Sari direct la conținut
joi 27 ianuarie
Șeful spitalelor din Paris a declanșat o dezbatere aprinsă după ce a spus că statul nu ar trebui să mai deconteze tratamentul persoanelor care nu se vaccinează anti-Covid și ajung în spital, relatează Reuters. În…
Celebrele „cookie-uri”, aflate în centrul dezbaterii privind protecția vieții private pe internet, nu au fost niciodată concepute ca instrumente de spionaj a activităților digitale, a declarat inventatorul lor, Lou Montulli, într-un interviu acordat AFP. Antreprenorul…
”Cât explozibil ar încăpea aici?” a întrebat un expert ucrainean în eliminarea bombelor, ridicând o bufniță de pluș cu albastru și galben în fața elevilor uimiți care participau joi la exerciții pentru situații de urgență…
Un număr de 13.836 de firme și alți beneficiari și-au primit granturile de capital de lucru de câte 2.000 – 150.000 de euro fiecare, în cadrul Măsurii 2 a schemei de ajutoare de stat COVID-19,…
Guvernul a numit, în şedinţa de joi, şase noi prefecţi în judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Mehedinţi, Neamţ, Timiş şi Tulcea, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, potrivit Agerpres. „Sunt trei prefecţi şi doi…
Un magazin Kaufland din București a fost amendat cu 5.000 de lei de ANPC ce după ce inspectorii au primit o reclamaţie privind comercializarea unor ouă cu termenul de valabilitate expirat. Deși produsul nu se…
Centrul ASPERA, un proiect unic în România care transformă viețile familiilor copiilor cu nevoi speciale, aniversează, în luna ianuarie, un an de funcționare în București, dar și rezultatele care constau în inovații în procesul terapeutic,…
Joe Biden a confirmat joi că va numi, pentru prima dată în istorie, o femeie de culoare la Curtea Supremă a Statelor Unite, pentru a-l înlocui pe judecătorul demisionar Stephen Breyer, scrie AFP. Președintele democrat,…
Un convoi de camionagii se apropie lent de capitala canadiană Ottawa după ce au pornit duminică într-un marș de protest față de hotărârea guvernului canadian de a-i obliga pe șoferii nevaccinați care reintră în Canada…
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat joi că Guvernul nu va cere niciodată renegocierea Planului Național de redresare și reziliență (PNRR) și că au existat îngrijorări de la Comisia Europeană privind astfel…
Un afro-american, condamnat la moarte pentru o dublă crimă, a primit o injecție letală joi în Oklahoma, devenind primul deținut executat în 2022 în Statele Unite, potrivit AFP. Statul „l-a executat pe Donald Grant fără…
Un grup de şase tineri au dat în judecată joi compania operatoare a centralei nucleare din Fukushima pentru a cere despăgubiri, susţinând că au făcut cancer tiroidian din cauza expunerii la radiaţii în urma dezastrului…
Primele doze de vaccin ARN mesager împotriva virusului HIV au fost administrate oamenilor, au anunțat joi compania americană de biotehnologie Moderna și International AIDS Vaccine Initiative, relatează AFP. Acest studiu clinic de fază 1 va…
„Nivelul panicii din rândul populației Ucrainei a scăzut iar știrile despre război au început să plictisească. Pare a fi o strategie a Moscovei, ca războiul să apară când nimeni nu se mai așteaptă, la fel…
În cazul unei persoane care comite un furt având pe față masca sanitară de protecţie, într-un spaţiu unde purtarea măştii este obligatorie, instanţa va aplica la condamnare forma agravantă a infracţiunii, a stabilit instanța supremă.…
Fostul președinte american Donald Trump a dat cel mai clar semn de până acum că intenționează să candideze din nou la președinția Statelor Unite în 2024, relatează Insider. Într-o înregistrare video făcută la unul dintre…
