Un bărbat acuzat că a agresat sexual o fetiță de școală primară, arestat preventiv după ce inițial fusese eliberat / El este prieten de familie cu părinţii minorei
Un bărbat din judeţul Prahova care este acuzat de agresiune sexuală asupra unei fetiţe de şcoală primară şi care săptămâna trecută a fost lăsat liber de Judecătoria Ploieşti a fost arestat preventiv, luni, de Tribunalul Prahova, care a admis contestaţia înaintată de procurori la decizia instanţei de fond, relatează News.ro.
Tribunalul Prahova a desfiinţat, luni, decizia Judecătoriei Ploieşti de a lăsa în libertate un bărbat inculpat pentru două fapte de agresiune sexuală asupra unei fetiţe de şcoală primară.
Magistraţii au admis contestaţia procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a bărbatului suspectat că a comis în mod repetat faptele.
- ”Admite contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti împotriva încheierii nr. 68 din data de 27.05.2024 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 12916/281/2024. Desfiinţează încheierea contestată şi, în rejudecare, hotărăşte: Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti. (…) Dispune arestarea preventivă a inculpatului Ionescu Stelian, pe o durată de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă”, este soluţia Tribunalului Prahova.
Judecătoria Ploieşti a considerat propunerea procurorilor ca fiind ”neîntemeiată” şi a dispus, săptămâna trecută, măsura controlului judiciar faţă de inculpat. Bărbatul nu avea voie să părăsească ţara şi nici să se apropie de fetiţa pe care este acuzat că a agresat-o, nici de părinţii acesteia sau de un martor din dosar.
Decizia Judecătoriei Ploieşti a fost contestată de Parchet.
Conform unor surse judiciare, bărbatul inculpat era prieten de familie cu părinţii victimei şi în acest context ar fi agresat-o pe copilă. Din soluţia Judecătoriei Ploieşti, publicată pe portalul instanţelor de judecată, reiese că agresiunea a avut loc în mod repetat, o dată în luna martie a acestui an şi a doua oară în 26 mai.