24 sept. • Politic Orban anunță că PNL va demara procedura de demitere a lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că liberalii au luat decizia de a demara procedura de demitere din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a lui Liviu Dragnea, însă nu a detaliat în ce…
24 sept. • Esential Augustin Lazăr îi răspunde ministrului de interne: Ancheta privind violențele jandarmeriei din 10 august este independentă și imparțială Augustin Lazăr a transmis luni că ancheta procurorilor privind violențele jandarmeriei din 10 august este una imparțială și independentă. El i-a răspuns astfel ministrului de interne, Carmen Dan, care a susținut că punerea sub acuzare…
24 sept. • Esential Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, trimis în judecată într-un nou dosar de corupție Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care și-a reluat mandatul de edil în luna mai 2017, după o decizie a Curţii de Apel Cluj prin care i s-a ridicat măsura controlului judiciar, a fost trimis…
24 sept. • Finante - Banci DOCUMENT Proiect de OUG: Demnitarii și funcționarii nu vor putea face lobby în domeniile lor de activitate. Amenzi contravenționale de maximum 300.000 lei pentru firme Demnitarii și funcționarii publici nu vor putea desfășura activități de lobby în domeniile lor de activitate, pentru influențarea directă a activității de legiferare și a proceselor decizionale la nivelul administrației publice centrale și locale, prevede…
24 sept. • Esential Carmen Dan, Speranța Cliseru și șefi ai Jandarmeriei, audiați marți în comisia de apărare din Senat Ministrul de Interne, Carmen Dan, prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, dar și șeful dispozitivului de jandarmi din Piața Victoriei, mr. Laurențiu Cazan, însoțit de col Ionuț-Cătălin Sindile, împuternicit Inspector general al Jandarmeriei Române, vor fi audiați,…
24 sept. • Politic USR: Lista candidaților la europarlamentare, stabilită prin votul tuturor membrilor. Clotilde Armand și Cristian Ghinea, printre înscriși USR a anunțat luni că peste 80 de membri s-au înscris în cursa internă pentru desemnarea candidaților la alegerile europarlamentare de anul viitor, iar printre aceștia se numără doi deputați – Cristina Iurișniți și Cristian…
24 sept. • Politic Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă în "turneu" la grupurile parlamentare ale PSD Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea se întâlnesc luni cu grupurile parlamentare ale PSD. După ședința conducerii partidului, Liviu Dragnea însoțit de premier a mers la grupul PSD din Senat. Întâlnirea are loc după ce, în…
24 sept. • Energie Legea offshore: Senatorii coaliției din Comisia comună economică și pentru energie au aprobat mai multe amendamente favorabile operatorilor din Marea Neagră Senatorii PSD și ALDE din Comisia comună economică și pentru energie au aprobat fără emoții, cu 11 voturi pentru, două împotrivă și trei abțineri, mai multe amendamente la Legea Offshore, care sunt net favorabile operatorilor…
24 sept. • Finante - Banci În ciuda ”promoțiilor” oferite de băncile comerciale, dobânzile la depozite rămân real negative. Cu alte cuvinte, pierzi bani depunându-i la bancă. Inflația îți ”înghite” eventualul câștig Un prieten al meu a depus pe un an de zile 10.000 de euro într-un depozit la o bancă. Dobânda părea cea mai bună din piață, numai că, la scadență, a retras 9.600 de euro.…
24 sept. • Administratie Locala Primăria Sectorului 5 a cumpărat, prin școli, circa 5.200 de ceasuri inteligente cu buton de panică pentru elevi / Acestea au costat 1,6 milioane lei și au fost achiziționate direct de fiecare școală în parte, dar de la aceeași firmă Primăria Sector 5, condusă de Daniel Florea, prin școlile și liceele de pe raza administrativă, a achiziționat din bani publici în ultimele două luni 5.203 ceasuri inteligente, cu buton de panică, în valoare de 1.644.085…
24 sept. • Esential Orban spune că numirea lui Greblă la Guvern face parte din planul PSD de a da OUG privind amnistia Președintele PNL, Ludovic Orban, a sugerat luni, la finalul Biroului Executiv al partidului, că numirea lui Toni Greblă în funcția de secretar general al Guvernului face parte din planul lui Liviu Dragnea de a da…
24 sept. • Esential Dragnea: Am hotărât în Biroul Național să organizăm activități de informare pentru referendum Conducerea centrală a PSD a adoptat, luni, o hotărâre privind organizarea de activități de informare a populației cu privire la referendumul pentru familie din 6-7 octombrie, a anunțat la Parlament, la finalul ședinței BPN, președintele…
