Sari direct la conținut

Un adolescent islamist a ucis un polițist în Bosnia. Val de arestări ale unor persoane cu legături cu o școală coranică

HotNews.ro
Un adolescent islamist a ucis un polițist în Bosnia. Val de arestări ale unor persoane cu legături cu o școală coranică
Polițiști în Bosanska Krupa Foto: Edvin Zulic / AP / Profimedia

Parchetul antiterorist bosniac a anunţat marţi o anchetă privind implicarea unor „asociaţii religioase radicale” în asasinatul recent în care un poliţist a fost ucis în nord-vestul ţării de un adolescent de 14 ani care ar fi frecventat o şcoală coranică, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Poliţistul, în vârstă de 52 de ani, a fost înjunghiat mortal joi într-un comisariat din Bosanska Krupa, o aşezare liniştită cu 11.000 de locuitori, situată la 300 km nord-vest de Sarajevo.

Atacatorul, un licean care, conform presei locale, a frecventat o şcoală coranică neoficială condusă în acest oraş de către membri ai unei mişcări islamiste, a rănit un alt poliţist, înainte de a fi arestat. Adolescentul a fost plasat în detenţie preventivă pentru 30 de zile.

Parchetul antiterorist a preluat ancheta deschisă iniţial de parchetul cantonal. Ea vizează „asociaţii religioase radicale şi non-instituţionale, suspectate de a avea legătură cu acest act terorist”, a indicat parchetul într-un comunicat.

Procurorii anchetează suspecții pentru „îndoctrinarea” adolescentului

Mai târziu în cursul zilei, un judecător al Curţii de Stat a dispus măsuri de control judiciar împotriva a cinci suspecţi, a relatat portalul BIRN BiH. Trei dintre ei au fost plasaţi în arest la domiciliu, iar ceilalţi doi au interdicţie de a părăsi Bosanska Krupa. Ei sunt suspectaţi de legătură directă cu minorul care a comis actul terorist şi de „îndoctrinarea” sa, a precizat parchetul.

Poliţia arestase opt suspecţi în cursul unei operaţiuni în noaptea de vineri spre sâmbătă la Bosanska Krupa şi în localitatea vecină Bihac, dar trei dintre ei au fost puşi în libertate. O anumită cantitate de arme, muniţii, telefoane, computere, hard-disk-uri, bani, precum şi documente cu texte în arabă au fost confiscate, a transmis poliţia.

Agresiunea a fost calificată drept teroristă întrucât mobilul său era „atacarea unui comisariat cu obiectivul de a intimida populaţia”, a explicat procurorul Merima Mesanovic. Potrivit presei, toţi suspecţii sunt „membri sau învăţători” ai şcolii coranice din Bosanska Krupa. Unul dintre ei este angajat civil al comisariatului unde a avut loc atacul.

În Bosnia, aproximativ jumătate din cei 3,5 milioane de locuitori sunt musulmani, ceilalţi fiind creştini ortodocşi sau catolici. Deşi majoritatea covârşitoare a bosniacilor musulmani îşi profesează religia în manieră tolerantă şi moderată, un număr dintre credincioşi sunt adepţii unor mişcări ce practică un islam radical.

Între 250 şi 300 de bosniaci au plecat între anii 2012-2016 în Siria şi Irak pentru a se alătura Statului Islamic. Un sfert dintre ei erau femei şi 20% copii, conform autorităţilor locale.

INTERVIURILE HotNews.ro