Un bărbat de 53 de ani a murit în mare la Costineşti
Un bărbat de 53 de ani a murit, miercuri după-amiază, după ce a fost scos din mare, la Costineşti, în stare de inconştienţă, iar manevrele de resuscitare nu au dat niciun rezultat, relatează News.ro.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că poliţiştii din Costineşti au fost sesizaţi, miercuri, cu privire la faptul că un bărbat a fost scos din Marea Neagră, în zona pontonului de pe Lacul Costineşti.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că este vorba de un bărbat, de 53 de ani, aflat în stare de inconştienţă.
La faţa locului au sosit un echipaj SMURD, o ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean Constanţa şi elicopterul SMURD. Cadrele medicale au făcut manevre de resuscitare timp de câteva zeci de minute, dar bărbatul nu a mai putut fi salvat, declarându-se decesul.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.