Sari direct la conținut

Un bărbat a intrat într-un sediu AUR și a scos o armă. Polițiștii l-au reținut

HotNews.ro
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) - imagine generică, Foto: Inquam Photos / George Calin
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) - imagine generică, Foto: Inquam Photos / George Calin

Polițiștii din Drobeta Turnu Severin au fost solicitați la sediul partidului AUR, unde un individ a intrat înarmat. Bărbatul care a apelat poliția a povestit că acesta a scos arma, a așezat-o pe un scaun , apoi a început să-l privească insistent.

„La data de 28 septembrie a.c., ora 17.00, Poliţia municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată prin plângere de un bărbat, de 41 de ani, cu privire la faptul că, în intervalul orar 13.00-13.40, în timp ce se afla în sediul unei filiale locale a unui partid politic, în incinta locaţiei ar fi intrat un bărbat care s-ar fi aşezat lângă acesta, după care ar fi scos un pistol pe care l-ar fi pus pe scaun şi ar fi început să privească insistent persoana care a sesizat evenimentul. Ulterior, bărbatul a fost scos afară din sediul respectiv de un alt bărbat, de 50 de ani, din municipiu Drobeta-Turnu Severin”, a transmis, duminică, IPJ Mehedinţi, citată de News.ro.

În urma investigaţiilor, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, Biroului de Ordine Publică şi Serviciului de Investigaţii Criminale, l-au identificat pe cel care a intrat cu arma în sediul de partid, acesta fiind un bărbat de 38 de ani, din Drobeta-Turnu Severin.

„Bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 29 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propunerea unei măsuri preventive”, a precizat IPJ Mehedinţi.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările pntru ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

INTERVIURILE HotNews.ro