Sari direct la conținut

Un bărbat din Italia a contractat simultan COVID, variola maimuței și HIV

HotNews.ro
Ambulanta italiana, Foto: Victoria Herranz / Zuma Press / Profimedia Images
Ambulanta italiana, Foto: Victoria Herranz / Zuma Press / Profimedia Images

Un bărbat italian a devenit primul caz cunoscut de infectare simultană cu variola maimuței, COVID-19 și HIV, relatează La Repubblica și The Independent.

Pacientul în vârstă de 36 de ani a dezvoltat mai multe simptome printre care oboseală, febră și durere în gât la 9 zile după ce s-a întors dintr-o călătorie în Spania, unde medicii italieni afirmă că a făcut sex neprotejat.

Acesta a fost testat pozitiv pentru coronavirus la începutul lunii iulie, potrivit studiului de caz publicat în revista medicală Journal of Infection.

În ziua următoare acestuia i-au apărut mai multe vezicule dureroase în jurul unor erupții cutanate pe piept, membrele inferioare, față și mușchii fesieri.

Starea italianului s-a agravat după câteva zile

Bărbatul a fost dus pe 5 iulie la un spital din Palermo după ce veziculele s-au răspândit pe restul corpului și au evoluat în pustule.

La spital el a fost testat pozitiv și pentru variola maimuței. Medicii l-au testat de asemenea pentru mai multe boli cu transmitere sexuală, acesta ieșind pozitiv pentru HIV.

Date fiind rezultatele testării serologice medicii au concluzionat că acesta a contractat virusul recent. Bărbatul se mai testase pentru HIV în luna septembrie a anului trecut iar rezultatul a fost negativ.

„Acest caz ilustrează cum variola maimuței și simptomele de COVID-19 se pot suprapune și arată cum în cazul co-infectării, anamneza (n.r. prima etapă în cadrul examinării clinice a bolnavului) și informațiile despre obiceiurile sexuale sunt cruciale în stabilirea diagnosticului corect”, afirmă cercetătorii de la Universitatea Catania în studiul de caz pe care l-au publicat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro