Un biletel cat un sistem (de Mircea Gherbovet)

Romania inceputului de era europeana e o tara mica, cu toate ca e printre „cele mari” ale Uniunii. O tara in care nu e nevoie sa se intample lucruri mari ca sa explodeze pe fata cetateanului mirarea fata de cei trimisi sa-l reprezinte. E suficient un biletel, nici macar un bilet, un biletel, ca un ventil de bicicleta, ca tot ce era umflat sa se fasaie imediat.

Momentul „biletelului” e scandalos mai ales prin – in cele din urma – nimicnicia lui si a celor care il folosesc in lupta politica. Iar presa, ce sa faca si ea, draga de ea, decat sa transforme un simplu prezervativ intr-un adevarat zeppelin.

Multe fost-au scandalurile de la inceputul noului ciclu electoral si pana la aparitia tatoasa (de la tata, nu de la…) a Elenei Udrea in rolul Catavencului. Dar nici unul nu a reusit sa aiba rezultate atat de dramatice ca acela, in fond, inofensiv de acum. Pentru ca, de fapt, nu am aflat nimic nou.

Ca Basescu ataca numai pe la spate, ca premierul e ostatic, de buna voie, unor oameni de afaceri? Asta se stia. Ce a adus nou, pare sa fie mai curand incalcarea regulilor democratiilor consolidate, in care toate aceste lucruri, desi se stiu, nu se spun. Sau, in orice caz, se spun de catre altii, nu chiar de catre cei implicati.

In fata unei asemenea zguduiri, a parut chiar normal ca intreaga clasa politica sa ia foc. Unii, pentru ca premierul a scris un asemenea biletel (de parca nu ar fi scris, fiecare, la randul lui, biletele, ca tot omul, o poezie), altii ca Basescu l-a facut public (pentru a mai indulci pastila se adauga „de-abia acum” – ceea ce e mai putin relevant).

Dar, cu toate ca s-a tot facut, comparatia cu piesa lui Caragiale se impune. O fi Catavencu jigodie, dar Dandanache e si mai si: are si Basescu la activ un biletel, un ravas compromitator. Acum, la drept vorbind, sunt convins ca fiecare e cu biletelul lui, cum am mai spus. C-asa-i in politica, naiv cel ce nu stie, ipocrit cel ce nu recunoaste.

Reactiile nu puteau intarzia. Se cere suspendarea lui Basescu si demisia premierului.

PSD dixit! Apar, imediat, si doua tabere de chibiti. Unii spun ca nu se face sa te dai asa brutal la presedinte, mai ales ca e poporul cu el. Altii ca ba da!, se face si se impune. Dar acestia din urma se impart, si ei, in doua tabere: unii care cred ca demersul e sortit esecului, altii care il cred posibil.

Numele celor care sunt de-o parte si de alta a acestei dispute mai ca nu conteaza, atata timp cat, repet, nu s-a petrecut nimic deosebit, doar s-a scos la suprafata ceva stiut de toata lumea.

Cel mai interesant este insa aplombul cu care ortacii presedintelui se arata surprinsi de intorsatura pe care a luat-o evenimentul. Nu a sarit lumea in sus cand s-a dezvaluit afacerea cu casa din Mihaileanu, nu a sarit cand s-a pus pe raft dosarul Flota, nu a sarit in atatea si atatea imprejurari si s-au gasit tocmai acum, cand Basescu credea ca da o lovitura grea premierului.

Nu stim la ce alt tip de reactie se astepta Basescu, nu stim cam ce isi inchipuia el ca o sa iasa din toata aceasta melodrama jucata public, ce ar fi presupus el ca vor face dusmanii sau adversarii sai, dar intelegem perfect efectul scandalului, indiferent de deznodamantul lui: asa ceva nu se face!

Case suspecte au cu totii, cate-un dosar uitat sau in constructie, la fel, dar sa incalci „omerta” politica, asta e curat semn de nebunie si de subminare a democratiei. Si nu o spunem cu ironie.

De aceea nici cancelariile occidentale nu s-au aratat impresionate de scandalurile anterioare, de comportamentul mitocanesc al unui presedinte de stat candidat la aderare, de joaca de-a reforma justitiei, de indeciziile premierului etc. Astea merg, face parte din jocul democratic, le-au mai vazut si pe la ei, intr-o masura sau alta. Dar „sa dai din casa”? Romania devine posibil neguvernabila in atari conditii.

Un intreg edificiu se poate surpa cu asemenea iesiri. Nu stiu ministrii ca sunt ascultati? O stiu si cand nu sunt, altminteri sunt total inapti pentru post. Dar sa folosesti public rezultatele ascultarii, e deja prea mult.

Sa nu se inteleaga de aici ca Basescu e vreun spargator revolutionar de canoane – cum lasa sa se inteleaga cei ce-i sufla in vele – ca a pornit vreo lupta decisiva cu fortele raului, ci doar ca ii lipsesc facultatile mintal democratice si incearca sa-si protejeze afacerile cu procedee demult dezavuate in rafinatele si consolidatele democratii occidentale.

Va avea succes coalitia anti-Basescu? Pentru romani, oricat ar parea de paradoxal, asta conteaza mai putin. Important e ca toata lumea face ce trebuie sa faca pentru salvarea spiritului democratiei. Opozitia, atat de firava in celelalte cazuri, a luat singura pozitie posibila si a calculat mai putin ce poate sa faca si mai mult ce trebuie sa faca.

Macar acesta ar putea fi un semn de insanatosire a debilei noastre democratii. Cineva spunea ca Romania va fi mantuita cand fiecare roman va face ce trebuie sa faca, fara sa-l intereseze ce fac sau ce spun ceilalti. Fara sa ne inchipuim ca vom ajunge acolo, e un semn bun ca macar unii fac ce trebuie sa faca, chiar daca o fac numai in vazul lumii.