24 sept. • Esential Liberalii depun trei moțiuni simple împotriva miniștrilor transporturilor, educației și finanțelor Liberalii vor depune trei moțiuni simple împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Șova, a ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, și a ministrului Educației, Valentin Popa, a anunțat luni președintele PNL, Ludovic Orban, la finalul Biroului Executiv. În cursul…
24 sept. • International Un român din Italia le-a mulţumit carabinierilor pentru că l-au arestat cu o zi înaintea nunţii Caz mai puţin obişnuit în oraşul italian Cremona, având ca protagonist un tânăr de 17 ani din România. Citeste mai mult pe Stirileprotv.ro
24 sept. • Politic Țuțuianu, după ce a votat împotriva lui Dragnea la CEx: Regula democrației este că minoritatea se supune majorității / Nu am semnale că voi fi schimbat din funcție Vicepreședintele PSD Adrian Țuțuianu a declarat, luni, că deși a votat împotriva susținerii lui Liviu Dragnea, la CexN de vinerea trecută, minoritatea trebuie să se supună majorității și că indiferent de ce parte sunt situați,…
24 sept. • Esential VIDEO Dragnea a venit cu Dăncilă la declarații, dar n-a lăsat-o să spună nimic. ”Haideți!” Președintele PSD, Liviu Dragnea, a venit cu premierul Viorica Dăncilă la declarații, însă nu i-a permis să facă vreo precizare sau să răspundă la întrebările jurnaliștilor. Citeste mai mult pe Stirileprotv.ro
24 sept. • Infrastructura Se redeschide circulația feroviară între Fieni și Pietroșița, la șase luni după ce surpărlle au dus la închiderea ei CFR SA a redeschis circulaţia feroviară pe ruta Târgovişte – Pietroşiţa, odată cu finalizarea lucrărilor de consolidare a terasamentului şi de stabilizare a apărării de mal executate între staţiile Fieni şi Pietroşiţa. Circulația fusese închisă…
24 sept. • Politic Teodorovici spune s-a înțeles cu Toader. „Au fost constructive aceste discuţii dintre noi. Avizele de la MJ există” Ministerul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, că „discuțiile” avute cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, au fost constructive, iar avizele de la ministerul Justiției există. „Au fost constructive aceste discuţii dintre noi. Suntem doi colegi…
24 sept. • Politic După ce a susținut înlăturarea lui Dragnea în PSD, Paul Stănescu spune că Opoziția face rău cerând revocarea acestuia din fruntea Camerei Deputaților După ce a fost unul dintre cei trei inițiatori ai scrisorii în care se cerea demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD și a Camerei Deputaților, vicepremierul Paul Stănescu critică acum demersul opoziției privind revocarea…
24 sept. • Esential Dragnea: PSD este convins că jandarmeria a acționat corect în 10 august și transmite un mesaj de susținere PSD este convins că instituțiile statului au acționat corect și legal la mitingul din 10 august și transmite un mesaj de susținere pentru jandarmerie, a declarat Liviu Dragnea, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al…
24 sept. • Politic Dragnea: Am hotărât înființarea unui grup de lucru pentru gestionarea resursei umane în partid Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat luni ”înființarea unui grup de lucru pentru gestionarea resursei umane în PSD” care se va ocupa de informarea premierului cu privire la stadiul de îndeplinire a planului de guvernare…
24 sept. • IT Android împlinește 10 ani: Cum arăta prima versiune a sistemului de operare pentru smartphone-uri Cu mult înainte de camerele duale, încărcătoare wireless și denumirile de produse de cofetărie (Donut, Cupcake, Eclair, etc), acum 10 ani, Android era un sistem de operare umil, care rula pe un singur telefon: Google-HTC…
24 sept. • Cariere O româncă, selectată de Facebook într-un program internaţional pentru liderii de comunităţi din reţea O româncă a fost selectată de Facebook să facă parte din Facebook Community Leadership Program (FCLP), iniţiativă globală care îşi propune să încurajeze construirea şi dezvoltarea de comunităţi prin training, sprijin şi finanţare. Citeste continuarea…
24 sept. • Esential Teodorovici, despre o posibilă remaniere: Nu am de ce să mă tem Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, referitor la o posibilă remaniere guvernamentală, că este foarte bine că se face o analiză în fiecare minister, precizând că el nu are de ce să se teamă.…
24 sept. • International Rusia dotează Siria cu un sistem S-300 Rusia va livra Siriei un sistem de rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune S-300 în cel mult două săptămâni, a spus luni ministrul Apărării, Serghei Shoigu, la o săptămână după ce Rusia a acuzat…
