Sari direct la conținut

Ultime pozitionari pe scena politica in telenovela: “Cine va fi premierul?”

Contributors.ro
Stefan Vlaston, Foto: Arhiva personala
Stefan Vlaston, Foto: Arhiva personala

Cum toata lumea este curioasa sa afle cu o clipa mai devreme sfarsitul telenovelei „cine va fi premierul”, iata un colaj cu ultimele pozitionari ale persoanelor importante si cu putere de decizie in finalul serialului politic.

Iata ce spune presedintele la seminarul de astazi organizat de Ziarul Financiar:

“In momentul de fata elementul cheie pentru Romania se defineste printr-un singur cuvant: Stabilitate! O Romanie intrata intr-o criza politica este o Romanie care face foarte multi pasi inapoi”

Presedintele a cerut insa sa nu se faca speculatii din aceasta declaratie, deoarece nu se refera strict la mentinerea premierului Emil Boc, ci la mentinerea aliantei aflate la guvernare, pentru a se evita numirea unor “guverne provizorii si lipsite de credibilitate”. Presedintele a precizat ca se refera la pastrarea si consolidarea actualei coalitii de guvernare, ca principal factor de stabilitate politica.

Este un semnal voalat, asa cum face adeseori presedintele, ca nu exista decizia de a-l mentine pe Emil Boc in fruntea guvernului. Se fac in continuare analize si calcule, temerea cea mare fiind o respingere repetata de catre parlament a premierului propus si ajungerea la o criza politica. In aceasta categorie, a crizei politice, intra si alegerile anticipate. Ceva in genul „tara arde si baba se piaptana”.

Presedintele a criticat si pe „marii barbati” care s-au luptat la Conventia PDL si care, in loc sa impoziteze toate pensiile cu 10%, au preferat sa ridice TVA-ul la 24%. Sa nu piarda simpatia electorala a pensionarilor. Ca in felul acesta, prin cresterea TVA, nu numai ca pensionarii nu si-au mentinut puterea de cumparare, dar am amanat si iesirea din recesiune cu 6 luni, nu se mai pune. Adica, politicienii, „marii barbati politici” din PDL si din coalitie, au sacrificat interesele Romaniei si ale romanilor pentru interesele lor electorale. Si nu era an electoral. Ce se va intampla in 2012? Se sparie gandul!

Un alt semnal clar vine din partea lui Vasile Blaga, in trecutul apropiat un adversar declarat al premierului tehnocrat. Iata ce declara Vasile Blaga pentru Evenimentul Zilei:

Dacă Boc demisionează, aţi susţine în parlament un premier independent?

Dacă asta va fi concluzia partidului şi, sigur, partidul discută aici cu preşedintele, indiscutabil da şi o să-mi conving şi colegii să voteze. Dar asta depinde de domnul Boc. De data asta doar de el. Eu voi susţine punctul de vedere al PDL necondiţionat. Cu un lucru nu sunt de acord, cu aceste dezbateri publice «rămâne Boc premier, vine un technocrat». Domnul preşedinte Boc să spună fie «nu am nicio problemă, îmi fac treaba până la capăt», fie «sunt alte resorturi şi ele trebuie rezolvate repede».

Vasile Blaga a parasit ostilitatea vadita din urma cu cateva zile referitoare la un premier tehnocrat. Acum vrea doar transarea cat mai rapida a problemei, pentru ca dezbaterea publica creeaza nervozitate, frustrari si instabilitate in partid. Deducem si faptul ca nu s-a luat inca o decizie definitiva, dar discutiile sunt intense si ne apropiem de o solutie, probabil in urmatoarele zile. Mai ales ca ne apropiem si de expirarea interimatului lui Emil Boc la Ministerul Muncii

Iata si opinia lui Sebastian Lazaroiu, proaspat comentator la Evenimentul Zilei:

„Un guvern de uniune naţională e soluţia pentru ostoirea orgoliilor meschine ale celor de la putere şi pentru înfometata opoziţie care riscă să se autodevoreze din dragoste pentru ciolan”.

Ma indoiesc ca un astfel de scenariu este posibil acum. Dupa experienta din 2009 a mariajului esuat PDL-PSD. Sa se inteleaga pe ce? Pe banii bugetului, asa de putini cum sunt? Si campaniile electorale? Ca fiecare partid are interesul sa-i ingroape pe ceilalti competitori. Atunci, cum sa se intelega?

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributiors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro