Sari direct la conținut
vineri 26 octombrie
 • 

O decizie a ICCJ suspendă efectele unui ordin care prevedea că turnurile de susținere a turbinelor eoliene sunt clădiri și pot fi impozitate/ Contrar deciziei instanței, Parlamentul vrea să includă în categoria clădirilor și aceste construcții

​Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis marți, 23 octombrie, recursul declarat de trei companii din domeniul energiei eoliene, având ca obiect cererea de suspendare a Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1210/2014 şi…
 • 

Tudorel Toader publică extrase dintr-o decizie a Curții Constituționale potrivit cărora „instanţa de contencios administrativ nu poate cerceta raportul de drept constituţional” dintre ministrul Justiției și președinte

Tudorel Toader a publicat vineri pe contul lui de Facebook extrase dintr-o decizie recentă a Curții Constituționale legată de soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională dintre ministrul Justiției și președintele României, potrivit cărora „instanţa…
 • 

VIDEO INTERVIU Regizorul Stere Gulea despre Legile Justiției: De doi ani de zile ei nu fac altceva decât să facă legi ca să-l scape pe Dragnea de inchisoare / Păi dacă ai furat atâta, nenorocitule, de ce să scapi de pușcărie?/ Mesaj pentru tineri: Nu abandonați

Regizorul Stere Gulea se află pe ultima sută de metri cu lansarea fimului-eveniment Moromeții 2. Chiar dacă nu-i mai face plăcere să tot vorbească despre clasa politică, are un mesaj pentru cei care ne conduc…