24 sept. • International Comisia Europeană dă în judecată Polonia la Curtea Europeană de Justiție, în problema independenței Curții Supreme poloneze Comisia Europeană a decis luni să sesizeze Curtea de Justiție a UE (CJUE) cu o acțiune împotriva Poloniei, pentru a proteja independența Curții Supreme” din acest stat membru al Uniunii Europene, a informat CE, într-un…
24 sept. • Esential Comisia comună a Senatului a respins cererea de reexaminare a președintelui pentru Legea offshore Cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis pentru Legea offshore a fost respinsă luni de Comisia comună economică și pentru energie a Senatului, iar proiectul a fost adoptat cu amendamente, cu 11 voturi pentru, două…
24 sept. • Esential Ponta anunță depunerea unui amendament la Regulamentul Camerei Deputaților pentru revocarea lui Dragnea Deputatul Victor Ponta a anunțat luni că va depune un amendament de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților astfel încât să fie simplificată procedura revocării președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Modificarea ar face posibilă revocarea lui…
24 sept. • Telecom STS a pornit o licitație de peste 184,7 milioane de lei pentru modernizarea 112: Utilizatorii de telefonie mobilă ar putea fi localizați cu o acuratețe de până la 50 de metri, când sună la 112 Utilizatorii care dețin telefoane mobile echipate cu funcționalitatea Advanced Mobile Location – AML ar putea fi localizați de STS cu o acuratețe între 5 și 50 de metri, atunci când sună după ajutor la 112,…
24 sept. • Esential Vicepreședinte ALDE, după ce Dorneanu a fost apostrofat de protestatari #rezist: Asistăm la o puternică radicalizare a grupurilor de protestatari Vicepreședintele ALDE Alexandru Băișanu a declarat, luni, după ce președintele CCR, Valer Dorneanu, a fost apostrofat și urmărit de protestatari #rezist până acasă, că ”asistăm la o puternică radicalizare a grupurilor de protestatari, iar această…
24 sept. • IT Un nou accelerator de afaceri, în căutare de startup-uri IT româneşti: Finanţări de până la 100.000 de euro şi sediu în Silicon Valley Un nou program european de accelerare pentru afacerile din tehnologie, “360 Lab”, deschide înscrierile şi pentru startup-urile din România şi oferă capital de creștere în valoare de 100.000 euro și spații de lucru în Graz…
24 sept. • IT De ce evită românii să folosească aplicațiile de ridesharing precum Uber, Taxify sau BlaBlaCar Serviciile de ridesharing sunt o opţiune cunoscută în mediul urban, dar există încă o reticienţă în a apela la acestea în rândul românilor, potrivit unui studiu online. Citește mai departe și comentează pe StartupCafe.ro….
24 sept. • Muzica VIDEO Metallica va cânta din nou la București, în 2019, în turneul "Worldwired" Metallica revine la București, în turneul „Worldwired”, pe 14 august 2019, la Arena Națională, iar biletul de intrare oferă fanilor ocazia de a descărca în format digital noul album al trupei, arată un comunicat citat…
24 sept. • International Furtună devastatoare în Germania, cu victime și trafic blocat. Pompierii și serviciile de salvare sunt în alertă continuă Furtuna „Fabienne” a costat, până acum, viața unui om și a provocat uriașe daune materiale în sudul și centrul Germaniei. În dimineața zilei de luni, traficul feroviar este încă restricționat. Pompierii și serviciile de salvare…
24 sept. • Politic Siegfried Mureșan și-a depus candidatura pentru europarlamentare în cursa internă a PNL Siegfried Mureșan și-a depus candidatura luni pentru un nou mandat de europarlamentar, în cadrul cursei interne a PNL pentru desemnarea candidaților, potrivit unui comunicat de presă. Mureșan s-a înscris în PNL în luna mai, plecând…
24 sept. • Esential Fiul lui Dragnea și soția lui ar fi fost agresați pe stradă / Procurorii parchetului de pe lângă judecătoria Sectorului 5 au deschis dosar in rem Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, și soția acestuia ar fi fost agresați pe stradă, Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 deschizând un dosar penal în care se cercetează fapte de amenințare și tulburarea ordinii publice, scrie…
24 sept. • International Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost suspendat din funcție a patra oară Magistrații de la Curtea Constituțională au decis, luni, suspendarea lui Igor Dodon din funcția de președinte, după ce acesta a refuzat să semneze decretul de desemnare a unor noi miniștri la Ministerul Agriculturii, respectiv la…
