Jurnalul unui medic rezident, publicat pe Facebook de senatorul Adrian Wiener: "Rezidențiatul din țara asta e o bătaie de joc! În goana după bani, reputație, funcții, rezidențiatul a devenit un talmeș-balmeș din care ies medici doar cei norocoși"

„Rezidențiatul din țara asta e o bătaie de joc! Am trecut prin rezidențiat ca printr-o mașină de spălat… mulți ne întrebăm dacă nu știam mai multe când am început… și majoritatea suntem siguri ca dacă ne-ar fi lăsat acasă 2 ani să ne citim ghidurile și tratatele am fi ieșit medici mai buni… chiar și așa cu 0 experiența clinică. Pentru că experiența clinică e o bătaie de joc… o gluma…” – este un fragment din jurnalul unui medic rezident, publicat miercuri pe Facebook de senatorul USR Adrian Wiener, medic și membru al Comisiei de Sănătate din Senat.

Tânăra căreia îi aparține jurnalul este medic rezident și urmează să susțină examenul de rezidențiat la finalul acestei săptămâni. De teamă că ar putea avea de suferit, a ales să nu își facă public numele, ci doar un fragment din jurnalul său.

„Rezidențiat, numele tău este umilință! Gărzi fără număr, birocrație fără rost și fără limite, ore de nesomn și cărți citite pe holuri de spital doar pentru a dovedi că nu ai dormit în bancă 6 ani de zile, în facultate. Dar umilința supremă este lipsa de interes și de implicare a celor care ar trebui să fie indrumători de rezidențiat. Nu, nu dragi colegi coordonatori de rezidențiat, #meseria nu se fură# căci lui Hipocrat și nu lui Hermes, patronul hoților am depus noi jurământ de credință. În secolul XXI, meseria de doctor se transmite prin cunoștințe de valoare și mentorat care să-l facă pe doctorul rezident mândru că și-a ales profesia”, este mesajul senatorului Adrian Wiener, publicat pe Facebook împreună cu fragmentul din jurnalul unui medic rezident.

8.420 de candidaţi s-au înscris pentru cele 4.987 de locuri scoase la concurs (4.357 de locuri pentru domeniul medicină, 405 pentru medicină dentară și 225 pentru farmacie), la nivel naţional, pentru Concursul de admitere în rezidențiat care va avea loc, pe 18 noiembrie, în 6 centre din țară – Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara.

Din Jurnalul unui rezident:

„Citesc in presa, despre rezidentul de la Craiova și ma bucur ca exista. Sunt mândra de el…

In schimb, as dori sa ofer și o alta perspectiva… a unor rezidenți din țara asta… Problema noastră nu e de viața și de moarte, intr-un fel evident și dramatic care ar da bine la tv, insa pe termen lung exact asa e, pentru ca rezidenții prost pregătiți, speriați, frustrați, nesiguri… devin medici. Așa ca problema, exista și trebuie cunoscuta. Încep cu concluzia gândindu-ma ca oricum sunteți ocupati.

Rezidențiatul din țara asta e o bătaie de joc!

Noi, la un moment dat, eram toți elevi silitori, studenti silitori; Copii, care și-au petrecut 18 ani din viața invatand pana sa ajungă rezidenți! Majoritatea, am intrat in rezidențiat la 24-25 de ani, in urma a zeci de examene trecute cu brio, vârsta la care, majoritatea se considera deja adulti.

(Unii) Ne-am sacrificat familiile, bazându-ne tot pe banii părinților când ne-am mutat in centrele universitare, am lăsat in urma prietenii, in repetate rânduri, de cate ori ne mutam in căutarea unui stagiu mai bun, plecam pentru stagii in străinătate, ne neglijăm viața personala, in dorința de a acumula maximul de cunoștințe in aceasta perioada. Uneori, avem surpriza de a nu ni se recunoaște acele stagii și ajungem la mila sistemului, dependenți de o decizie, o parafa. Tot la mila parafei coordonatorului suntem si atunci cand vrem sa ne detasam, sa schimbam stagii, sa ne luam din zilele de concediu legal sau sa plecam la congrese.

In 2016 visam la întocmirea unui caiet de responsabilități al rezidentului și un HOT line unde sa poți sa suni, când ești umilit, batjocorit, abuzat! Când îți vine sa sari pe geam sau sa pleci in lume, când nu știi ce sa faci… Când ti se spune ca treaba ta e sa faci foi, ca ești ultimul din lanțul trofic, când ti se scot ochii cu „pe vremea mea”, când ești pus sa plătești din buzunar ca ai stricat un aparat (pe care nimeni nu te-a instruit sa îl folosesti), cand ți se fac avansuri sau ești „îngropat” in birocrație… și medicul tău coordonator e Google, fiindcă nu ai pe cine sa intrebi și ajungi sa urăști spitalul și meseria și pe tine ca ai ales așa ceva.

Fiecare am început rezidențiatul gândindu-ne ca o sa fim mai bine pregătiți, am ales centre universitare care sa ne ofere sansa de a ne atinge potențialul, sperand sa întâlnim mentori care sa investească din timpul lor, sa ne învețe… însă mentorii noștri erau de la bun început supra solicitați de pacienți, policlinici, acte și hârtii, hărțuiți, grăbiți sa-și rezolve treaba in spital ca sa fuga și in alta parte, unii prost pregătiți și ei, unii bătrâni, încăpățânați și senili… Ma mustra conștiința sa vorbesc de rău niște oameni care fac și ei, ce pot, in sistemul asta defect. Și ma gândesc ca, in locul lor, nu am fi fost mai buni.

