Skip to content
Avion All Nippon Airways în Tokyo, Foto: Markus Mainka / imago stock&people / Profimedia

Un avion a fost nevoit să se întoarcă din drum după ce un pasager beat a mușcat o stewardesă

Un zbor al companiei aeriene japoneze ANA cu destinația Statele Unite a fost nevoit să se întoarcă la Tokyo după ce un pasager în stare de ebrietate a mușcat o însoțitoare de bord, a anunțat miercuri compania.

Călătorul, descris ca fiind un american în vârstă de 55 de ani de către mass-media, a mușcat brațul unei membre a echipajului, rănind-o ușor, în condițiile în care era „complet beat”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al All Nippon Airways.

Incidentul i-a determinat pe piloții aeronavei, care avea la bord 159 de persoane, să se întoarcă deasupra Oceanului Pacific spre aeroportul Haneda din capitala japoneză, unde bărbatul a fost predat poliției, potrivit ANA.

Potrivit televiziunii japoneze TBS, pasagerul interogat le-a spus anchetatorilor că „nu își amintește” nimic din comportamentul său.

Mai mulți internauți de pe rețelele de socializare au comparat incidentul cu „începutul unui film cu zombi”.