Un detinut american iese din arest izolat dupa aproape 30 de ani. Ce se intampla cu mintea unei persoane dupa decenii de singuratate

Un detinut din statul american Louisiana ar putea iesi din izolare dupa aproape 30 de ani. Kenny „Zulu” Whitmore, in varsta de 59 de ani, a petrecut ultimii 28 de ani in arest izolat in Penitenciarul de Stat din Louisiana, Angola, dar directorul inchisorii spune ca exista sanse mari ca acesta sa fie mutat alaturi de ceilalti detinuti.

Potrivit relatarilor, Whitmore petrecea 23 de ore pe zi intr-o celula de 2/3 metri.

„Il vom scoate de acolo. Am nevoie de celula lui. Am niste tineri pradatori care trebuie sa fie in acea celula” Cand voi putea concluziona ca nu imi va crea probleme, atunci va putea iesi din celula”, a declarat Burl Cain, directorul penitenciarului din Louisiana.

Whitmore a fost condamnat la inchisoare pentru crima de gradul doi.

Potrivit Medill Justice Project, vederea lui Whitmore s-a deteriorat si sufera de hipertensiune arteriala. In cazul in care situatia sa este similara cu cea a altor detinuti care au petrecut perioade lungi de timp in arest izolat, cu siguranta sanatatea sa mentala este foarte deteriorata.

„Fiintele umane au nevoie de doua lucruri de baza: interactiunea sociala si activitate semnificativa. Prin aceste activitati invatam cine suntem si aflam ce valoare avem ca persoana. Arestul izolat face oamenii solitari si inactivi”, explica Dr. Terry Kupers, profesor de psihiatrie la Wright Institute in Berkeley California, care si-a petrecut ultimii 40 de ani intervievand mii de detinuti care stateau in arest izolat.

Desi impactul arestului izolat difera de la persoana la persoana, exista unele simptome de baza, care sunt larg raspandite printre detinuti. Detinutii care petrec mult timp in arest izolat (aceasta perioada incepe dupa aproximativ 3 luni, potrivit lui Kupers) experimenteaza, de multe ori, anxietate, care poate cauza atacuri de panica, paranoia si gandire dezordonata, precum si actiuni agresive sau compulsive (curatarea constanta a celulei).

In aceste cazuri extreme, functiile cognitive de baza sunt distruse.

„Am detinuti care imi spun ca nu mai citesc, desi acesta este unul dintre putinele lucruri pe care le poti face. Eu intreb de ce, iar ei imi raspund ca nu isi mai pot aminti ce au citit cu 3 pagini inainte”, explica Kupers.

Detinutii care se afla in arest izolat dezvolta adesea confuzie referitoare la momentele in care trebuie sa fie alerti si cele in care trebuie sa doarma.

Intr-un raport care trateaza problema (Psychiatric Effects of Solitary Confinement), Stuart Grassian de la Harvard Medical School scrie: „Detinutii care se afla in arest izolat sunt, de multe ori, incapabili sa reziste patului in timpul zilei, incapabili sa reziste efeectului paralizant al stuporii lor, si totusi incapabili de un somn odihnitor pe timp de noapte. Lipsa activitatii semnificative este agravata si mai mult de efectul expunerii continue la lumina artificiala si de oportunitatea diminuata de a experimenta lumina naturala”.

Grassian a declarat pentru Time ca fara stimulare, creierul unei persoane se muta spre stupoare si delir si de multe ori, oamenii nu isi mai revin.

Chiar si atunci cand detinutii sunt eliberati din arestul izolat, ei sunt atat de complesiti de stimuli incat nu mai pot tolera noul mediu si au probleme de integrare.