”Lo mejor que pueda hacer un empresario que está pensando en hacer negocios en Rumania seria que tenga al lado un especialista con experiencia en este mercado […] y evitara perdidas en el proceso de…
Autoritățile ucrainene au transmis acum câteva săptămâni o hartă care numără nu mai puțin de 5.000 adăposturi antiaeriene din capitala țării, Kiev, în care cetățenii ar putea fi în siguranță, în cazul unui posibil atac…
Aliaţii din cadrul NATO pun forţe în standby şi trimit întăriri în estul Europei ca răspuns la comasarea de către Rusia a peste 100.000 de militari la graniţa cu Ucraina. O analiză Reuters prezintă provocările…
Noi sancțiuni pentru șoferii agresivi în trafic. Guvernul a modificat joi codul rutier printr-o ordonanță de urgență în care se definește comportamentul agresiv în trafic și cresc amenzile și alte tipuri de sancțiuni. „Carnagiul de…
Moscova a îndemnat conducerea Republicii Moldova să se concentreze pe soluţionarea problemelor din relaţiile bilaterale şi pe conferirea unei dinamici pozitive procesului de reglementare în Transnistria, în loc să critice prezenţa forţelor de menţinere a…
Modificare importantă în programul centrelor de testare gratuită din spitale, după doar câteva zile de la deschiderea lor și la mai puțin de două zile după ce Ministerul Sănătății anunța că ele vor funcționa zilnic,…
Un bărbat, tatăl a trei copii, care a mers recent la spital să se opereze de hernie, a descoperit că aceasta era alcătuită dintr-un uter cu un col uterin, o trompă uterină și un ovar,…
„Sunt intru totul de acord ca în România pensiile să fie plătite pe principiul contributivității și să nu avem pensii speciale, însă cine confundă pensiile militare cu pensiile speciale face o greșeală.”, a declarat joi…
În România s-au vaccinat anti-Covid în ultima zi 20.204 de persoane, dintre care doar 3.756 cu prima doză, iar 3.703 de persoane cu a doua doză. Cele mai multe persoane s-au vaccinat cu doza 3…
Guvernul a aprobat proiectul de Hotărâre privind stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2022, informează Ministerul Muncii, act normativ care ar fi trebuit adoptat anul trecut, acesta fiind…
Takeda este o companie care a împlinit 240 de ani de existență. Care sunt valorile care stau la baza unei organizații care astăzi este lider recunoscut la nivel global în domeniul bio-farmaceutic? Takeda era în…
Suedia a decis să nu recomande vaccinarea anti-Covid a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, a declarat joi Agenția de Sănătate, argumentând că beneficiile nu depășesc riscurile, relatează Reuters. „Cu informațiile pe…
Un bărbat din municipiul Roman a fost amendat de jandarmi cu 6.000 de lei deoarece a sunat la 112 pentru a reclama că nu este lăsat să intre într-o sală de jocuri de noroc, neavând…
Medicul Virgil Musta, unul dintre cei mai reputați specialiști în lupta împotriva COVID-19 a explicat, pentru FANATIK, ce se petrece, în aceste momente, după ce varianta Omicron a virusului a devenit dominantă și produce un…
O scrisoare adresată unei fetițe lituaniene în vârstă de 12 ani a ajuns la destinație în luna decembrie a anului trecut, la aproape 51 de ani după ce a fost pusă în poștă de un…
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat joi că a aprobat condiționat pilula Pfizer anti-Covid, Paxlovid, care devine primul medicament antiviral administrat pe cale orală autorizat în Uniunea Europeană, relatează Reuters și AFP. Cu toate…
Ultimele zile au adus o creștere accentuată a îmbolnăvirilor de COVID-19 în rândul copiilor, este avertismentul unor medici din spitale din linia întâi. „Dacă despre valul al patrulea am afirmat că va fi al persoanelor…
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din Romania ”Elie Wiesel” a reclamat manifestări antisemite la Memorialul Holocaustului din Bucureşti, săvârşite sub ochii jandarmilor în momentul în care erau comemorate victimele Holocaustului. Poliția Capitalei a anunțat că…
