Un bărbat de 62 de ani din Argeș, arestat pentru violarea și sechestrarea unei femei de 80 de ani
Un bărbat în vârstă de 62 de ani din judeţul Argeş a fost arestat preventiv pentru viol şi lipsire de libertate în mod ilegal după ce a chemat o bătrână la o locuinţă de care îngrijea, sub pretextul prestării unor munci în gospodărie, şi acolo a violat-o, după care a ţinut-o sechestrată câteva ore, relatează News.ro.
Conform datelor furnizate, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, faptele cercetate s-au petrecut în 17 septembrie, în comuna Moşoaia, fiind reclamate două zile mai târziu.
- ”Din cercetările efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, s-a stabilit că în cursul zilei de 17 septembrie a.c., un bărbat de 62 de ani, din Moşoaia, ar fi agresat fizic şi constrâns o femeie de aproximativ 80 de ani să întreţină raporturi sexuale, după care nu i-ar fi permis victimei să părăsească locuinţa timp de mai multe ore. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, conform art. 218 şi 205 din Codul Penal”, informează Poliţia judeţeană Argeş.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatul, care are antecedente penale, fiind condamnat pentru fapte cu violenţă, avea în grijă o casă nelocuită din comună şi a chemat-o pe bătrână acolo sub pretextul unor munci în gospodărie. Femeia, care a fost ţinută sechestrată câteva ore, nu a spus, iniţial, nimic copiilor ei, însă după o zi a povestit ce i s-a întâmplat, fiica bătrânei fiind cea care a sesizat fapta la Poliţie.
După administrarea probatoriului, suspectul a fost reţinut, iar ulterior instanţa de judecată a emis mandat de arestare pe numele lui.