joi 15 noiembrie
Australia: Grupuri afiliate ISIS anunță noi atacuri
Organizaţii afiliate grupării jihadiste Stat Islamic (SI) au afirmat că vor avea loc noi operaţiuni împotriva Australiei şi altor ţări occidentale, potrivit unor afişe reprezentând atacul cu cuţit comis săptămâna trecută la Melbourne, relatează AFP,…Kremlinul denunţă "imprevizibilitatea" Washingtonului înaintea unei noi întâlniri Putin-Trump
Kremlinul a denunţat miercuri „imprevizibilitatea” Statelor Unite care produce, în opinia Moscovei, o „profundă îngrijorare în întreaga lume”, cu două săptămâni înaintea unei noi întâlniri între Vladimir Putin şi Donald Trump, prevăzută la sfârşitul lui…Mike Pompeo urmează să se întâlnească cu viitorul ministru de Externe mexican
Secretarul de Stat Mike Pompeo, va purta miercuri la Houston discuții cu viitorul ministru mexican de Externe Marcelo Ebrard, potrivit Departamentului de Stat al SUA., relatează Reuters, citat de Mediafax. Departamentul nu a anunţat despre…Raport parlamentar: SUA ar putea pierde un război împotriva Chinei sau Rusiei
Statele Unite traversează o criză militară şi ar putea pierde un război împotriva Chinei sau Rusiei, avertizează un raport al Congresului american prezentat miercuri, potrivit AFP, citat de Agerpres. ”Superioritatea militară a Statelor Unite –…Financial review Prima pagină a presei străine: Mafia şi "Ndrangheta au acaparat jocurile de noroc online. Economia Germaniei frânează puternic. Premierul ceh, acuzat că şi-a trimis fiul în Crimeea, pentru a-l proteja de o anchetă. May, pregătită să-și înfrunte adversarii
Financial Times: May, pregătită să înfrunte reacțiile adversarilor după ce a câștigat bătălia feroce pentru Brexit. ● Les Echos: Creșterea economică a Germaniei frânează puternic ● The Guardian: Proiectul de acord al Theresei May pe…Subiectele zilei: Elevii de nota 10 la BAC au plecat din ţară! La ceremonia organizată la Sectorul 1 au venit doar părinţii să ridice premiile; Legăturile «bolnăvicioase» de la metrou. Metrorex plătește cu sute de mii de euro sindicatul care amenință cu greva generală!; Portretul lui Florin Iordache: Cum a ajuns de la fabrica de mobilă din Caracal în Parlament
Elevii de nota 10 la BAC au plecat din ţară! La ceremonia organizată la Sectorul 1 au venit doar părinţii să ridice premiile.Primăria Sectorului 1 a premiat, miercuri, elevii care au obţinut 10 la Evaluarea…HA'ARETZ: După o cursă extrem de tensionată Moshe Leon a fost ales primar al Ierusalimului
Refuzând să accepte înfrângerea, contracandidatul Ofer Berkovitch susţine că au existat „multe nereguli” şi au mai rămas încă de numărat voturile soldaţilor. Leon este un aliat politic apropiat al ministrului apărării şi a fost director…Business report: Mitul că România este stat de asistaţi social, spulberat de datele oficiale; Efectele neaşteptate ale Brexit: Mai puţini bani trimişi acasă de românii din străinătate; Tot mai mulți români pleacă în străinătate. Efectul asupra Pilonului II de pensii
Mitul că România este stat de asistaţi social, spulberat de datele oficiale. Numărul beneficiarilor, la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani. România are în prezent cel mai mic număr de beneficiari de alocaţie…Crețu, chestionată dacă vrea să fie europarlamentar: Nu știi niciodată ce îți rezervă viața / Relația cu Iohannis: Nu se poate numi o relație specială. Este una de respect
Comisarul european Corina Crețu a declarat, într-un interviu acordat România Tv, că și-a propus să se gândească serios, anul viitor, dacă vrea să fie europarlamentar, precizând că după 11 ani la Bruxelles ar fi logic…Politic show: Dăncilă: E aşa o disperare mare să plece Guvernul PSD-ALDE. Cine să vină, cu ce sprijin parlamentar?; Florin Iordache neagă evidența și spune că nu a făcut semne obscene către Opoziție: Vi s-a părut, e un gest normal; Cioloș: Trebuie oprit atacul tâlharilor asupra justiţiei
Dăncilă: E aşa o disperare mare să plece Guvernul PSD-ALDE. Cine să vină, cu ce sprijin parlamentar? Viorica Dăncilă a afirmat că există “o convergenţă” între criticile de la nivel european la adresa României şi…Consilierul adjunct pe probleme de securitate națională părăseşte Casa Albă la cererea Primei Doamne
Casa Albă, după o zi de incertitudine, a confirmat miercuri că Mira Ricardel, consilierul adjunct pe probleme de securitate națională a SUA, își părăsește poziția, după ce Prima Doamnă Melania Trump a cerut public demisia…Olanda şi Austria cer Comisiei Europene să adopte măsuri împotriva Italiei
Scrisoarea pe care ministrul Tria a trimis-o Bruxelles-ului, în care se confirmă că în Italia raportul dintre deficit şi PIB rămâne 2,4% a stârnit deja multe reacţii în Europa. Olanda cere Comisiei Europene să ia…Sinteza zilei: Reacțiile politice stârnite de MCV. Este obligatorie sau nu implementarea raportului MCV pentru România? Decizii ale Curții Constituționale aparent contradictorii
Dupa cum era de așteptat, cel mai dur raport MCV de până acum la adresa României nu a fost primit bine de coaliția de guvernare de la București care-l cataloghează ca fiind politic, nedrept sau…Utile: Cât slăbești cu adevărat dacă nu mai mănânci deloc pâine; Tusea: când reprezintă un motiv de îngrijorare și cum poate fi tratată prin metode naturiste; Reacțiile adverse ale vaccinului antigripal. Un nou studiu arată o legătură clară între deficienţa de zinc şi apariţia autismului. Apendicita – cauze, simptome, tratament.
