
Aproape jumătate dintre cei circa 100 de angajați ai agențiilor teritoriale pentru IMM-uri, din subordinea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), care gestionează ajutoare de stat de 1,5 miliarde de euro pentru firmele românești afectate de…
Valul cinci al pandemiei s-ar putea prelungi din cauza apariţiei unei sub-variante, precizând că la aceasta nu au fost remarcate modificări în privinţa gravităţii bolii, susține prof. Dr. Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.…
Afacerile românești mici și mijlocii (IMM), ar urma să poată obține noi finanțări, cu componente de fonduri nerambursabile (granturi), credite bancare și garanții de stat, prin 4 noi programe propuse în dezbatere publică deocamdată, pentru…