Sari direct la conținut

Un bărbat din Rădăuți, numit "mâncătorul de femei", trimis în judecată pentru uciderea ultimei soții, al cărei cadavru nu a fost găsit

HotNews.ro
Un bărbat din Rădăuți, numit "mâncătorul de femei", trimis în judecată pentru uciderea ultimei soții, al cărei cadavru nu a fost găsit

Vasile Lavric, un bărbat de 62 de ani din Rădăuţi, numit în presă “mâncătorul de femei”, a fost trimis în judecată de către procurori, fiind acuzat că și-ar fi ucis ultima soție și i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a fost găsit, a anunțat joi Parchetul General. El este principalul suspect și în cazul dispariției altor trei femei, care i-au fost iubite sau soții.

Parchetul General a anunțat că procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică l-au trimis în judecată pe bărbat, aflat în arest, pentru infracțiunile de violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte.

  • „În urma cercetărilor efectuate a rezultat că în noaptea de 10/11 iunie 2020 inculpatul și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în mun. Rădăuți, jud. Suceava, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit”, spune Parchetul General.

Procurorii au dispus sechestru pe 7 imobile și două mașini ale bărbatului și au cerut menținerea acestuia în arest preventiv.

Bărbatul trimis în judecată este Vasile Lavric, are 62 de ani, este din Rădăuţi și a fost numit în presă “mâncătorul de femei”, pentru că 4 dintre femeile care i-au fost iubite sau soții au dispărut.

El a fost trimis în judecată pentru uciderea ultimei sale soții, Aurica Lavric (fostă Bodnărescu), cu care are trei copii, scrie Monitorul de Suceava.

Lavric este suspectul principal în cazul disparitiei a trei surori: Iuliana Iordache (dispărută din 1995, când fata avea 16 ani), Nicoleta Lavric (fostă Iordache, dispărută în aprilie 2005, la 31 de ani) şi Ramona Iordache (18 ani la data dispariţiei; nu a mai fost văzută din iunie 2005).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro