Sari direct la conținut
vineri 4 septembrie
În total, 17 persoane au fost rănite joi după-amiază în Scoţia când un vas la bordul căruia se aflau s-a lovit de mal pe insula scoţiană Arran (vest), potrivit pazei de coastă, scrie AFP, preluată…
Bahrainul a anunţat joi seară că va autoriza Emiratele Arabe Unite (EAU) să survoleze teritoriul său la sosirea sau plecarea spre Israel, la trei zile după primul zbor direct între aceste două ţări şi a…
Când am citit Opinia Consiliului Fiscal la rectificarea bugetară, o serie de lucruri mi-au atras atenția. Se vorbea acolo de ”învingerea unor rețele de rezistență in societate” pentru a putea crește veniturile la buget ori…
Guvernul austriac vrea să constrângă platformele digitale precum Facebook și Google să elimine în câteva zile conținutul ilegal postat de utilizatori, iar în caz de nerespectare, să impună amenzi de până la 10 milioane de…
Gabriel Diaconu despre prof. Băjenaru: “A stat de încăpăţânat ce era la Universitar până nu a mai putut să respire. Abia atunci a acceptat să meargă la Balş. Era prea târziu…”. Psihiatrul Gabriel Diaconu a…
Cel puțin 7.000 de cadre medicale au murit din cauza Covid-19 în întreaga lume, Mexicul fiind cea mai afectată țară, potrivit unui raport al Amnesty International publicat joi, relatează AFP. „Faptul că peste 7.000 de…
Societatea regală pentru prevenirea cruzimii față de animale (RSPCA) exercită presiuni asupra guvernului britanic pentru a renunţa la exportul de animale vii în Europa, deoarece Marea Britanie nu mai trebuie să respecte regulile Uniunii Europene,…
joi 3 septembrie
Guvernul a adoptat, joi, o Hotărâre prin care data alegerilor parlamentare a fost stabilită pe 6 decembrie, a anunțat la finalul ședinței executivului purtătorul de cuvânt Ionel Dancă. De altfel, premierul Ludovic Orban a explicat…
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat joi că Legea 173/2020, prin care Parlamentul a interzis Guvernului, pe o perioadă de doi, vânzarea participaţiilor deţinute de stat la companii, trebuie modificată, potrivit Agerpres. „E vorba de…
Quercitina – un compus de origine naturală – funcționează ca un inhibitor specific al coronavirusului Sars-CoV-2. De fapt, substanța prezintă o acțiune destabilizatoare asupra 3CLpro, una dintre proteinele cheie pentru multiplicarea agentului patogen. Studiul, susținut…
Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, relatează Mediafax. Programul beneficiază de o alocare bugetară…
Armata libaneză a declarat joi că a găsit 4,35 tone de azotat de amoniu lângă intrarea în portul Beirut, locul unde a avut loc explozia uriaşă de luna trecută, potrivit Mediafax. Explozia catastrofală din 4…
Robert Pattinson a fost testat pozitiv la coronavirus, ceea ce face ca filmările filmului ”The Batman” să fie suspendate, relatează Reuters, citând Vanity Fair și Hollywood Reporter. Warner Bros., studioul american care produce filmul, a…
GlaxoSmithKline şi Sanofi vor începe să testeze pe oameni pentru prima dată vaccinul anti-Covid-19 bazat pe proteine, în urma rezultatelor promiţătoare din studiile anterioare, potrivit Mediafax. Vaccinul dezvoltat de GSK cu sediul la Londra şi…
Johnson & Johnson a spus joi că vaccinul său experimental împotriva coronavirusului a prevenit forme grave ale bolii la hamsteri, în timp ce producătorul vrea să demareze studii avansate la scară largă pe oameni luna…
Candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden vorbește în privat cu familia lui Jacob Blake, un bărbat de culoare rănit grav de polițiști în Wisconsin, a declarat echipa sa de campanie la sosirea sa pe…
Franța a declarat joi că sancțiunile SUA împotriva procurorului Curții Penale Internaționale (CPI) constituie un „atac grav” împotriva acestui organism și o „punere la îndoială” a independenței justiției, potrivit AFP. „Măsurile anunțate la 2 septembrie…
