Sari direct la conținut

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews.ro
Pompierii Smurd, ambulanta, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Pompierii Smurd, ambulanta, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii.

Trei copii cu vârste între 4 şi 13 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina în care se aflau alături de părinţi şi de alţi doi fraţi.

„La locul accidentului au fost găsite șapte persoane (doi adulți și cinci copii). La spital vor fi transportați trei copii, cu vârste cuprinse între 13 și patru ani, doi dintre ei acuză dureri la nivelul feței și unu dureri lombare. Copiii vor fi însoțiți la spital de mama lor în calitate de însoțitor, aceasta neavând nevoie de îngrijiri medicale. Ceilalți doi și tatăl nu au nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Conform ISU Bistriţa Năsăud, pompierii militari au intervenit în Mureşenii Bargăului, pentru îndepărtarea copacului căzut pe autoturism.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro