Un american a fost executat prin inhalare de azot, în Alabama, metodă considerată drept „tortură” de ONU. De ce a fost condamnat la moarte

Un american în vârstă de 52 de ani, condamnat la moarte în urmă cu 30 de ani după ce a violat și ucis o femeie, a fost executat în Alabama prin inhalare de azot, o metodă contestată, folosită a patra oară, relatează AFP.
Demetrius Frazier a fost declarat mort joi, la ora locală 18.36 (vineri, 2.36, ora României), în închisoarea Atmore, potrivit unui comunicat al Administraţiei Penitenciare din Alabama.
Alabama, sud-estul SUA, este singurul care a recurs la acest protocol, pe care l-a folosit pentru prima oară în lume în urmă cu un an. Celelalte state americane au recurs la injecţii letale.
Această metodă de execuţie, prin care decesul este provocat prin hipoxie – rarefierea oxigenului – este criticată de către ONU, care o cataloghează drept „nedovedită” şi care poate „constitui tortură sau un tratament crud, inuman sau degradant”.
Uniunea Europeană o consideră drept „extrem de crudă”.
Aceasta este cea de-a treia execuţie în SUA în 2025. În 2024 au avut loc 25 de execuţii.
De ce a primit pedeapsa cu moartea
Demetrius Frazier a fost condamnat la pedeapsa capitală în 1998 cu privire la violarea şi uciderea unei femei în vârstă de 40 de ani, Pauline Brown, cu cinci ani mai înainte, la Birmingham, în Alabama. El a intrat prin efracţie în apartamentul femeii, mama a doi copii, a violat-o şi a împușcat-o în cap.
El a fost condamnat cu câţiva ani mai înainte în Michigan, un stat care nu aplică pedeapsa cu moartea, la închisoare pe viaţă, cu privire la violarea şi uciderea unei adolescente în vârstă de 14 ani, Crystal Kendrick, şi cu privire la alte două violuri.
Demetrius Frazier a fost transferat în Alabama în 2011. Apelurile sale prin care cerea să fie încarcerat în Michigan şi împotriva metodei execuţiei prin inhalare de azot au fost respinse de către justiţia americană.