Un deținut solicitant de azil a fost eliberat din greșeală dintr-o închisoare din Londra, la două zile după un caz similar. Administrația penitenciarului și-a dat seama abia după o săptămână că lipsește
Poliția britanică a declanșat o amplă operațiune de căutare după ce un al doilea deținut solicitant de azil a fost eliberat din greșeală, la doar două zile după ce ministrul Justiției, David Lammy, a introdus controale mai stricte în închisori, în urma unui incident similar, informează The Guardian.
Bărbatul, un cetățean algerian în vârstă de 24 de ani, a fost eliberat din greșeală miercurea trecută din penitenciarul Wandsworth, situat în sudul Londrei, iar poliția metropolitană a fost informată abia săptămâna aceasta.
Potrivit informațiilor obținute de The Guardian, acesta fusese închis pentru intrare prin efracție și tentativă de furt.
„La scurt timp după ora 13:00, marți, 4 noiembrie, am fost informați de către Serviciul Penitenciarelor că un deținut a fost eliberat din greșeală din închisoarea Wandsworth pe 29 octombrie. Deținutul este un bărbat algerian de 24 de ani. Ofițerii desfășoară verificări urgente pentru a-l localiza și a-l readuce în custodie”, a explicat un purtător de cuvânt al Poliției Metropolitane.
Downing Street a calificat incidentul drept „un caz îngrijorător”. „Este inacceptabil, iar circumstanțele în care s-a produs vor fi analizate în detaliu… Este o situație aflată în evoluție, iar stabilirea faptelor este esențială”, a spus purtătorul de cuvânt al premierului Keir Starmer.
„Sunt îngrozită să aflu că o persoană a fost eliberată din greșeală din penitenciarul Wandsworth. Locuitorii din zonă sunt, pe bună dreptate, profund îngrijorați. Avem nevoie urgent de explicații din partea guvernului și a Ministerului Justiției cu privire la modul în care a fost posibil acest lucru”, a spus și deputata laburistă Rosena Allin-Khan, în circumscripția căreia se află închisoarea Wandsworth.
Cazul survine la scurt timp după un incident similar, în care Hadush Kebatu, un cetățean etiopian, a fost eliberat din greșeală din închisoarea Chelmsford, deși fusese condamnat pentru agresarea sexuală a unei fete de 14 ani și a unei femei, la doar câteva zile după ce ajunsese în Marea Britanie cu o ambarcațiune mică. Kebatu a fost eliberat din greșeală din închisoare pe 24 octombrie, în loc să fie transferat într-un centru de detenție pentru imigranți. Ulterior, el a fost arestat în nordul Londrei și deportat, primind totodată o plată discreționară de 500 de lire sterline.
La trei zile după eliberarea sa, ministrul Justiției, David Lammy, a anunțat introducerea imediată a unor verificări mult mai stricte pentru a preveni eliberări eronate și a desemnat-o pe fosta șefă a poliției, Lynne Owens, să conducă o anchetă privind incidentul.
În anul încheiat în martie 2025, 262 de deținuți au fost eliberați din greșeală, față de 115 în anul precedent. Guvernul laburist a acuzat în repetate rânduri Partidul Conservator că a lăsat în urmă un sistem de justiție disfuncțional.