Nașterea în 2018 a bebelușilor modificați genetic a stârnit proteste. Doi ani mai târziu, o comisie internațională își exprimă recomandările: Este necesar să fim siguri că modificarea genetică a embrionilor umani în scopuri medicale nu…
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi premierul kosovar Avdullah Hoti au început joi un summit la Casa Albă, care urmăreşte promovarea unei „normalizări economice” între cele două ţări din Balcani aflate în centrul unuia dintre cele…
Teama legată de îmbolnăvirea copiilor va scădea foarte mult pentru că majoritatea fac forme extrem de uşoare ale bolii şi doar 1 copil din 1000 are nevoie de spitalizare, susține președintele Societății Române de Microbiologie,…
Germania a actualizat lista „zonelor de risc” din România, iar judeţele Gorj şi Neamţ au fost retrase de pe această listă. La acest moment, alături de Capitală, 13 judeţe din România se află în continuare…
Liderul PRO România, Victor Ponta, susţine că o alianţă PRO România-PSD la alegerile parlamentare din decembrie ar fi pe primul loc. Ponta vrea „o stângă puternică, care să bată PNL” la alegerile parlamentare din decembrie,…
Doi dintre copiii fostului premier italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 83 de ani, şi iubita acestuia, deputata Marta Fascina, au fost confirmați la rândul lor cu COVID-19, la fel ca politicianul conservator, care se…
Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva a unsprezece companii iraniene, chineze și din Emiratele Arabe Unite acuzate că au ajutat Iranul să ocolească embargoul american asupra exporturilor sale de petrol, potrivit AFP. „Iranul…
Franța a înregistrat peste 7.000 de cazuri de coronavirus în 24 de ore pentru a doua zi la rând, a anunțat joi Ministerul Sănătății, relatează Reuters. Ministerul Sănătății a raportat că numărul total al cazurilor…
Grecia și Turcia „au fost de acord să înceapă discuții tehnice cu NATO” cu scopul de a rezolva criza dintre acestea din estul Mediteranei, a anunțat joi secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, potrivit AFP.…
Echipele de salvare din Beirut caută printre dărâmăturile unei clădiri după ce o serie de informații care spun că o persoană ar putea fi încă în viață – la aproape o lună de la puternica…
Mulți experți din Statele Unite se tem că Donald Trump va presa pentru aprobarea unui vaccin împotriva coronavirusului înainte de alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, oamenii de știință considerând că este puțin probabil ca studiile…
Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de joi seară o Hotărâre pentru stabilirea datei alegerilor. Premierul Ludovic Orban a spus, la începutul ședinței, că data alegerilor parlamentare „nu poate fi decât 6 decembrie”…
Alice Goodwin (34 de ani) a ajuns în centrul atenției în presa britanică, după ce a povestit cum l-a refuzat pe faimosul Cristiano Ronaldo (35 de ani), starul lui Juventus și al naționalei Portugaliei. Modelul…
Declarațiile Germaniei potrivit cărora opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost otrăvit sunt false, i-a spus joi președintele Belarusului, el însuși acuzat că a fraudat alegerile din 9 august și criticat pentru reprimarea violentă a protestelor,…
Decizie neobișnuită a instanței. O femeie de 54 de ani din Cehu Silvaniei, județul Sălaj, a fost condamnată de Tribunalul Sălaj la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, pe motiv…
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu susține că are semnale că „pe alocuri anumiți profesori de religie sunt mai degrabă parte a teoriilor conspiraționiste și astfel prezintă un risc pentru sănătatea copiilor” și lansează un…