Luni vor sosi în România primele antivirale create pentru tratarea COVID-19 – 50.000 de cutii de Molnupiravir, medicamentul inovativ produs de Merck, a anunțat joi ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a explicat și de ce…
Mutarea de joi a NATO, care a invitat Rusia să viziteze baza de la Deveselu, pentru ca să se convingă că e una defensivă, a fost una surprinzătoare, mai ales pentru noi, românii. Ce să…
Guvernul va face joi încă un pas pentru asigurarea finanțării necesare construirii Spitalului Regional de Urgență Cluj, investiție importantă pentru imbunatățirea infrastructurii medicale, a anunțat premierul Nicolae Ciucă. Mai exact, Executivul va aproba un proiect…
Guvernul a aprobat joi indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul din Autostrada „Moldovei” A7 de la Buzău la Focșani, practic o ultimă etapă înaintea licitației pentru execuția lucrărilor. Tronsonul adiacent din A7, de la Buzău la Ploiești…
Continuarea discuţiilor ruso-ucrainene la începutul lui februarie, la Berlin, este o „veste bună”, ce lasă să se înţeleagă că Moscova va privilegia calea diplomaţiei cel puţin până atunci, a afirmat joi şeful diplomaţiei de la…
Un investitor privat vrea să construiască un ansamblu de blocuri de 4 etaje pe Șoseaua Kiseleff nr. 19-21, vizavi de sediul PSD și ambasada Canadei. Până în 2013, aici s-a aflat reședința ambasadorului Statelor Unite,…
Cota de piață a Apple în China a atins un nou record în al patrulea trimestru al lui 2021, producătorul de iPhone reușind să-și recupereze poziția de lider al pieței în această țară pentru prima…
Încă o companie germană de energie intră în insolvență, după valul de la sfârșitul anului trecut. De data această, este vorba despre o firmă specializată în energie regenerabilă. Green City AG a confirmat intrarea în…
O nouă creștere spectaculoasă a cazurilor noi de COVID-19, cu o posibilă depășire a pragului de 40.000 de îmbolnăviri zilnice, este estimată pentru săptămâna viitoare, a declarat joi ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Potrivit acestuia, Clujul…
În acest moment nu există încă date care să justifice administrarea unei a patra doze de vaccin împotriva COVID-19, mai ales că, chiar după prima schemă de vaccinare, vaccinurile actuale oferă protecţie pentru formele grave…
Acțiunile Holdingrock1 (Roca Industry), holdingul care reunește companiile din domeniul materialelor de construcții aflate în portofoliul ROCA Investments, s-au listat pe piața AeRO, a Bursei de Valori București, sub simbolul bursier ROC1, se arată într-un…
Numărul cazurilor de COVID-19 confirmate într-o singură zi în Germania a depăşit joi pragul de 200.000, pentru prima dată de la începutul pandemiei, în cadrul unui val pandemic care afectează funcţionarea multor companii, inclusiv Lufthansa…
Peste 8.056.000 de persoane s-au vaccinat cu prima doză de vaccin împotriva COVID-19, ceea ce înseamnă că România a atins pragul de 50% din populația adultă, cu vârsta peste 18 ani, vaccinată cu cel puțin…
Poliţiştii au amendat cu 3.000 lei un bărbat din Craiova pentru organizarea unei petreceri în incinta unui cămin de bătrâni din oraș, la care au participat mai mulţi directori de instituţii publice din Dolj, scrie…
Principalul reprezentant al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, Denis Puşilin, a cerut joi ca Moscova să furnizeze arme pentru a face faţă forţelor Kievului, în plină criză ruso-occidentală ce ameninţă să agraveze acest conflict, relatează…
Avocatul familiei fetiţei care a murit lovită de o mașină condusă de un polițist pe o trecere de pietoni din Sectorul 1 al Capitalei cere să fie audiată și cea de a doua fată rănită…