24 sept. • Esential Toni Greblă a fost numit secretar general al Guvernului Fostul judecător al Curții Constituționale a României Toni Greblă a fost numit secretar general al Guvernului. Decizia semnată de premier a fost publicată luni în Monitorul Oficial. El o înlocuiește astfel pe Andreea Lambru. Președintele…
24 sept. • Finante - Banci Firmele românești plătesc taxe pentru carburanți cu 4% mai mari decât media la nivel mondial Companiile din România plătesc taxe cu 4% mai mari decât media la nivel mondial, exprimate ca procent din prețul combustibilului, lucru ce generează un dezavantaj major pentru acestea și are potențialul de a încetini creșterea…
24 sept. • Politic Țuțuianu cere Parchetului să verifice sursele de finanțare #Rezist și dacă membrii mișcării „se fac vinovați de consum și eventual trafic de droguri” Adrian Țuțuianu, vicepreședinte PSD, a declarat luni, înainte de ședința Biroului Permanent Național al PSD, că este nevoie de verificarea surselor de finanțare ale mișcării #rezist și dacă se pune problema consumului sau traficului…
24 sept. • IT Revolut lucrează la o platformă de investiții fără comisioane Aplicația fintech britanică Revolut a început să lucreze la dezvoltarea unei platforme de investiții fără comisioane. Astfel, utilizatorii aplicației vor putea să să investească în acțiunile firmelor listate pe bursele din Marea Britanie și Statele…
24 sept. • Esential Ședința conducerii PSD a început. Dragnea spune că nu vor fi revocări Ședința Biroului Permanent Național al PSD a început, luni, la Palatul Parlamentui, prima după ce în CExN al PSD a fost dat vot de încredere lui Liviu Dragnea, la aceasta participând și social-democrații care au…
24 sept. • Finante - Banci Meyer (FP), despre exceptarea a 100 de companii de la aplicarea guvernanței corporative: E ca și când i-ai lăsa pe Ali Baba și cei 40 de hoți într-un seif bancar imens, cu luminile stinse și alarma deconectată Companii precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz și Salrom ar putea fi exceptate de la aplicarea legislației în vigoare privind guvernanța corporativă, se arată într-un comunicat de presă al Fondului Proprietea, care precizează că este vorba, în…
24 sept. • IT INFOGRAFIC Topul dezvoltatorilor de jocuri din România Industria de gaming din România a înregistrat o cifră de afaceri de 156 milioane de dolari, anul trectut, în creştere cu 11,6% faţă de anul anterior, potrivit Asociației Dezvoltatorilor de Jocuri din România. În prezent,…
24 sept. • Esential PNL ar putea iniția un proiect de revocare a lui Dragnea de la șefia Camerei Deputaților. Regulamentul nu lasă însă opoziției nicio pârghie Vicepreședintele liberal Gigel Știrbu va propune, în ședința Biroului executiv al PNL, o analiză privind oportunitatea unui proiect de hotărâre pentru revocarea lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților. El spune că…
24 sept. • International Descoperire unică, în epava unei corăbii portugheze veche de sute de ani O epavă care zace de secole în largul Portugaliei a fost descoperită de arheologi. Citeste mai mult pe Stirileprotv.ro
24 sept. • 10 ani de la criza bancară Dan Pascariu, UniCredit Bank: Temerea mea este că va veni un nou val de antipatie, prin asociere, împotriva băncilor. Din cauza creşterii sectorului de shadow-banking, al IFN-urilor A fondat Banca București, la scurt timp după ce a fost schimbat de la conducerea Bancorex. Între 1981-1983, după intrarea României în încetare de plăți, a fost unul din negociatorii aranjamentelor de reeșalonare a datoriei…
24 sept. • Esential Româncele badante în Italia. De ce fapte le bănuiesc soții lor, în timp ce ele trimit bani acasă Sindromul Italia, partea a II-a. Când mama pleacă, primii care pierd sunt copiii. Nu o mai văd cu anii şi sunt forțați să se maturizeze rapid. Soțul începe să-și bănuiască partenera că își reface viaţa…
24 sept. • IT Universal Robots lansează o soluție de programare a coboților pentru IMM-uri și startup-uri Managerii și antreprenorii din România se bazează tot mai mult pe soluțiile de automatizare și robotizare pentru a crește producția și a scădea costurile, în condițiile în care angajații potriviți se găsesc din ce în…
24 sept. • Politic Firea: Nu am vorbit cu Iohannis despre înlăturarea lui Dragnea / Nu sunt în spate nici președintele, nici serviciile secrete Vicepreședintele PSD Gabriela Firea a declarat luni, înaintea ședinței Biroului Permanent al PSD, că nu crede că se va ajunge la excluderea sa din partid. Ea a mai spus că în spatele demersului ei și…