Copiii pot avea în acelaşi timp atât anticorpi împotriva COVID-19, cât şi coronavirusul care provoacă această boală, potrivit unui studiu în a cărui etapă următoare va trebui să se verifice dacă virusul care este prezent…
Iluzionistul american David Blaine a zburat miercuri deasupra deşertului din Arizona la o altitudine de peste 7.500 de metri în timp ce se ţinea de un mănunchi de 52 de baloane colorate umplute cu heliu,…
Stockholm, epicentrul pandemiei de COVID-19 în Suedia, a înregistrat săptămâna trecută cel mai mic număr de noi infecții cu coronavirusul din luna martie, doar 250 din cei 14.000 de rezidenți testați fiind depistați cu coronavirusul,…
Există vreo legătură între sărăcie, aglomerația care face distanțarea imposibilă și rata scăzută de infectare cu coronavirus în Africa? Numărul cazurilor și deceselor a scăzut brusc în Africa de Sud și rămâne mult mai mic…
Ne așteaptă o iarnă grea din punct de vedere medical – prima iarnă a pandemiei de coronavirus în România, dar și sezonul virozelor și al gripei, în condițiile în care țara noastră a avut două…
Uniunea Europeană speră să primească 30 milioane de doze ale vaccinului experimental anti-Covid-19 la sfârșitul anului, într-un prim lot potrivit unui acord încheiat cu producătorul britanic AstraZeneca, a spus joi un oficial al Comisiei Europene,…
Pentru prima dată în istoria evenimentului, Art Safari se va desfășura în două spații distincte: Victoria Tower, din centrul Capitalei (Calea Victoriei, numărul 15) și AFI Cotroceni; La AFI Cotroceni, vizitatorii sunt invitați să caute…
O școală din Cehia a atras critici puternice joi după ce a fost acuzată că împarte copiii în funcție de culoarea pielii începând cu clasa întâi, relatează AFP și Barrons. Potrivit site-ului Novinky.cz, părinții unei…
Otrăvirea oricărui individ cu un agent neurotoxic va fi considerată folosirea unei arme chimice interzise, a spus joi Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice într-o declarație în legătură cu opozantul rus Aleksei Navalnîi, relatează Reuters. Germania…
Fostul șef al Biroului Rutier Iași și doi agenți de Poliție sunt cercetați penal pentru luare de mită în formă continuată. Joi, DNA a dispus începerea urmăririi penale pentru cei trei polițiști, relatează Mediafax. Ei…
Angela Merke așteaptă un răspuns al Rusiei cu privire la otrăvirea opozantului Aleksei Navalnîi înainte să decidă cum să reacționeze, în timp ce cancelarul german se confruntă cu presiuni să renunțe la sprijinul său pentru…
Dosarul penal deschis în cazul accidentului în care a fost implicată mașina SPP în care se afla ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost preluat de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti de…
Cât de sigură este redeschiderea școlilor pentru copii în plină pandemie? Este o întrebare aflată pe buzele multor părinți în aceste zile. În plus, cum îi convingem pe cei mici, dar și pe adolescenții care…
Grupul NEPI Rockcastle își exprimă interesul de a oferi un preț Statului român pentru terenul de la ROMEXPO sau pentru drepturile pentru dezvoltare imobiliară, fără să fie nevoie ca acesta să fie transferat gratuit către…
Vizita lui Elon Musk în Germania atrage fani, dar și adversari. De data aceasta, multi-miliardarul american n-a mers doar la Berlin și la Brandenburg, unde construieste o mega-uzină pentru vehicule electrice, ci și la Tübingen,…
Astra Film Festival 2020 începe vineri cu o Gală de deschidere în care actorul Marius Manole va prezenta principalele puncte de atracție ale celei de-a 27-a ediții a Festivalului și cu un concert de nopți…
Universitățile americane sunt în declin. Chiar dacă prezența lor în Top 10 crește, aceasta doar maschează un declin continuu al instituțiilor de la mijlocul clasamentului, care-și pierd repede avantajul în favoarea rivalelor – mai ales…