Cât slăbești cu adevărat dacă nu mai mănânci deloc pâine. Dacă te întrebi cât vei slabi dacă renunți la pâine, răspunsul este simplu: depinde de cât de multă pâine mănânci în acest moment. Dacă mănânci…Liberation: Armata europeană: chiar a spus Macron că trebuie să ne protejăm de Statele Unite?
Susţinând ideea unei armate europene, Emmanuel Macron s-a referit la Statele Unite într-o frază care a fost, potrivit Palatului Elysée, greşit înţeleas, potrivit Liberation, citat de Rador. (Răspunsul la o) întrebare pusă de Martin Issou…Brexit: Primul ministru irlandez salută acordul de retragere al Marii Britanii din Uniunea Europeană
Irlanda și-a atins toate prioritățile cheie în acordul de retragere al Marii Britanii din Uniunea Europeană, a declarat premierul irlandez Leo Varadkar miercuri, adăugând că aprobarea acordului de către guvernul britanic a marcat una dintre…O nouă planetă a fost descoperită în apropierea Sistemului Solar
O nouă exoplanetă telurică gigantică, din categoria ‘super-terra’, a fost descoperită pe orbita unei stele din apropierea Sistemului Solar, scrie revista Nature citată de BBC Masa planetei este considerată a fi de trei ori mai…Caru cu vedete: Drama lui Chuck Norris! Cum arată soţia lui la cinci ani după ce a fost otrăvită; Prințul Charles împlinește astăzi 70 de ani. Ce fotografii a publicat Casa Regală; Carmen Brumă, mărturii dureroase despre drama vieții sale: “Am intrat într-o depresie”. Ţi-l aminteşti pe Costel de la „Vacanţa Mare”? Cum arată arată acum? Andreea Bănică: „În copilărie, meseria mea de bază era hoţia“
Drama lui Chuck Norris! Cum arată soţia lui la cinci ani după ce a fost otrăvită. În primăvara acestui an a împlinit 78 de ani, iar anul trecut a anunţat că renunţă la carieră, pentru…Faze tari: Trei femei căutate de polițiști, după ce au sustras mai multe vibratoare dintr-un magazin. Valoarea pagubei; În loc de Shanghai, pasagerii unui avion au ajuns în unul dintre cele mai friguroase oraşe din lume. Ce s-a întâmplat; ”Chipul lui Iisus”, descoperit într-o biserică din deşertul Israelului
Trei femei căutate de polițiști, după ce au sustras mai multe vibratoare dintr-un magazin. Valoarea pagubei. Trei femei sunt căutate de polițiști, după ce au fost suprinse de camerele de supraveghere a unui magazin de…Suceava: Preotul care a condus băut şi a lovit mortal cu maşina o femeie a fost arestat preventiv
Preotul din localitatea Mitocu Dragomirnei care a omorât o femeie iar pe alta a rănit-o, după ce, beat fiind, le-a lovit cu maşina, a fost arestat preventiv, potrivit Agerpres. Judecătoria Suceava a decis miercuri seara…Băsescu: Dacă ţineţi la România, schimbaţi guvernul!
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că doar o schimbare a actualului Guvern ar putea îmbunătăţi imaginea pe care România o are în Uniunea Europeană. „Dacă ţineţi la România, schimbaţi guvernul! La Bruxelles şi în toate…Victor Negrescu: Acordul privind Brexitul înseamnă garanţii ferme pentru românii din Marea Britanie
Fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, salută ajungerea la un consens privind Brexitul, precizând că acordul înseamnă „garanţii ferme pentru românii din Marea Britanie”, potrivit Agerpres. „Salut ajungerea la un consens pe un…Digi Sport: Cine este milionarul care a fost surprins în mașina Alexandrei, fata mijlocie a lui Gigi Becali
Alexandra Becali a fost surprinsă în prezența fiului unui milionar român. Fata mijlocie a patronului de la FCSB se află într-o relație cu Mihnea Grigoriu, băiatul lui Dan Constantin Grigoriu, susține Spynews.ro. Chiar dacă a…miercuri 14 noiembrie