Am trecut prin rezidențiat ca printr-o mașina de spălat… mulți ne întrebam dacă nu știam mai multe când am început… și majoritatea suntem siguri ca dacă ne-ar fi lăsat acasă 2 ani sa ne citim ghidurile și tratatele am fi ieșit medici mai buni… chiar și așa cu 0 experiența clinica. Pentru ca experiența clinica e o bătaie de joc… o gluma…

Rolul nostru in spital e sa luptam cu birocrația, sa asiguram bunul mers al lucrurilor, sa facem foi peste foi, concedii, retete si condici, pregatirea noastra desfasurandu-se, in majoritatea timpului, dupa programul de lucru sau in garzi, sub indrumarea celor pe care ii ajutam. Rareori, avem noroc de rezidenți mai mari sau medici cu pasiune care ne invata cât pot ei, dar o procedura, efectuată sporadic, nu e experiența clinica. E si mai rău când, in străinătate fiind, chiar ai practicat și, odată ajuns inapoi, nu mai ești lăsat sa continui, ca „nu avem destule”… ca „n-are cine sa te supravegheze”. Câți rezidenți NU au experiența clinica pentru ca „dacă greșește” a fost prioritar in fata lui „dacă reușește”… mai bine sa nu știm…Cunosc rezidenti ce salveaza vieti. Rezidenti ce pleaca din tara, nu pentru salar ci pentru a fi respectati, pentru ca vor sa simta ca fac parte din lumea medicala. Cunosc rezidenti ce vor sa invete si nu sunt invatati. Furam meserie… asta este ceea ce sigur invatam, cum sa furam.

Acum se da specialitatea… unii trec, caracterizati ca „cea mai proasta generație de pana acum” de către profesorul formator, altii pica de emoție, din nedreptate sau pentru ca sunt prost pregătiți… dar cine i-a pregatit… ce au in comun generațiile de prosti pregătiți? Cardul de sănătate care a fost experimentat pe timpul nostru de pregătire, scrisul foilor in computer, „digitalizarea hoției” sau „exodul medicilor” ziceau reportajele TV. Toate acestea au lăsat goluri in sistem și nevoi in urma cărora s-a diminuat calitatea și timpul de pregătire al rezidenților…. in așa hal, încât suntem toți „secretara specialist”, tastam mai repede decât mulți IT-isti și știm coduri de boala/de concedii pe de rost… dar nu mai știm bine medicația din resuscitare…

In rezidențiat, am picat de pe picioare, slugarind prin spital, iar acum picam la specializare. Ne-am plâns zadarnic… ca suntem prea îngropați in birocrație ca sa învățam și medicina, prea ignorați si speriați. Picam, pentru ca suntem prost pregătiți… dar când sa te pregatesti? In concedii, in somaj? Nu exact scopul rezidențiatului era sa te pregătească?

Unii pica, fiindcă in emoția momentului spun prostii, prostii de care ei râdeau când povesteau ca specialistul lor prins in secolu trecut susținea asta… și totuși la examen, de emoție, spun prosti. Și cum sa pici ca spui prosti? Pai de unde ai invatat prostiile alea? Sigur nu le-ai invatat din ghid.. sigur nu le-ai invatat cand ai citit singur cărți downloadate de pe net… cum o ajuns informația proasta in mintea unui rezident dacă nu, băgată acolo exact de cel ce îl pregătea? Picam , pentru ca in goana după bani, reputații, funcții sau simpla goana de a satisface un număr prea mare de pacienți, rezidențiatul a devenit un talmeș-balmeș din care ies medici doar cei norocoși. Pentru ca viata noastra atarna de cele 20 de minute, in fata unei comisii formata din 3 profesori contra unui/si un, singur rezident, fara dovada video in caz de contestatie. Anumiti rezidenti se simt vizati din start si pleaca cu premiza ca vor pica, neavand dreptul de a se inscrie pentru examen in alte centre. Picam, pentru ca 20 de minute, pline de emotii si stress, pot sa te faca somer dupa 10-12 ani de studii.

Ce s-ar putea face? Pentru noi, nu știu… cu tristete recunosc ca nu putem da timpul inapoi, nu ne putem întoarce la 24 de ani, când eram optimiști, tineri, sănătoși și plini de pasiune, fericiti ca am luat la Rezi ce ne doream — (examenul de Rezi e tot un fel de bătaie de joc. Stiu „N” persoane ce or făcut medicina fiindcă voiau sa fie cardiologi, interniștii, ati-sti, dar datorită notei de la examen au fost nevoiți sa aleagă alte specialități).

Nu putem nici sa zicem „ok, de mâine va învățam… va instruim cu pasiune, credem in voi, va lăsam sa practicați, va ținem lumina, ca voi sa călcați pe urmele noastre și sa deveniți mai buni” pentru ca schimbările cer timp, iar noi nu mai avem timp. Contractele expira peste câteva luni… și atunci ce facem? Rămânem fără salar, din nou pe banii părinților, unii deja cu familii in spate, cu copii de întreținut… și tocim din toată puterea, pana la noul examen de specialitate, sperand sa avem mai mult noroc.

Am dori ca, din urmatoarea publicatie privind organizarea examenului, sa dispara obligativitatea de a sustine examenul de specialitate in centrul universitar in care s-a desfasurat minim 75% din stagii. Macar la final, sa luam in considerare munca enorma depusa de un rezident, garzile epuizante si, in unele cazuri, teroarea impusa de cei ce ar trebui sa ne calauzeasca. Despre tematica invechita din unele specialitati, prea stufoasa din altele, s-a mai scris si de catre alti colegi si subscriu si eu, insa fara prea multa speranta. In final as vrea sa mentionez ca „pe vremea lor” nu erau ghiduri europene sau americane, in Romania, nici explorarile paraclinice de acum, nici tratamentele inovatoare, insa acestea s-au adaugat rand pe rand in tematica de examen, fara a se scoate nimic.”